Circ de toată frumusețea la Acces Direct după ce Mirela Vaida s-a trezit implicată într-un scandal cu „Regina Sprâncenelor”, Maria Păuna. Aceasta fusese invitată în emisiunea moderată de vedeta ieșeancă și s-a simțit deranjată de acuzațiile unor cursante. Astfel, cea supranumită „Regina Sprâncenelor” a amenințat că va da în judecată și emisiunea, dar și pe Mirela Vaida.
Scandal în toată regula la emisiunea Acces Direct, moderată de prezentatoarea TV Mirela Vaida. Astfel, una dintre invitatele emisiunii a plecat cu o falcă-n cer și una-n pământ din platou, după care a transmis că o va da în judecată pe celșebra moderatoare. Cu toate acestea, în urma momentelor tensionate din emisiune, Mirela Vaida încă nu a avut nicio reacție cu privire la acest incident.
Mirela Vaida, scandal cu „Regina Sprâncenelor”
Ei bine, toată situația s-a petrecut în ediția Acces Direct în care a fost invitată antreprenoarea Maria Păuna, care le-a acuzat pe două dintre fostele ei eleve că i-au furat cursurile. Una dintre cursante a replicat cu o altă acuzație conform căreia Regina Sprâncenelor nu și-ar fi respectat îndatoririle.
„Vrea să fie și vedetă la televizor, și formator profesional, vrea să fie și mare profesionistă în domeniu, dar practic nici ea nu cred că știe bine”, a spus una dintre cursante.
La auzul acestor cuvinte, Maria Păuna a răbufnit și a ieșit nervoasă din platou. Ulterior, antreprenoarea care este cunoscută drept „Regina Sprâncenelor” a făcut o postare amenințătoare pe contul de socializare. Aici, ea i-a declarat război Mirelei Vaida și a spus că va acționa în instanță atât emisiunea, cât și prezentatoarea.
„Tu ai zis că-s vreo proastă… și că vă faceți voi numărul cu mine!! «Maria…. Eu sunt prezentator… Producătorul e de vina….» Și producătorul a fugit…Te dau în judecată!! Și pe tine, și Acces Direct!!! Ți-o jur!!! Și te voi pune acolo unde-ți este locul… printre proști și incompetenți… că prea îi promovezi!!! Eu, Maria Păuna, îți declar RĂZBOI”, a scris „Regina Sprâncenelor”.
Mirela Vaida a încercat să remedieze problema
Chiar dacă a fost prinsă pe picior greșit, Mirela Vaida a încercat să aplaneze respectivul conflict în care s-a trezit prinsă fără voia ei. În plus, Maria Păuna a plecat destul de nervoasă din plautou, greșind și locul prin care trebuie să iasă invitații.
„Nu se iese pe acolo. Pe acolo se iese”, i-a spus Mirela Vaida antreprenoarei, indicându-i cu degetul zona prin care ies invitații din platou.
Cert este că, în timpul emisiunii, Mirela i-a spus antreprenoarei că o așteaptă și în ediția următoare în platou pentru a continua subiectul. Invitata a mărturisit la Acces Direct că tinerele cu care a făcut cursuri și pe care le-a ajutat au încercat să profite de pe urma acestui lucru și au ajuns să câștige sume uriașe pe spatele ei. În altă ordine de idei, Mirela Vaida nu a avut încă nicio reacție cu privire la respectivul scandal cu Regina Sprâncenelor, Maria Păuna.