Prima pagină » Sport » Mirel Rădoi și-a decis viitorul! Ce va face selecționerul după ratarea calificării la EURO 2020
Mirel Rădoi și-a decis viitorul! Ce va face selecționerul după ratarea calificării la EURO 2020

Mirel Rădoi și-a decis viitorul! Ce va face selecționerul după ratarea calificării la EURO 2020

22 oct. 2020, 02:00,
în Sport

Mirel Rădoi pare decis să rămână în continuare selecționerul naționalei de fotbal a României.

De luni, Mirel Rădoi s-a întors la treabă, iar surse din Federația Română de Fotbal spun că selecționerul României pare să fi depășit momentul psihologic în care părea la un pas să-și dea demisia și se arată hotărât să-și ducă contractul la final, atacând inclusiv preliminariile Campionatului Mondial.

Deși începuse promițător mandatul său la națională, cu o remiză acasă cu Irlanda de Nord și cu o victorie în deplasare în Austria, toate planurile lui Mirel Rădoi s-au prăbușit după cele trei înfrângeri consecutive care au urmat. Selecționerul și-a luat un răgaz de câteva zile, după care, de luni, și-a reluat activitatea la biroul de la Casa Fotbalului. Surse federale susțin că „era încă afectat de ce s-a întâmplat, mai ales de evoluția echipei în aceste trei eșecuri, dar e decis să nu renunțe și vrea să își ducă până la capăt mandatul, adică până la finalul preliminariilor Mondialului din Qatar. Acele declarații controversate, mai ales cele de după meciul cu Austria, au fost date la supărare, la cald”.

Trei stoperi sau doi închizători

De când a venit la națională, Mirel Rădoi a încercat să schimbe stilul de joc, afirmând că nu vrea să sacrifice spectacolul pentru rezultat. A jucat mereu într-un 4-3-3, modern, dar riscant, cu apărarea foarte sus, pentru a comprima spațiile și a permite atacanților și mijlocașilor să facă presing în jumătatea adversă. Planul a ținut cu Irlanda de Nord și mai ales în Austria, în primele două jocuri din Liga Națiunilor. Totul s-a prăbușit însă după doar 5 săptămâni, la barajul pentru Euro 2020 din Islanda, 1-2, apoi în Norvegia, 0-4, și cu Austria acasă, 0-1. Cu excepția unor momente mai bune din prima repriză a meciului cu ultimul adversar, la Reykjavik și la Oslo „tricolorii” au pierdut, dar, mai grav, exprimarea echipei a fost jalnică, în toate compartimentele.

Cei din jurul lui Rădoi i-au recomandat să găsească o soluție mai prudentă pentru viitoarele partide, amicalul cu Belarus și ultimele două jocuri din Liga Națiunilor, cu Norvegia și Irlanda de Nord, care ne-ar putea readuce în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți a CM 2022.

Mirel Rădoi ia în calcul un sistem de joc mai prudent

Aceleași surse de la Casa Fotbalului susțin că „până la urmă, decizia finală va fi la Rădoi, dar mai mulți dintre colaboratori și prieteni i-au sugerat să ia în calcul un sistem mai prudent. Nu doar să se apere, cum au făcut predecesorii săi, dar să își asigure mai mult spatele. Poate folosind trei stoperi, poate cu doi închizători, el hotărăște, dar să găsească o soluție de compromis, în care echipa să poată juca ofensiv, dar să fie mai solidă și în apărare. Pentru că este clar, nu putem face față fizic genului de echipe pe care le-am întâlnit”.

Mirel Rădoi rămâne selecționerul României

Ultimele informații susțin că indiferent de rezultatele din aceste trei partide din 2020, Mirel Rădoi nu va fi înlocuit de pe banca naționalei.

„În ultimul timp, s-au tot schimbat antrenori înainte de expirarea mandatelor. Oricum cineva trebuia să dea un restart la națională. A făcut-o Mirel, în mod normal trebuie ca el să continue, chiar dacă acum rezultatele nu sunt de partea lui. Ne-a arătat că există speranță, firesc e să ducă treaba până la capăt”, spun aceleași surse.

Selecționerul va prezenta un raport în fața membrilor Comisiei Tehnice la finalul campaniei din Liga Națiunilor, dar nu se va pune în discuție mazilirea sa.

„După meciurile din noiembrie ne așezăm la masă, vedem care sunt gândurile conducerii, gândurile mele, dacă putem continua sau nu! Nu vreau să stau pe acest scaun doar pentru că mă numesc selecționerul României. După ultimele meciuri vom vedea care sunt progresele, dacă au existat. Dacă nu, va trebui să ne gândim la altcineva”, a declarat Mirel Rădoi, după înfrângerea cu Austria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`