Prima pagină » Titlurile zilei » Mioara a terminat UMF Iași la 53 de ani și poate fi un exemplu pentru toți tinerii care vor o carieră în Medicină: „Mergeam la cursuri după ce terminam tura de noapte, conduceam câte 130 de kilometri”

Mioara a terminat UMF Iași la 53 de ani și poate fi un exemplu pentru toți tinerii care vor o carieră în Medicină: „Mergeam la cursuri după ce terminam tura de noapte, conduceam câte 130 de kilometri”

29 iul. 2024, 02:00,
Ștefana Șovea în Titlurile zilei

Mioara Matei a absolvit, la vârsta de 53 de ani, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) Iași! Drumul ei nu a fost ușor, însă a ajuns să fie un adevărat exemplu pentru tinerii care vor o carieră în Medicină. Timp de patru ani, a făcut sacrificii uriașe pentru a reuși să își îndeplinească visul.

Mioara a terminat UMF Iași la vârsta de 53 de ani și este un exemplu pentru toți cei care doresc o carieră în Medicină

Vineri, 26 iulie 2024, a avut loc ceremonia de absolvire a promoției 2024 din cadrul UMF Iași. Mioara Matei a absolvit, la vârsta de 53 de ani, Facultatea de Medicină, specializarea Asistență Medicală Generală.
Lucrează ca asistentă în Bacău, de 34 de ani, însă visul ei cel mai mare a fost să urmeze și studiile superioare din domeniul medical. Plină de emoții și cu lacrimi în ochi, Mioara Matei a transmis reporterilor BZI faptul că i s-a îndeplinit visul. A făcut nenumărate sacrificii în cei patru ani, însă cel mai greu lucru a fost să facă naveta Bacău-Iași.

„Sunt deja asistentă medicală de 34 de ani, locuiesc în Bacău, lucrez acolo, iar timp de patru ani, cât am urmat studiile în cadrul UMF Iași, am făcut naveta Bacău-Iași și pot spune că a fost foarte provocator. Vin din generația cu liceu sanitar, ulterior am echivalat cu o postliceală, însă visul meu a fost să fac și o facultate, iar singura pe care o mai puteam face, încât să îmi folosească, a fost Asistență Medicală Generală. După ce am terminat liceul, am dat admitere la Medicină, dar nu am intrat, ulterior m-am angajat, după a apărut și fiica mea și nu am mai avut când să fac și ceea ce îmi doream cel mai mult, dar acum mi s-a îndeplinit visul și sunt tare fericită”, declară Mioara Matei.

Timp de patru ani, a făcut naveta câte 130 de kilometri pentru a-și îndeplini visul

Mioara Matei poate fi un adevărat exemplu pentru toți tinerii care doresc o carieră în Medicină. Femeia a conștientizat cât de multe eforturi a depus abia după susținerea examenului de licență.

„Am pornit pe acest drum cu temere, dar m-am bucurat foarte mult când am fost admisă la facultate. Am trăit pe pielea mea ce îmi povestea fiica mea care a fost studentă în urmă cu opt ani, în București, la Academia de Studii Economice, am trăit toate piedicile, iar atunci când îi povesteam ei, ea îmi spunea că deja a trăit aceste lucruri. Am conștientizat că am făcut un efort deosebit abia după ce am susținut examenul de licență. Cred, dar nu sunt sigură, că sunt decană de vârstă la Asistență Medicală Generală, am 53 de ani”, adaugă Mioara Matei.

Cât timp a urmat studiile la UMF, a lucrat într-un spital din Bacău, iar după terminarea turelor de noaptea conducea câte 130 de kilometri până în Iași pentru a fi prezentă la cursuri, laboratoare practice și examene.

La ceremonia de absolvire i-au fost alături fiica ei, partenerul acesteia și mama ei, care erau copleșiți de emoții.

„Am făcut eforturi deosebite. Mergeam la cursuri după ce terminam tura de noapte, conduceam câte 130 de kilometri din Bacău până Iași și făceam asta după garda din spital. Uneori, veneam și cu microbuzul, în funcție de cât de obosită eram. Nu mi-am permis să am restanțe pentru că mi-ar fi fost foarte greu. La festivitatea de premiere îmi sunt alături fiica mea, în vârstă de 28 de ani, partenerul ei și mama mea, în vârstă de 78 de ani. Sunt foarte mândri de mine, e ceea ce mi-am dorit mereu”, mai spune Mioara Matei.

