Prima pagină » Cultural » Mirela Vaida este alături de Adrian Enache după pierderea suferită. „A cântat, a jucat, iar, între momente, plângea în culise…”

Mirela Vaida este alături de Adrian Enache după pierderea suferită. „A cântat, a jucat, iar, între momente, plângea în culise…”

20 iun. 2023, 09:12,
în Cultural

Adrian Enache trece prin momente grele, după ce a primit vestea tristă, că tatăl lui s-a stins din viață, chiar înainte să urce pe scenă. Cea care a făcut dezvăluirea a fost Mirela Vaida, colega lui de breaslă, care și-a exprimat condoleanțele, dar și aprecierea față de profesionalismul acestuia.

Înainte de urca pe scena Teatrului Constantin Tănase, actorul a aflat că părintele lui a muritla 80 de ani. Cu toate astea, artistula jucat în piesa în care era unul dintre protagoniști.

Mirela Vaida este alături de Adrian Enache după pierderea suferită

Mirela Vaida a fost cea care a scris un mesaj pe rețelele sociale, în care a dezvăluit fanilor faptul că Adrian Enache trece prin momente grele. Prezentatoarea a precizat faptul că actorul și-a jucat foarte bine rolul și nici nu a dat de bănuit spectatorilor că inima lui este distrusă după aflarea vestei triste.

„Vedeți voi… nici nu știu cum să mă exprim acum… am avut spectacol în seara asta la @teatrultanase, alaturi de @adrianenacheofficial. Lui Adi i-a murit tatăl… înainte de spectacol… iar Adi a fost impecabil… a cântat, a jucat, iar, între momente, plângea în culise… Asta înseamnă să fii un mare artist… să poți juca în momentele astea grele… @adrianenacheofficial suntem cu toții alături de tine…”, a scris Mirela Vaida pe pagina personală de Instagram.

De curând, Adrian Enache a aflat că va fi bunic, fiica sa, Diana, este însărcinată și va avea o fetiță. În ultima vreme, s-a spus că Diana, vedeta de la Prima TV și de la Național FM, ar fi însărcinată, însă ea nu a recunoscut nimic, asta până când a fost prezentă în podcastul tatălui său.

Diana i-a povestit tatălui ei că va avea o fetiță și că este însărcinată în șase luni. Potrivit mărturisirilor sale, sarcina este una ușoară și după cum se poate vedea și în imagini, nu este vizibilă încă.

Mirela Vaida, premiu pentru întreaga carieră în televiziune

Mirela Vaida a fost invitată la Gala „Femei de Succes ale Anului 2022”, alături de alte femei de succes din diferite domenii. Prezentatoarea TV a captat toată atenția cu apariția sa. Vedeta a purtat o rochie lungă roșie, cu umerii goi și un decolteu decent care i-a pus foarte bine în evidență silueta de invidiat. Chiar dacă a trecut prin trei nașteri, acest lucru nu și-a lăsat deloc amprenta pe trupul prezentatoarei.

Frumoasa blondină a fost premiată pentru toată cariera sa în televiziune. Entuziasmul de a fi invitat la un astfel de eveniment și de a primi un premiu nu au putut fi ținute numai pentru ea, așa că, Mirela a postat pe rețelele de socializare câteva poze cu ea alături de un mesaj în care vorbea despre sentimentele sale.

Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
redactia.ro
Scene cutremurătoare în Turcia. Unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți s-a stins chiar în timpul unui concert
Bugetul.ro
Adio, Piața Obor din București în forma care a transformat-o într-un loc legendar. Schimbarea pregătită de autorități se va produce cu o oarecare întârziere
a1.ro
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Playtech.ro
Imagini de necrezut cu Păpuşa de la Glina! Cum arată Adina Asăvoaiei acum, a născut la...
observatornews.ro
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la limba română
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Vara vine din aprilie. Vremea se încălzește brusc, ploile ne supără trecător
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
E posibil să stai pe o avere! Bancnota emisă de BNR valorează o grămadă de bani în prezent
Playtech.ro
Radare trafic! Unde au voie să se ascundă polițiștii şi când poți contesta amendă, de fapt
Dailybusiness.ro
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
RomaniaTV
Veste fabuloasă! 8 milioane de români au bani mai mulţi în contul de care au uitat. Verifică AICI
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Cristela Georgescu ține post negru intermitent: „De 6 ani fac asta. Am pierdut tot ce a însemnat ”corp deșeu”, se vede clar”
redactia.ro
Donald Trump a decis. Ce se întâmplă cu trupele americane din România
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`