Prima pagină » International » Ministrul ucrainean Dmitro Kuleba și-a depus cererea de demisie. Cine este oficialul ce îl va înlocui în funcție
Ministrul ucrainean Dmitro Kuleba și-a depus cererea de demisie. Cine este oficialul ce îl va înlocui în funcție

Ministrul ucrainean Dmitro Kuleba și-a depus cererea de demisie. Cine este oficialul ce îl va înlocui în funcție

04 sept. 2024, 16:20, 3 ,
Simona Ciobanu în International

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai Ucrainei de la începutul invaziei ruse, a solicitat miercuri, 4 septembrie, Parlamentului ucrainean să-i aprobe demisia. Anunțul a fost făcut de președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanciuk, potrivit AFP și News.ro.

„Vă rog să acceptați demisia mea,” a scris Kuleba, în vârstă de 43 de ani, în scrisoarea sa, publicată pe rețelele sociale de Stefanciuk. Kuleba a ocupat funcția de ministru din 2020 și era o figură populară în guvernul ucrainean.

Demisia sa vine într-un moment de reconfigurare guvernamentală, marcată de plecarea a cel puțin șase oficiali politici ucraineni, inclusiv miniștri, care au renunțat la funcții marți, conform partidului aflat la guvernare. Cererea de demisie a lui Kuleba va fi analizată în zilele următoare de către parlamentari, a precizat Stefanciuk.

Cine este oficialul care îl va înlocui pe Dmitro Kuleba

Nu a fost oferit niciun motiv oficial pentru demisia lui Kuleba. Totuși, o sursă din cadrul președinției ucrainene, intervievată de AFP, a exprimat recent nemulțumiri legate de modul în care era gestionat ministerul său. De asemenea, o declarație a lui Kuleba în legătură cu disputele istorice dintre Kiev și Varșovia a provocat critici în Polonia în luna august, ceea ce a tensionat relațiile dintre Ucraina și unul dintre cei mai importanți aliați ai săi în fața Rusiei.

Potrivit presei ucrainene, Kuleba ar urma să fie înlocuit de adjunctul său, Andrii Sîbiga, un fost șef adjunct al administrației prezidențiale. Numirea lui Sîbiga în aprilie ca adjunct în cadrul Ministerului de Externe a fost văzută ca o încercare a președinției de a controla mai strict acest departament strategic. Sîbiga, în vârstă de 49 de ani, este considerat un diplomat de mare influență, deși mai puțin cunoscut decât Kuleba. El a fost ambasador al Ucrainei în Turcia între 2016 și 2021.

De la începutul invaziei ruse, Dmitro Kuleba a devenit o prezență constantă pe scena internațională, fiind un actor cheie în obținerea sprijinului militar pentru Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei.

România donează Ucrainei un sistem Patriot estimat la 60 de milioane de dolari

Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum România va achiziționa un nou sistem Patriot din surse externe nerambursabile, iar costul donației către Ucraina este estimat la 60 de milioane de dolari. MApN subliniază necesitatea de a reface capacitatea de apărare aeriană la sol prin achiziționarea unui sistem similar de la Guvernul SUA, utilizând fonduri externe nerambursabile și oportunități de finanțare din cadrul parteneriatelor internaționale de sprijin pentru Ucraina.

Proiectul de lege specifică și suma necesară pentru transferul sistemului Patriot, estimată la aproximativ 60 de milioane de dolari, care va fi acoperită integral din bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Textul legislativ propune, printre altele, modificări la Legea nr. 222/2017, referitoare la „Capabilitatea de apărare aeriană cu baza la sol”. Aceste modificări includ introducerea unor prevederi care permit donarea sistemului Patriot către terți și reconstituirea capacității de apărare prin achiziția unui sistem similar, în principal din fonduri externe nerambursabile.

Totodată, reiterăm cum ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba și-a depus cererea de demisie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`