Veste proastă. „Mistrețul”, fostul primar din Schitu Duca, în arest, de sărbători. Mihai Mihalache este acuzat de mai multe infracțiuni. Acesta a fost arestat pentru că ar fi sechestrat, lovit și pus la muncă un bărbat. Nu ar fi singura victimă
Mihai Mihalache, fostul primar din Schitu Duca, rămâne în arest! Judecătorii ieșeni au decis ca, de Crăciun și de Revelion, „Mistrețul”, așa cum este poreclit fostul primar, să stea după gratii.
„Admite propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași în dosarul de urmărire penală, privind pe inculpatul MIHALACHE MIHAI, cercetat în prezent cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: trafic de persoane, supunerea la muncă forțată sau obligatorie, trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, lipsirea de libertate în mod ilegal. Prelungește măsura arestării preventive a inculpatului Mihalache Mihai pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 13.12.2024 până la data de 11.01.2025, inclusiv”, se arată în decizia judecătorilor ieșeni.
Fostuxl primar de la Schitu Duca este acuzat de mai multe infracțiuni
Mihai Mihalache a fost reținut în data de 14 august pentru lipsire de libertate și supunere la muncă forțată sau obligatorie. Trebuie precizat că, de atunci și până în prezent, Mihai Mihalache a cerut de mai multe ori să fie lăsat în libertate. Cererile sale au fost însă respinse, una după alta, de către judecători. „Mistrețul” este acuzat că a sechestrat, bătut și pus la muncă mai multe persoane pe moșia sa din Schitu Duca. Totul avea să se termine atunci când mascații au descins pe proprietatea sa. Atunci, oamenii legii au pus capăt atrocităților. Una dintre victimele fostului primar a spus că a fost bătută și pusă la muncă, iar de plată nici nu poate fi vorba. După percheziții, anchetatorii au transmis un comunicat în care au făcut câteva precizări.
„Mistrețul”, fostul primar din Schitu Duca, rămâne în arest
Oamenii legii au stabilit că, încă din anul 2015, Mihalache încălca legea.
„La data de 14 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași și Poliției Municipiului Iași au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Iași, la o persoană (un bărbat de 60 de ani) bănuită de comiterea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și supunerea la muncă forțată sau obligatorie. Din cercetări a rezultat că, la data de 09.08.2024, acesta ar fi luat un bărbat de 62 de ani, din comuna Schitu Duca, fără voia sa, și l-ar fi introdus într-un autoturism, și transportat la o fermă de pe raza comunei Schitu Duca, unde l-ar fi obligat să presteze diferite munci. De asemenea, tot în urma investigațiilor efectuate a rezultat că, în perioada 2015 – 2020, persoana bănuită ar fi ținut un alt bărbat, fără voia sa, la o fermă din comuna Schitu Duca, unde ar fi fost forțat să presteze anumite munci, fără a fi remunerat. În urma percheziției domiciliare au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, persoana a fost condusă la sediul poliției pentru cercetări. La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și B.O.S. Iași, polițiști din cadrul I.T.P.F. Iași și jandarmi din cadrul I.J.J. Iași”, au transmis procurorii. „Mistrețul”, fostul primar din Schitu Duca, rămâne în arest de sărbători.
un gunoi de om
Cum…
El care reforma ciuma roșie?
Da magazinul de la piață merge în continuare…
Pfff.
Prietenul lui Vasile de la Hanaf!!!!