Incendiile de vegetație, ce amenzi riscă persoanele fizice și juridice. În cadrul Briefing-ului de presă susținut la finalul ședinței de Guvern din 6 aprilie, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos a făcut precizări legate de incendiile de vegetație din ultimele săptămâni.
Incendiile de vegetație, ce amenzi riscă persoanele fizice și juridice
Incendiile de vegetație, ce amenzi riscă persoanele fizice și juridice. După ședința de Guvern din data de 6 aprilie, ministrul Mediului a făcut precizări legate de gestionarea incorectă a incendiilor de vegetație care s-au desfășurat concomitent pe toată suprafața țării în ultimele săptămâni.
„Incendierea şi îngroparea, practic, ne afectează pe toţi, afectează aerul, şi afectează aproape ireversibil apele subterane. Motiv pentru care, şi în Parlament, şi în audierile la care am participat în calitate de ministru, am susţinut de fiecare dată, că este nevoie de decizie rapidă în acest sens.
Am ales varianta Ordonanţei de Urgenţă pentru că nu mai putem aştepta. Aceste incriminări intra în vigoare imediat ce apare în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă şi sancţiunile pot fi înăsprite imediat. În acelaşi timp, pentru abandonarea deşeurilor am venit cu clarificarea definiţiei , am clarificat definiţia abandonării şi am majorat amenzile. Amendă pentru persoana fizică începe de la 10.000 de lei pentru deşeurile abandonate, până la 20.000 de lei . Iar pentru persoanele juridice de la 50.000 la 70.000 de lei, amenda contravenţionala.
În aceeaşi Ordonanţă de Urgenţă am clarificat câteva aspecte legate de arderea miriştii.Săptămânile trecute am avut foarte multe incendii. Este un raport pe care l-am pregătit, informăm Ministerul Agriculturii zilele acestea, cu privire la 10 mii de arderi simultane în ţară. Au fost la un moment dat, 7 mii de focuri simultane în România, focuri, sau incendieri de mirişti, motiv pentru care acum câteva săptămâni bune când am lansat, am avansat acest proiect de Ordonanţă de Urgenţă, am propus ca pentru persoanele fizice amenzile să fie majorate la 7.000 de lei minimum şi 15.000 de lei maximul amenzii , iar pentru persoanele juridice, amenzi între 50.000 şi 100.000 de lei”, a precizat Tánczos Barna.
Ministrul a mai precizat că aceste incendii de vegetație afectează în primul rând habitatul unor specii de animale ce sunt protejate de lege.
În cazul miriştilor, sunt foarte multe aspecte care trebuie avute în vedere. Pe de o parte, este poluat aerul. Pe de altă parte, se distrug habitate, distruge habitatul unor specii . De foarte multe ori aceste incendii au avut loc în zone protejate. Am avut ieri exemplul parcului Văcăreşti şi văzând ce s-a întâmplat acolo şi văzând cât de mare este iresponsabilitatea cetăţenilor, cred că amenzile trebuie să fie cât se poate de mari şi cât se poate de drastice. În acelaşi timp, afectăm şi punem în pericol vegetaţia forestieră. De foarte multe ori aceste incendii se extind spre zonele forestiere, spre fondul forestier şi din păcate, anul acesta am avut tragedii , am avut cazuri în care viaţa oamenilor a fost pusă în pericol. Am avut chiar şi un deces şi s-au ars case, pensiuni, gospodarii, anexe, datorită acestei iresponsabilităţi şi datorită focurilor de mirişti, tirbariei, litier[, stuf în Delta Dunării, de exemplu.
În aceeaşi Ordonanţă de Urgenţă, tot în domeniul gestionarii deşeurilor, venim cu o soluţie pentru autorităţile locale , pentru Consiliile Judeţene, pentru Consiliile Locale, şi prevedem în Legislaţia privind exproprierile posibilitatea ca terenurile necesare înfiinţării unor gropi de depozitare autorizate , terenuri necesare pentru creare de logistică de gestionare a deşeurilor să fie expropriate pentru utilitate publică. este un pas important, un ajutor real pentru Consiliile Judeţene care trebuie să implementeze strategiile de gestionare a deşeurilor”, a declarat ministrul Mediului.
De altfel, amintim că și în județul Iași au avut loc mai multe incendii concomitent în ultima perioadă.
Strategii pe termen mediu şi lung pentru Capitală
În cadrul ședinței de Guvern de astăzi, 6 aprilie, s-a discutat și despre luarea unor decizii în ceea ce privește deșeurile, respectiv gestionarea acestora de către Primăria Capitalei.
„Punctul patru din această Ordonanţă de Urgenţă, tot legat de gestionarea deşeurilor , se referă la Bucureşti. În Bucureşti, un an de zile am căutat soluţii cu care să sprijinim primăria locală să se organizeze şi să implementeze politici efective, eficiente de gestionare a deşeurilor. Nici până în ziua de astăzi nu avem o claritate în ceea ce priveşte strategiile pe termen mediu şi lung. Nici pe termen scurt nu au făcut paşi semnificativi, pentru că până acum Legislaţia prevedea ca activitatea legată de transport a deşeurilor să fie atributul sectoarelor, iar începând de la tratare, depozitare, activitatea să fie desfăşurata, organizată de Primăria Generală a Capitalei. Au fost foarte multe dezbateri pe această temă, foarte multe dispute între aceste unităţi administrativ teritoriale.
Anul trecut cred, în august, am avut penultima discuţie pe această temă. Am solicitat un acord între aceste primării cu privire la viziunea dânşilor pe termen mediu şi lung. Acum două luni de zile, dacă nu mă înşel, am avut ultima discuţie pe această temă şi la această discuţie s-a decis crearea unei oportunităţi, posibilitatea de a fi preluata activitatea de depozitare de către sectoare. Prin această posibilitate se crează o alternativă la situaţia actuală legală, de depozitare a deşeurilor din Bucureşti în spaţii autorizate, pentru că în procesul de elaborare al Ordonanţei şi documentarea propunerii am primit o adresă clară , un punct de vedere clar de la ANRSC care spune că licenţa acordată societăţii care gestionează acum platforma aceea de depozitare , unde se duce grosul deşeurilor din Bucureşti este fără licenţă. Licenţa a încetat pe 16.07.2020. Este în instanţă, atât valabilitatea contractului cât şi valabilitatea licenţei sunt discutate în instanţă, dar pe termen scurt, acum trebuie să oferim soluţii pentru primării”, a declarat ministrul mediului Tánczos Barna.
Amintim, Ministrul Mediului, Tánczos Barna, declarații de presă despre incendiile de vegetație și amenzile ce vor fi acordate celor ce pun foc intenționat.