Comentarii
  • Felicitări !

  • Ce sa mai felicitări Dna mioara încă 1000 la salariu :))) asta e sacrificiul plus o pensionară mai ok te ai gândit binișor .

  • Bravo! Felicitări!

  • Felicitari pentru ambitie, perseverenta si tot efortul depus!

  • 🔞Ing. Calculatoare TOMA Ghe.

    Dacă muncea pe bune in tura de noapte…nu-i msi ardea de plimbare la UMF, dar cum in spitalele romanesti personalul medical doarme in timpul gărzilor a avut timp si ea să vină la Iasi.
    Citat dintrun comunicat de presă: „Șeful gărzii doarme de rupe inclusiv pe ATI pediatrie! Și când e sunat la 3:45 dimineața pentru un copil în criza epileptică aflat în altă secție (secție fără drept de a administra protocol pentru a-l scoate din criză!), asistenta de la ATI nu are curajul să-l trezească”, a povestit Mo*** E***.
    Ce spunea un oficial din ministerul sănătații despre dormitul in timpul gărzilor : „Asta în contextul cazului de la Urziceni – unde o femeie a născut pe trotuar, după ce nu a fost văzută de medicul de gardă – și, mai ales, al tragediei de la Botoșani. Aici, timp de șapte ore medicul de gardă nu i-a acordat nicio îngrijire Alexandrei, tânăra de 25 de ani care a murit în spital.”

  • Felicitări ! Un exemplu de ambiție și dorință de a ști mai mult, de a se perfecționa, să înveți nu este o rușine și nici nu ține de vârstă. Nu a făcut-o pt bani sau mărire de salariu (asistentele medicale au salarii destul de bune, dacă mai adăugăm sporurile se ajunge la 8-9000 lei), a făcut-o din dragoste și pasiune pentru meserie.

  • Tura de noapte =7 ore de somn liniștit,pe un salariu bun.Mai terminati -o cu felicitările si ipocriziile.

  • Adevarul e altul...

    „Nu a făcut-o pt bani sau mărire de salariu (asistentele medicale au salarii destul de bune, dacă mai adăugăm sporurile se ajunge la 8-9000 lei)..”
    🤣Ha,ha…da, e adevarat 100%! O asistentă in Romania castigă dublu față de una in Austria/Italia (1000 €) și nici nu au răspundere ca alea de acolo.
    Dar copila asistentei e contabilă( a terminat ASE), iar o contabilă câstigă net 2.500 lei/lună! Cine nu crede, să vadă locurile de muncă + salariile la AJOFM.
    Să stai in București cu 2.500 lei e o minune dumnezeiască🙃
    Asistenta de la UMF a făcut facultatea ca să-i dea bani lu’ fiică-sa că alfel ginerele o trimite inapoi la Bacău.
    Cunosc multe moldovence care au soț bucureștean( rupt in fund) și primesc
    pachet săptămânal
    (cu merinde/mâncare și bani) de la Moldova🤭
    Doare, dar ăsta e adevărul!

  • Viitoare eroina in alb… Medicina = club.

  • Un exemplu si un sacrificiu, zi de zi si serviciu si drumuri, examene, ehee..
    Bravo, oameni care dau un imbold si celorlalti ca se poate oricand nu la o anumita varsta, cine a spus asta ?

  • Magda cum laudè...

    Sacrificiu?! Atâtea drumuri de la Bacău la Iași au fost făcute pt suplimentul la salar( peste 1000 lei net lună de lună) + și ca să se dea mare la cuscra din Bucalè că ea are studii superioare.🤤
    Din ce se aude( pe surse) și alte colege (asistente medicale) se pregatesc sa se inscrie la UMF tot pt suplimentul financiar, pardon…pt „dăruire si sacrificiu”😋

  • Felicitări!

  • Nu e meritul ei 100%. Scoala medicala ieseana a decazut in ultimii 30 de ani, dovada directa si incontestabila fiind calitatea p0recara a actului medical. O asemenea scoala permite astfel de exceptii.
    UMF a devenit o fabrica de diplome, o afacere profitabila pentru profesorii de acolo. Si cam atat.

  • Va iese ciuda prin pori…

  • Arabela…roade acadela🍭

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`