Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vorbit despre locurile la Terapie Intensivă. Conform declaraţiilor făcute de ministru, în România sunt 1034 de paturi complet utilate de Terapie Intensivă, dar sectorul ”trepideaza”. În altă ordine de idei, Tătaru considera că România a trecut de o nouă cocoaşa şi că dacă populaţia va respecta măsurile impuse de autorităţi, ţara ar putea avea o scădere a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, despre locurile la Terapie Intensivă
În prezent, în România, sunt peste 4000 de persoane angajate în unităţile medicale care au contactat virusul din Wuhan, 2000 de persoane din personalul auxiliar, dar şi încă 2700 de persoane care sunt angajate pe o perioadă limitată de timp. Întrebat despre situaia angajărilor în unităţile medicale, Nelu Tătaru a declarat că momentan nu exista un deficit de personal, dar dacă populaţia nu va respecta măsurile de siguranţă, se va ajunge la un colaps a sistemului:
„Această pandemie nu se tranşează în spitale, ci în prespital, unde avem o transmitere accentuată şi o creştere a numărului de cazuri. Nu ducem lipsă, dar nu trebuie să ne lăsăm pe asta, personalul medical a făcut faţă în această perioadă, dar dacă noi, cei care ar trebui să respectăm nişte reguli, ne lăsăm doar pe corpul medical, vă spun că vom ajunge să colmatăm acest sistem. Trebuie ca acest corp medical să şi facă faţă presiunii, dar trebuie să aibă şi viaţă personală”, a spus Tătaru.
Respectând regulile vom putea scăpa de o creştere a cazurilor
Ministrul Sănătăţii considera că doar dacă populaţia va respecta regulile, România va avea un trens ascendent a pandemiei. În altă ordine de idei, conform datelor existente, România are 1.034 de paturi complet utilate la terapie inteniva. Totuşi, acesta a explicat faptul că întreaga capacitate a crescut cu aproape 200 de paturi.
El a precizat că dacă la începutul epidemiei România avea un singur centru de testare RT-PCR, care putea realiza 100 de teste pe zi, acum sunt 133 centre, cu o capacitate maximă de 28.000 teste/zi.
„Terapia intensivă este segmentul sanitar care trepidează”, a mai spus Tătaru.
„O recoltare de plasmă nu este un act banal, impune nişte teste suplimentare, plasma se ia de la cei care nu mai sunt pozitivi şi au anticorpi, se analizează şi se transferă către pacienţii critici care au virusul în sânge şi replicare virală. Analizele sunt necesare pentru a vedea de la cine recoltăm plasmă şi la cine facem transfuzia”, a spus ministrul.
Pacienţii asimptomatici infectaţi cu COVID refuză externarea, susţine Nelu Tătaru
Situaţie cel puţin bizară în aceste momente în România. Aflată în plină perioada de creştere a numărului de persoane infectate cu COVID-19, pare că perspectiva multor români s-a schimbat. Dacă la începutul pandemiei cu COVID-19, majoritatea romanilor refuzau internarea, acum se pare că majoritatea romanilor vor să fie internaţi şi să rămână internaţi, în special cei asimptomatici. În acest context, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că pacienţii refuza externarea.