Linda Evangelista este unul dintre cele mai mari nume ale modellingului anilor 90. Alături de Claudia Schiffer, Helena Christensen ori Cindy Crawford, Linda Evangelista a pus baza conceputului de ”supermodel”, fiind printre primele care au purtat această titulatură.
Ne-o amintim din clipurile vremii, cum ar fi cel pentru hitul ”Freedom”, al lui George Michael.
Din păcate pentru fanii ei, Linda s-a retras din modelling și din lumina reflectoarelor încă de la finele anilor 90. Iar acum, la 57 de ani, e de nerecunocut.
Fostul fotomodel s-a izolat în casă mulți ani, după ce corpul și chipul ei au avut de suferit în urma unei proceduri estetice eșuate de criolipoliză, numite CoolSculpting.
Linda Evangelista a vorbit recent despre problemele sale într-un interviu acordat revistei People
Linda a susținut că terapia CoolSculpting – o procedură populară de „înghețare a grăsimii”, aprobată de FDA, care a fost promovată ca o alternativă neinvazivă la liposucție – „a deformat-o pentru totdeauna” și „a desfigurat-o brutal”. Linda a mărturisit că este pregătită, în sfârșit, să-și spună povestea.
Ea a dat în judecată, în luna septembrie, anul trecut, compania mamă Zeltiq Aesthetics Inc., care a pantentat procedura, cerând despăgubiri de 50 de milioane de dolari., într-o plângere depusă la tribunalul federal din New York.
Linda susține că după cele șapte ședințe CoolSculpting, pe care le-a făcut într-un cabinet dermatologic în perioada august 2015- februarie 2016, ea nu a mai putut să lucreze din cauza efectelor dezastruoase ale acestei proceduri. Ea susține că această procedură estetică a desfigurat-o şi i-a afectat grav cariera.
Cine este Linda Evangelista
Linda Evangelista este născută pe 10 mai 1965 in Ontario, Canada. Aceasta este de origine italiană, ca și copil a primit o educație severă catolică. În anul 1978, este aleasă Miss Teen Niagara Contest. Ca urmare a acestui succes se mută la New York, unde a început să lucreze pentru casa de modă Elite de aici va începe ascensiunea în cariera de fotomodel.
Se va muta la Paris, de aici va prezenta creațiile unor case de modă în toată lumea. Ea devine cunoscută prin firea ei instabilă și coloritul mereu diferit al părului, din care cauză este poreclită cameleon. În anul 2008 ea face reclamă pentru casa de modă L’Oreal.
În viața particulară, Linda a fost căsătorită între anii 1987 – 1993 cu Gerald Marie, agent la casa de modă Elite. După care are o serie de escapade ca de exemplu în anul 1999 cu fotbalistul francez Fabien Barthez, de la care rămâne gravidă, însă suferă un avort, iar la data de 11 octombrie 2006 va naște un băiat, care este fiul unui arhitect din New York. Un citat renumit al ei: We don’t wake up for less than $10,000 a day (Nu ne trezim pentru mai puțin de 10.000 dolari pe zi).