Prima pagină » Actualitate » Ministrul Mediului, Barna Tanczos, doreşte un proiect pentru eliminarea urşilor: „Am oferi posibilitatea de prevenire prin împuşcarea urşilor agresivi”
Ministrul Mediului, Barna Tanczos, doreşte un proiect pentru eliminarea urşilor: „Am oferi posibilitatea de prevenire prin împuşcarea urşilor agresivi”

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, doreşte un proiect pentru eliminarea urşilor: „Am oferi posibilitatea de prevenire prin împuşcarea urşilor agresivi”

22 iun. 2021, 17:35,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Numărul alertelor raportate la numărul unic de urgenţă 112 cu privire la atacurile urşilor a ajuns să fie, în iunie, de 30-40 pe zi, iar problema ia amploare fapt pentru care trebuie să elaborăm cadrul legal pentru intervenţii imediate, a publicat, marţi, 22 iunie 2021, pe propria pagină de Facebook, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

„Ieri după-amiază (luni, 21 iunie 2021, n.r.) am avut o şedinţă cu primarii, reprezentanţii asociaţiilor de vânătoare şi asociaţiilor fermierilor din judeţul Harghita despre ordonanţa care ar permite intervenţia imediată în situaţiile de urgenţă cauzate de urşi. În cadrul întâlnirii am prezentat celor prezenţi cele mai importante puncte din proiectul de ordonanţă la care lucrăm, conform căruia în funcţie de gravitatea situaţiei, urşii agresivi care atacă pe teritoriul localităţilor să poată fi tranchilizaţi şi relocaţi sau împuşcaţi de o echipă formată de jandarmi şi vânători, în 24 ore după ce se semnalează prezenţa ursului”, a transmis ministrul Mediului.

Ministrul Barna Tanczos dă liber la împuşcarea urşilor agresivi

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a transmis că prin acest proiect se poate oferi posibilitatea de a preveni atacurilor urşilor prin alungare, tranchilizare, relocare sau chiar împuşcare.

„Am oferi primăriilor posibilitatea de a semna un contract cu asociaţiile de vânătoare în vederea rezolvării atacurilor urşilor prin intervenţie imediată. De asemenea în zonele de tampon ale localităţilor am oferi posibilitatea de prevenire prin alungarea, tranchilizarea şi relocare sau împuşcarea urşilor agresivi”, menţionează ministrul.

Zeci de apeluri zilnice la 112 din cauza atacurilor urşilor

Potrivit ministrului, pe baza datelor din luna iunie, sunt înregistrate chiar şi 30-40 de alerte pe zi la 112 din cauza atacurilor urşilor. Aceste aspecte sunt cauzate de defrişările masive care au loc în zonele montane din România.

„Aproape că nu trece zi fără să auzim de victime omeneşti. Problema a luat amploare, iar ministerul trebuie să elaboreze cadrul legal pentru intervenţii imediate. Din fericire, sunt din ce în ce mai mulţi cei care conştientizează gravitatea situaţiei, atât la nivel parlamentar, cât şi la nivelul Guvernului. În următoarele zile vom continua discuţiile pe acest subiect”, a punctat Tanczos.

Ministrul Mediului a transmis, luni, faptul că propunerea legislativă privind intervenţia imediată în cazul urşilor care vin în zonele locuite va fi discutată în coaliţia de guvernare şi a punctat că obligaţia ministerului este să apere cetăţenii. Acesta a arătat că oamenii din judeţele unde se înregistrează atacuri ale urşilor sunt „sub teroare”, iar fenomenul devine din ce în ce mai periculos.

Numărul urşilor a crescut

Tanczos a vorbit şi de faptul că numărul urşilor a crescut constant, după 2016, cu 7-8 procente în fiecare an.

În ultimele zile, două persoane au fost atacate de urs în Harghita şi se află internate în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, prezenţa acestor animale fiind semnalate aproape zilnic în unele localităţi ale judeţului.

Jandarmii şi poliţiştii harghiteni au fost solicitaţi, în minivacanţa de Rusalii, de 18 ori pentru alungarea urşilor a căror prezenţă a fost semnalată în Băile Tuşnad, Miercurea Ciuc, Voşlăbeni, Sicasău şi Izvoru Mureşului, o ursoaică cu trei pui intrând inclusiv în garajul primarului din Băile Tuşnad, unde a produs stricăciuni.

Conform Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, cele 18 apeluri la numărul de urgenţă 112 au fost înregistrate de sâmbătă până marţi, cele mai multe semnalând prezenţa urşilor în Băile Tuşnad.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Cine este Cristina Petrovici, noua iubită a lui Victor Ponta
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
Playtech.ro
Orașul din România în care plouă cel mai puțin pe tot parcursul anului. Este foarte popular
observatornews.ro
Politolog: Dacă măsurile fiscale au efectul scontat, poate fi evitat un 50-60% pentru AUR la alegeri în 2028
Playsport.ro
TAXA obligatorie de circulație, de la 1 iulie : până la 5.000 de lei pentru șoferi. Schimbarea care lovește...
Evz.ro
Alertă de tornadă în România. Vreme severă anunțată de ANM
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Apartamentele de la ce etaje plătesc reparațiile și întreținerea acoperișului în bloc? Puțini știu care este regula, de fapt
Dailybusiness.ro
Locuri de muncă pentru români în Europa în această vară. Ce posturi sunt disponibile
RomaniaTV
Romica Jurca anunță rupere de nori. Furtunile se dezlănțuie, de Sânziene. Cupola de foc, stinsă de grindină si vijelii
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Concedieri 2025. Începe austeritatea, se anunţă 40.000 de disponibilizări!
redactia.ro
Anunț important pentru pensionari. Câți bani vor mai primi lunar românii după măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan. Noul ministru al Muncii a spus totul
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`