Prima pagină » National » Ministrul Mediului, despre plafonarea preţului la lemnul de foc: „Sunt convins că va fi îmbunătăţită ordonanţa”

Ministrul Mediului, despre plafonarea preţului la lemnul de foc: „Sunt convins că va fi îmbunătăţită ordonanţa”

23 nov. 2022, 12:55, 1 ,
în National

Ministrul Mediului, Tanczos Barnă, a declarat că ordonanţa care se referă la plafonarea preţului la lemnul de foc va fi îmbunătăţită. O decizie în acest sens se va lua în coaliţie, în timpul unei şedinţe de guvern. Anterior, guvernul a anunțat despre plafonarea prețului la lemnele de foc pentru a trece peste criza energetică și creșterile artificiale.

La începutul lunii octombrie 2022, guvernul a venit cu propunerea de a plafona prețurile lemnelor de foc și a produselor derivate din lemn pentru această iarnă, invocând criza energetică și creșteri artificiale de prețuri care pot afecta peste 3 milioane de gospodării.

Plafonarea preţului la lemnul de foc

Guvernul a pregătit un proiect de Ordonanță de urgență pentru plafonarea prețurilor la lemnele de foc, după ce a constatat o serie de creșteri artificiale de preț, dar și pentru a proteja populația în contextul crizei energetice.

Însă, după ce s-a adoptat Ordonanţa de Urgenţă, piaţa lemnului de foc a fost blocată. De altfel, decizia s-a întors împotriva cetăţenilor. În acest sens, Ministrul Mediului a declarat că aceasta ordonanţă va fi îmbunătăţită.

„Sunt convins că, în cel mai şi scurt timp posibil, Coaliţia va lua o decizie şi în Parlament, în Camera Deputaţilor, şi va fi îmbunătăţită ordonanţa. Aştept ca atât grupurile parlamentare, cât şi conducerea Coaliţiei să ia această decizie. Au fost foarte multe teme pe agenda Coaliţiei în ultimele zile – atât preţurile la energie, cât şi decizia cu privire la pensii, dar cu siguranţă se va ajunge şi la decizia cu privire la preţul lemnului de foc. Noi monitorizăm tranzacţiile cu lemn, iar acestea nu au scăzut. Numărul de avize creşte de la lună la lună în sistemul SUMAL”, a spus ministrul.

Totodată, el a mai adăugat ca lemnul este monitorizat în cantităţi din ce în ce mai mari.

„Asta înseamnă că monitorizăm cantităţi din ce în ce mai mari de lemn tranzacţionat legal. Situaţia este diferită de la regiune la regiune şi, azi dimineaţă, am primit informaţii cu privire la lemnul de foc vândut pe piaţă liber, la un preţ mai mic de 400 (de lei – n. r.). Sunt regiuni unde, într-adevăr, impactul este altul, pentru că acolo preţurile erau la peste 400 de lei. Deci, încă o dată, în funcţie de zonă, în funcţie de regiune, în funcţie de zona montană sau zona de şes lucrurile stau diferit. În momentul de faţă se poate aplica acea ordonanţă şi nu putem să facem o imagine generală sau să creăm o imagine generală a pieţei, mergând doar la marile supermarketuri sau mările lanţuri de comercializare de lemn tăiat la 30 de centimetri şi spart. Pentru că piaţa lemnului de foc nu este acea piaţă, acele vânzări reprezintă doar câteva procente la nivel naţional”, a mai spus Tanczos Barnă.

Plafonul de 400 de lei pentru lemnele de foc, sub analiză

Vă aducem aminte ca la începutul lunii noiembrie 2022, premierul Nicolae Ciucă a declarat, în cadrul conferinţei de presă la fabrica de vehicule militare IVECO din Petreşti, că Executivul României a greșit și se vor lua măsuri pentru a corecta decizia cu privire la plafonarea lemnului de foc la 400 de lei metrul cub.

Decizia autorităţilor de a plafona lemnul de foc la 400 de lei metru cub a provocat indignări în rândul comercianţilor. Aceştia spun că au luat materia primă cu preț mare și nu pot să o vândă cu preț mic. Asociaţia industriei lemnului Prolemn a subliniat că problema ar putea fi remediata prin acordarea unor vouchere pentru consumatori.

„La Ministerul Mediului s-a făcut o analiză cât costă un metru cub de lemne la Romsilva. Preţul mediu pe care ni l-au comunicat… în analiza pe care am făcut-o înainte de a lua decizia s-a menţionat 200 de lei pe metru cub la lemn şi am considerat că 400 de lei pe metru cub asigură oarecum celelalte costuri care intră în întreg procesul de asigurare a lemnelor de foc. Se dovedeşte că nu este tocmai conform cu realitatea, de aceea vom lua măsuri de corectare. Avem puterea să recunoaştem acolo unde greşim şi să luăm măsuri în consecinţă”, a spus premierul.

Prin urmare, în următoarea perioadă, plafonarea preţului la lemnul de foc va fi revizuită în Guvern. Executivul va veni cu soluții pentru a debloca piața lemnului.

Comentarii
  • A trecut o luna si jumatate de cand nu se mai gasesc peleti pe piata. Am fost incurajati, in anii anteriori sa trecem de la incalzirea pe lemne la cea pe peleti, fiind mai putin poluanta si mai economica, ca astazi datorita O.U. privind plafonarea pretului la lemnele de foc, sa nu mai gasim pe piata acest combustibil. Chiar daca in ultimii 3 ani pretul acestui combustibil s-a triplat( 15 lei sacul de 15Kg in 2018 fata de 49 lei sacul in 2022) piata se reglase si puteam procura cat aveam nevoie. Intrebarea este cat de repede se corecteaza O.U. pentru a spera la incalzirea locuintei in aceasta iarna?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`