Prima pagină » International » Monedele digitale vor fi viitorul sistemelor financiare în Rusia

Monedele digitale vor fi viitorul sistemelor financiare în Rusia

03 iun. 2021, 09:34,
în International

Elvira Nabiullina, guvernatorul băncii centrale din Rusia, a precizat că monedele digitale vor fi viitorul sistemelor financiare, pe măsură ce economia migrează spre mediul online, potrivit CNBC+.

În cadrul unui interviu, Elvira Nabiullina a declarat că este nevoie de sisteme de plată rapide și ieftine, iar monedele digitale ale băncii centrale sunt perfecte pentru a umple acest gol.

„Cred că este viitorul sistemului nostru financiar, deoarece se corelează cu această dezvoltare a economiei digitale”, a spus ea.

Monedele digitale vor fi viitorul sistemelor financiare în Rusia

În luna octombrie a anului 2020, Moscova a lansat o consultare privind o rublă digitală. Astfel, capitala Rusiei își propune să aibă un prototip pregătit până la sfârșitul anului 2021. Guvernatorul băncii centrale din Rusia a precizat că anul viitor ar putea începe un program pilot, însoțit de probe.

Potrivit unui fost oficial al Trezoreriei SUA, Michael Greenwald, această măsură ar putea reprezenta o preocupare și pentru Statele Unite ale Americii.

„Ceea ce mă alarmează este dacă Rusia, China și Iranul își creează fiecare o monedă digitală a băncii centrale, pentru a opera în afara sistemului dolarului și alte țări le-ar urma”, a declarat el miercuri pentru CNBC. „Ar fi alarmant”.

Monedele digitale ale băncilor centrale nu sunt aceleași lucru cu criptomonedele, cum ar fi bitcoin. Acestea sunt emise și controlate de autorități, iar valoarea unei ruble digitale va fi egală cu o rublă de acum, conform Băncii Rusiei, într-o declarație din urmă cu un an.

Până anul trecut, criptomonedele nu erau legale în Rusia, iar în momentul de față nu sunt utilizate pentru a efectua plăți.

„Vom merge pas cu pas, pentru că este un proiect foarte dificil, tehnologic, legal …”, a spus Nabiullina.

Mai multe bănci centrale din întreaga lume creeează monede digitale suverane, însă Nabiullina este de părere că vor exista provocări în găsirea „soluțiilor comune” între sistemele care au fost dezvoltate independent de diferite țări.

„Dacă fiecare bancă își creează propriul sistem, cu standarde locale, va fi foarte dificil să creăm interconectări între aceste sisteme pentru a facilita toate plățile transfrontaliere”, a spus ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 noiembrie 2024
07 noiembrie 2024