Ministrul Sănătății a declarat la finalul ședinței de guvern, referitor la o decizie în privința profesorilor, dacă vor fi testați pe banii proprii sau din banii DSP.
„Ministerul Sănătății vine cu o propunere de proiect de lege pentru testarea personalului medical. Din discuțiile pe care le-am avut cu ministrul Muncii, probabil că în acest proces de testare vor fi incluși și cei care muncesc în centrele rezidențiale. De asemenea, vor fi incluși și pompierii și angajații din sistemul de urgență. Până acum, acestea sunt persoanele pentru care proiectul de lege referitor la testarea din banii proprii sau din banii de sporuri, în funcție de cum își reglementează fiecare dintre ministere modul de testare a personalului nevaccinat va deveni obligatorie”, a declarat Ioana Mihăilă.
Legat de testarea profesorilor, ministerul Educației va trebui să vină cu un punct de vedere.
Vaccinare anti-Covid-19 pe bonuri pe masă
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care prevede acordarea unor vouchere de 100 de lei pentru persoanele vaccinate. Ministrul a explicat când vor fi disponibile bonurile.
„De la momentul la care OUG este publicată în MO, persoanele care se vaccinează cu schemă completă vor putea beneficia de aceste bonuri de masă. Vor putea să ridice aceste bonuri în momentul în care vor fi disponibile, de la centrul de vaccinare la care s-au vaccinat. Încercăm să grăbim procedurile legale și de achiziții, pentru a le face disponibile cât mai rapid”, a declarat Mihăilă.
Tichetele de masă sunt nenominale la momentul tipăririi, urmând ca numele să fie trecut pe tichetele în centrul de vaccinare, la momentul eliberării.
Ioana Mihăilă, despre noile măsuri luate
Ministrul Sănătăţii a vorbit despre cele mai noi măsuri luate în contextul pandemiei.
„Este vorba despre măsuri de prevenţie. Atunci când observăm că cifrele pandemice cresc, trebuie să ne respectăm obiective prioritare: acelea sunt închiderea cât mai târzie sau dacă se poate deloc a şcolilor, pentru că educaţia este o prioritate; eliminarea sau reducerea cât de mult posibil a restricţiilor pentru persoanele vaccinate; nu considerăm că persoanele vaccinate ar trebui să aibă restricţionat dreptul de a merge la restaurant sau la cumpărături sau în altă parte. Al treilea principiu este a nu închide economia.
Acestea sunt cele trei linii mari după care ne ghidăm atunci când luăm în considerare posibile măsuri de prevenţie, măsuri de prevenţie care vor fi aplicate în funcţie de evoluţia epidemiei, în funcţie de gradul de ocupare al spitalelor. Ce e demn de menţionat este că încă lumea are timp să se vaccineze şi că vaccinarea va aduce beneficii atât pentru propria persoană, cât şi pentru cel de lângă noi care nu va mai fi internat în spital cu o formă uşoară sau severă de Covid dar care va putea şi va avea acces în spitale dacă acestea nu vor mai fi supraîncărcate cu pacienţi infectaţi cu Covid”, a anunţat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii.