Salarizarea proastă din învățământul preuniversitar ar putea duce la un colaps în viitorul apropiat. Aceasta este concluzia liderului USLIP, Laviniu Lăcustă. Președintele Uniunii Sindicatelor a declarat pentru BZI că situația cadrelor debutante, a personalului nedidactic și auxiliar din învățământul preuniversitar nu este roz. Salariile au rămas la fel de mici în ultimii cinci ani, astfel că dascălii debutanți, și nu numai, ar putea să dea catedra pe un post ce le oferă venituri mai mari. În plus, tinerii ar putea exclude din start urmarea unei cariere în sistem
Nivelul de salarizare în România nu este atractiv. Dacă un debutant câștigă, în medie, un salariu de 2.400-2.500 de lei, în ceea ce privește personalul nedidactic, salariul începe de la 1.600 și poate ajunge până la 2.300 de lei. În condițiile date, pe lângă faptul că cei susnumiți ar putea oricând să se orienteze spre un alt domeniu, nici tinerii din urmă nu ar fi motivați în vreun fel să facă parte din învățământ.
Salariile proaste din învățământul preuniversitar îi pot determina pe dascăli să plece
Inflația mare a scăzut puterea românilor de cumpărare. Fie că acest lucru a fost determinat de conflictul ruso-ucrainean sau de alți factori interni, salariile proaste din învățământul preuniversitar au rămas aceleași de mai bine de cinci ani, iar scumpirile afectează și mai mult personalul nedidactic și auxiliar în mod special.
„Inflația scade puterea de cumpărare, așa cum știm cu toții, iar aici ajungem la salarizare. Vorbim de două categorii, personalul nedidactic și auxiliar, care pe parcursul ultimilor cinci ani au înregistrat creșteri nesemnificative de salarii.
În ceea ce privește personalul nedidactic, aici e vorba de undeva la 1.600 și 2.300 de lei, cam astea sunt salariile lor. Sunt singura categorie din România din zona bugetară despre care nu vorbim de vreun spor, deși alte categorii bugetare au sporuri și legislația prevedea ca și pentru cei din învățământ să existe același tratament, dar nu a fost cazul. S-au făcut procese, unele le avem pe rol, pe unul chiar l-am câștigat, dar știm cu toții maniera de recuperare a banilor în România.
Oricâtă vocație ai, la un moment dat ești constrâns de niște necesități economice, poate ești forțat să-ți cauți de lucru în altă parte pentru că salariul nu îți mai asigură traiul zilnic”, a declarat Laviniu Lăcustă, președinte USLIP Iași.
Nivelul de salarizare nu este atractiv în România: „Învățământul nu este suficient de atractiv nici pentru a atrage oameni cu abilități medii”
Nivelul de salarizare nu este atractiv în România nici pentru angajații din învățământ care se află deja la catedră, nici pentru tinerii care ar putea să urmeze în viitor o astfel de profesie. Salariul mic se reflectă în calitatea serviciilor oferite de personal, a menționat liderul.
„Nivelul de salarizare nu este atractiv în România, categoric nu. Un debutant are 2.400-2.500 de lei, iar după așa-zisa punere în aplicare a legii 252 ar însemna să finalizezi cariera didactică cu maxim 4.800 de lei. Adică ar trebui să petreci 30-35 de ani în învățământ, gândindu-te că ai putea în timp să mai ai câte o creștere de câteva sute de lei.
Învățământul nu este suficient de atractiv nici pentru a atrage oameni cu abilități medii, nu neapărat pe cei mai buni. Foarte mulți optează pentru variante mai bune, atât în țară, cât și în afară. În ambele categorii susmenționate sunt oameni dedicați. Bucătăresele din grădinițe, spre exemplu, munca acestora este foarte complexă și știm cum toții cum este plătită. Cunosc un caz din zona personalul auxiliar, 40 de ani vechime, cu studii superioare, are 3.000 de lei, nu prea este normal. Trebuie să avem în vedere aceste lucruri. Dacă vrem un învățământ de calitate, trebuie să avem oameni motivați, iar noi nu avem asta în vreo zonă a învățământului preuniversitar”, a adăugat Laviniu Lăcustă.
Hai sa nu exageram…Sunt profesori titulari care au ore suplimentare și care au salariu foarte frumos. Nu mai punem dirigenția care este 10%din salariu de bază ,,un profesor cu vechime ,ia pe dirigenție 650ron numai pe dirogentie.Deci nu e așa de râu!!!!Să nu mai punem gradația de merit sau doctoratul ..salariul se ridică la 6000 ron
Un amploaiat cu studii medii la primarie are 9000 in mana: fara studii superioare, fara doctorat, fara 60 de parinti nescolarizati care sa ii ceara socotela si sa ii explice cum este mai bine sa isi faca orele.
Cei care au salarii mai mari de 5000 de lei in invatamant sunt o exceptie.
lacustiorule,mai taie,majoritate profesorilor fac pregatiri pe bani frumosi si nedeclarati!!!
Aveti idee cat de penibil e tot ce spuneti? Cei mentionati sunt o categorie extrem de mica. Nu toti profesorii au dirigentie si foarte putini au gradatie de merit. Se vede ca nu sunteti din sistem dar va dati cu parerea.
Toti nataraii critica profesorii si cred ca sunt incompetenti si au salarii prea mari, dar niciunul dintre „critici” nu merge la catedra sa arate ce bun e el…
Toti n@taraii critica profesorii si cred ca sunt inco.mpetenti si au salarii prea mari, dar niciunul dintre „critici” nu merge la catedra sa arate ce bun e el…
i-auzi …………..O educatoare isi face casa mare prin Tatarasi …………..
Cine v’a invatat sa cititi si sa scrieti? Daaa! Sigur! Erau profesorii necalificati , nu’i asa? De asta unii scriu cu piciorul stang si gandesc cu posteriorul.De faft ei sunt destepti(de bubuie).
Asa cum i-au invatat profesorii.Deci sunt rezultatul muncii…Cand ai un profesor de fizica,in frunte, care nu doreste sa restituie niste sume necuvenite,ce poti sa spui de altii…?
Cand profesorii,doctorii,politicienii,judecatorii,functionarii publici,s.a. nu vor mai primi spaga, vom avea o tara normala,prospera,educata.Mai intai trebuie sa fie educati cei enumerati mai sus.Se pare ca marea masa este mai degraba educata.