Imagini exclusive cu momentul impactului de la accidentul din Războieni. Amintim că luni dimineață, 11 decembrie, a avut loc o coliziune între un autoturism și o autoutilitară, în urma căreia o persoană și-a pierdut viața iar alte 4 au fost rănite.
IPJ Iași a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.
„La data de 11 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier ce a avut loc în localitatea Războieni.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că între două autoturisme a avut loc o coliziune.
În urma impactului, patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Unul dintre șoferi a decedat în urma impactului (un bărbat de 65 de ani), celălalt conducător auto fiind testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,vătămare corporală din culpă” și ,,ucidere din culpă”, a transmis IPJ Iași.
Pacat !, conducatorul microbuzului nu sa asigurat corespunzator iar bizonul cu suv avea cel putin peste 80kmh in localitate
esti un prost! bizon e ala cu microbuzu!
Pacat de toti cei implicati! sufera mai multe familii din cauza unui moment scurt de neatentie.
„SUV”-ul avea ceva viteză, dar era cu mult ÎNAFARA LOCALITĂȚII! Asa că e foarte posibil să fi fost in limitele legii! 😉 „Despre morți numai de bine”, da’ aici a comis-o fără pic de minte!!!
Altu’ care merge pe acostament si filmeaza – complice la fapta trebuie incadrat pentru ca i-a obstructionat vederea soferului de pe duba
Bă, da ce gherțoi e căruțașul cu microbuz… Ca pe imaș la mă’sa
Filmeaza camera de bord, vito!
Ala cu Lexus are viteza de localitate? Ca e in localitate, nu inafara
Domnule reporter au murit 2 persoane…si o femeie de 56 de ani…asa spune în alta presa…
Offff….inc-o tragedie.
Odihneasca-se in pace! 🛐✝️
🙏🏻🙏🏻🙏🏻
Camera de bord arata in jur de 80km/h. Cat avea cel care venea din spate? 120? A trecut ca o sageata pe langa.
Dumnezeu sa-l (sa-i ) ierte. 😔
Da parca nu ați fi șoferi se vede ca nu sa asigurat și nu m ai contează ce viteza avea
da ting goes skraaa
iDIOTUL CARE MERGEA PE ACOSTAMENT SI NU ARE VOIE, PLUS UN VITEZOMAN, CARE AVEA SIGUR PESTE 100 KM/H. DUMNEZEU SA II IERTE DAR PENTRU CITEVA MINUTE IN PLUS ….AU ALTII DE SUFERIT. Unde va este mintea celor care merg pe acostament- ca na trebuie sa faca loc la nebunii vitezomani…..unde e politia……ar tyrebui sa nu mai circule nimeni pe acostament,…….dar vin idiotii care fac din far si mai si clacsoneaza.
Mai lasati-ma cu acostamentul, fara mersul pe acostament, am merge in coloana de iasi la targu.
Si mai lasati-ma cu viteza celui din depasire.
Simplu, unica vina e a soferului din microbuz…
idiferent de unde venea o masina pe drumul prioritar trebuia sa i se acorde prioritate… putea veni pe cupola , pe ce banda sau acostament…avea prioritate !!!!!!!!!!!!!!!! Mortul a murit VINOVAT!!!
Parcă era o linie continua. pe care cineva nu a respectat-o. Şi acum priveşte din cer…Probabil că era şi un semn de obligatoriu la dreapta, pe drumul de unde a ieşit mortul.
O alta tragedie ce a rezultat din incotienta si prostie. Neadaptarea vitei la condițiile de drum.
A ieșit ca prostu și l a costat viata
Nu o mai dați acum cu viteza și alte abureli că e penibil …..
UN ALT MOTIV PENTRU CARE NOI ROMANII SUNTEM CEI MAI PROSTI DE PE CONTINENT. IN LOC SA CUATAM VINOVATUL IN CEL CU DUBA CA NU S-A ASIGURAT, CAUTAM VINOVATUL IN CEILALTI PARTICIPANTI. ASA O SA FACETI SI VOI ASTIA DE COMENTATI AIUREA, IN LOC SA ACORDATI PRIORITATE SI SA VA ASIGURATI O SA VA BAGATI CA DESTEPTII IN INTERSECTII SI O MURITI SAU O SA FACETI ALTII TAMPENII DAND VINA PE ALTII…
Ăla cu duba a intrat ca-n Donbass pe european. Doamne ferește!
Românașii nu știu să acorde prioritate. După 1 min de așteptare încep să forțeze. Rezultatele se văd. Sigur se baza că intimidează prin dimensiunile dubei, dar s-a cam făcut titirez.
Daca nu ar fi acea banda am merge dupa TIR URI pana la Buzau asa ca lasati mangleala,cine nu beleste ochii…
Singurul vinovat e soferul bolidului suv! Peste 120 km in localitate, in dreptuul unei intersectiii ! Nebun de legat, astia omoara oamenii.
Costică 11:41, du-te și mănă cireada… Vezi că una a rămas gravidă cu tine.