Marius Budăi, ministrul Muncii, a declarat că susţine majorarea pensiilor cu 10%. Totodată, persoanele care au pensii sub 2.200 de lei ar putea primi un ajutor pentru achitarea facturilor la energie pe perioada de iarnă. Astfel, pragul stabilit de USR și PNL ar putea fi eliminat, iar sistemul de pensii din România ar putea suferi modificări.
Anterior, ministrul Muncii a prezentat la Parlament soluţiile Băncii Mondiale pentru îndeplinirea jalonului din PNRR privind pensiile. Marius Budăi a venit cu un mesaj către pensionari, mentionând că „nu îi va mai condamna la sărăcie pentru următorii 50 de ani”.
Majorarea pensiilor cu cel puțin 10%
Propunerea de majorarea de cel puţin 10% este discutata de cei din PSD încă din august 2022.
„Vorbim despre o majorare de 10% și pentru iarnă să sprijinim categoriile vulnerabile. Suntem în dezbateri, pe ultima sută de metri a bugetului pentru 2023. Trebuie ca aceste majorări să meargă cu alte măsuri (…), prețurile din energie, protejarea locurilor de muncă”, a declarat Marius Budăi..
Anunţul final privind aprobarea bugetului pentru 2023 va fi făcut prin intermediul liderilor coaliţiei. În prima lectură, în guvern, se va regăsi şi suma de bani, cu majorarea punctului de pensii şi intenţiile pentru perioada de iarnă.
Acesta a subliniat că va opta pentru varianta în care toate pensiilor vor creşte cu 10%, iar cei care încasează pensii sub 2.200 de lei să primească un ajutor pentru achitarea facturilor la energie.
„Aș opta pentru o variantă care să sprijine și categoriile vulnerabile. Suntem obligați să implementăm această solidaritate socială, pentru a ieși într-un mod cât mai bun din această iarnă”, a transmis ministrul.
Anterior, şi premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre majorarea pensiilor, subliniind că pensiile vor fi majorare prin „majorarea punctului de pensie”.
Se schimbă sistemul de pensii din România. Pensiile vor fi recalculate
Totodată, vor fi recalculate toate cele peste 200 de mii de pensii speciale şi vor fi impozitate aşa încât să nu mai existe inechităţi.
„Se referă jalonul la trecerea pensiilor, să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului. Toate aceste propuneri, pentru a îndeplini jalonul, se regăsesc în materialul primit de la Banca Mondială, material care a fost înaintat şi către cabinetul prim-ministrului, aşa cum este normal. (…) În PNRR scrie că trebuie să avem o consultare. Reamintesc că erau prevăzuţi 4 milioane de euro pentru a-i cheltui pentru această consultanţă, am reuşit şi am negociat cu colegii de la MM şi cheltuim doar 1,5 milioane de euro, 2,5 rămân la dispoziţia statului român”, a afirmat, anterior, Marius Budăi.
Vă aducem aminte că despre pensii a vorbit și premierul Nicolae Ciucă în vizita sa la Bruxelles. În urma discuţiilor de la Bruxelles, PNRR va fi ajustat. Procentul de 9,4% din PIB pentru pensii va fi eliminat, dar nu va fi majorat, şi înlocuit cu alte condiţii. Pensiile vor putea fi majorate, dar vor fi implementate alte condiţii, precum creşterea vârstei de pensionare pentru angajaţii MAI şi MApN. Mai multe, pensiile nu ar putea depăşi salariul în plată, pentru toate categoriile. Condiţiile care urmează a fi implementate până la sfârşitul anului ar fi ajuns deja la Ministerul Muncii.
Rămâne de văzut ce vor spune specialiştii din domeniu cu privire la majorarea pensiilor cu cel puțin 10% și despre pașii care trebuie urmați, în conformitate cu propunerile Băncii Mondiale, care sunt în conformitate cu ceea ce s-a scris în PNRR.
Atunci când era doar PNL la guvernare individul spunea că se poate dubla totul !!! acum ce face ???