Prima pagină » Local » Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis! Iată când vor fi scoase Moaștele Sfintei Parascheva
Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis! Iată când vor fi scoase Moaștele Sfintei Parascheva

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis! Iată când vor fi scoase Moaștele Sfintei Parascheva

01 oct. 2022, 14:30, 10 ,
în Local

În perioada 2 – 8 octombrie 2022, în Arhiepiscopia Iașilor vor avea loc următoarele evenimente:

Duminică, 2 octombrie

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși sfințirea bisericii Parohiei Nașterea Sf. Ioan Botezătorul Cut II, com. Dumbrava Roșie, jud Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț.

Luni, 3 octombrie

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va săvârși sfințirea Școlii din localitatea Balș, Protopopiatul Pașcani.

Sâmbătă, 8 octombrie

Începând cu ora 6.00 va începe procesiunea cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, soborul de slujitori ai Catedralei Mitropolitane urmând a așeza racla Sfintei spre închinare în baldachinul amenajat în curtea Catedralei.

Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va oficia Sfânta Liturghie și va săvârși sfințirea casei sociale și a catapetesmei bisericii Parohiei Schimbarea la Față Boscoteni, com. Frumușica, jud. Botoșani, Protopopiatul Hârlău.

Centrul de Formare Continuă organizează în zilele de vineri și sâmbătă un program de perfecționare la Școala Varlaam Mitropolitul dedicat profesorilor de religie debutanți din Arhiepiscopia Iașilor.

 

Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
redactia.ro
Doliu în lumea televiziunii. Una dintre cele mai frumoase femei s-a stins subit la doar 27 de ani. Avea tot viitorul în față și o poveste emoționantă
Bugetul.ro
Amenințare pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone de la Bruxelles. Comisia Europeană pare să-i fi pus gând rău instituției care se ocupă de protecția consumatorilor
a1.ro
Ce declarații a făcut tatăl lui Vlad Pascu, la procesul fiului său! Ce gest a făcut, când s-a întâlnit cu părinții victimelor
Playtech.ro
Staţiunea de aur a lui Nicolae Ceauşescu renaşte. Un lanţ hotelier internaţional vrea să investească aici
observatornews.ro
Actriţa din Cluj povesteşte cum a fost păcălită să facă un credit de 100.000 de lei. Acum, va plăti rate lunar
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
realitatea.net
Ce trebuie să faci cu bulbii lalelelor după ce se scutură florile? Trucuri pentru reluarea înfloririi
SportpeSurse
Nunta Kirei Hagi la un pas să nu existe. A fost pusă să facă o alegere dificilă
Playtech.ro
Elena Udrea iese de închisoare! Adrian Alexandrov a făcut dezvăluirea bombă: 'O iau direct cu maşina'
Dailybusiness.ro
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
RomaniaTV
Anunț important pentru seniorii care încasează pensiile vineri pe card. Când trebuie să meargă la bancomat
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
E grav! Anunţ BNR despre cel mai mare pericol pentru români în 2025
redactia.ro
Doliu în lumea artistică din România. A murit unul dintre cei mai cunoscuți dansatori din țară
ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Comentarii
  • Urâta tradiție. Scoți un cadavru din Mitropolie și prostii analfabeți trec la pupat “sfânta”. Lângă Kiev sunt hrube pline cu popi mumificați, 342 de cadavre uscate, datorită solului din aceste cripte. Practic este un muzeu. Au trecut atâția ani și lumea nu a evoluat, dimpotrivă se duce in prostie și religie cretina și mai și. După ce atinge Moaștele cu buzele pentru sex oral, cred ca vor scapa de herpes, sifilis și alte boli ale Sodomei.

  • Urâta tradiție. Scoți un cadavru din Mitropolie și prostii analfabeți trec la pupat “sfânta”. Lângă Kiev sunt hrube pline cu popi mumificați, 342 de cadavre uscate, datorită solului din aceste cripte. Practic este un muzeu. Au trecut atâția ani și lumea nu a evoluat, dimpotrivă se duce in prostie și religie cretina și mai și. După ce ating Moaștele cu buzele pentru sex oral, cred ca vor scapa de herpes, sifilis și alte boli ale Sodomei.

  • Ai băut ceva

  • Numai cei fără minte pot vorbi așa.
    S-a trezit și el și nu știe unde se afla.

  • zamolxe tu pupă cadravul diavolului și a părinte 1&2 lgbtq căcăloș și girafa cacarnă din care faci parte–-populimea e liberă la credință și își respectă sfinți tu respectă diovolu și căcăloșia lgbtq––

  • Și din nou ne blocați toate străzile din spatele Mitropoliei? De zeci de ani aceiași batjocură din partea autorităților. Nu vreți să facem schimb?

  • Care sunt cele 10 porunci ?

  • Voi toti astia rasculati si pupatori de moaste, sa nu uitati sa PUNETI SI BANI ACOLO !!! Ça sa fie bine sa nu fie rau, cum ar veni !
    Ar trebui mutata Romania fix in mijlocul Indiei sau in vreo tara in Afrika!! Numai acolo de la saracie oamenii cred doar in sfinti inchupuiti sau in vreun femur la noi este din cauza PROSTIEI !!

  • Panarama primitiva. Sclavi.

  • Sunteti asa rasculati impotriva Sfintei pt ca aveti constiinta incarcata cu tot felul de crime si perversiuni si stiti ca v ar arde daca prin absurd a ti putea atinge racla cu sf moaste.Deci nu din prea multa stiinta sau inteligenta comentati pe aici ci din frica si invidie.Pupapi l pe satan daca va ard Moastele Sfintei indraciților ce sunteti voi.Cadavre sunteti voi nu Sfanta Parascheva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`