Ministrul Educației, Monica Anisie, a încercat să explice ce se va întâmpla cu elevii care vor simți nevoia să își dea masca jos, având în vedere perioada lungă de timp pe care aceștia vor fi obligați să o poarte zilnic.
”Aceasta este o situație particulară și fiecare cadru didactic care va fi în sala de curs va trebui să ia o decizie în momentul respectiv.
Dacă un copil va solicita să își scoată masca, poate să meargă afară, în spațiul curții școlii și acolo să își scoată masca. Profesorul decide, dacă este un moment în care copilul nu mai poate să își țină masca respectivă”, a declarat Monica Anisie.
101 școli vor începe cursurile în scenariul roșu
Ministrul Edicației a adăugat că, la acest moment, sunt 101 unități de învâțământ care vor începe în scenariul roșu.
„Ceea ce pot să vă spun acum – e un raport preliminar – sunt 6.116 unități de învățământ în care se aplică scenariul verde, 2.711, scenariul galben și 101 unități de învățământ cu scenariul roșu, la acest moment, deci fără acele județe pe care vi le-am comunicat și în care încă nu s-a luat decizia la nivelul Comitetului județean pentru situații de urgență”, a spus ministrul Monica Anisie.
Alexandru Rafila: „Pentru copii nu este dramatic. Dar numărul de cazuri la nivel național va crește”
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a afirmat că, după deschiderea unităților de învățământ numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus va crește. Acesta consideră că în școli ar trebui să existe stocuri de măști pentru a putea înlocui măștile pe care copii le vor strica.
„Dacă un copil o să vină cu o singură mască la școală și o rupe – este o chestiune care se va întâmpla – o rupe, o scoate sau o scapă pe jos, încearcă să o schimbe cu un coleg – sunt copii, noi asta nu înțelegem și trebuie să se manifeste ca atare – nu știu cea mai bună soluție. Probabil că existența unui stoc de măști care să compenseze toate aceste lucruri în școală”, a afirmat Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila a afirmat că cel mai probabil elevii vor reproduce la școală ceea ce au văzut acasă. Reticența copiilor cu privire la purtarea măștii va provenii din comportamentul părinților.
„Va crește numărul de cazuri. Pentru copii nu este dramatic. Dar numărul de cazuri la nivel național va crește”, a conchis Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila vorbește despre numărul de cazuri COVID-19: „E posibil să crească cu cel mult 10% după terminarea concediilor“
Alexandru Rafila vorbește despre numărul de cazuri COVID-19. Medicul Alexandru Rafila este de părere că e posibil să crească cu cel mult 10% după terminarea concediilor.
„Ne adaptăm și exersăm măsurile de prevenire, să identificăm focarele care apar, dar la un moment dat viața noastră cred eu că trebuie să se apropie de normal.
Nu cred că vor apărea modificări majore, dar e posibil să crească, deoarece concediile sunt pe sfârșite. Mai mult de 10% nu cred că se va mai modifica acest parametru”, a spus Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila, despre numărul de cazuri COVID-19: „Nu este o problemă dacă la început părinții nu-i duc pe elevi la școală“
Reprezentantul României la OMS consider că oamenii trebuie să țină cont de faptul că virusul nu va dispărea prea ușor. În ceea ce privește începerea anului școlar, Alexandru Rafila crede că nu ar fi o problem dacă pentru început părinții nu-și vor duce copiii la școală.
„Nu doar medicii epidemiologi pot face instructaje cu profesorii. Există și alți medici care pot instrui cadrele didactice. (…) Nu cred că există și nu cred că se poate evalua care sunt cunoștințele cadrelor didatice despre procedurile de prevenire…
Nu este o problemă dacă la început părinții nu-i duc pe elevi la școală, dar cred că, și sper, să tindem spre scenariul verde. Acesta ar trebui să fie dezideratul. Mai ales că dacă va apărea un vaccin, pentru că virusul nu va dispărea, nu putem să schimbăm radical sistemele, cultura noastră, până la urma actul educativ”, a menționat Alexandru Rafila.