Prima pagină » Actualitate » Ministrul ‘Grindă’ Ion Ştefan, ajunge în Parlamentul României! Astăzi se dezbate moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării
Ministrul 'Grindă' Ion Ştefan, ajunge în Parlamentul României! Astăzi se dezbate moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării

Ministrul ‘Grindă’ Ion Ştefan, ajunge în Parlamentul României! Astăzi se dezbate moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării

07 iul. 2020, 08:00,
în Actualitate

Camera Deputaţilor dezbate, marţi, în sesiunea extraordinară, moţiunea simplă împotriva ministrului Dezvoltării, amânată la începutul lunii iunie după ce Ion Ştefan a invocat motive de sănătate.

Dezbaterea moţiunii este programată să înceapă la ora 14,00, informează Agerpres.

În 9 iunie, dezbaterea moţiunii simple „Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!” împotriva ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a fost amânată de plenul Camerei Deputaţilor pentru că ministrul a reclamat probleme de sănătate. Moţiunea a fost doar citită.

Ministrul a venit atunci la Parlament purtând un guler cervical şi a anunţat că are o problemă serioasă la coloană.

„Acum vreo 10 zile eram în minister, la birou şi am avut o problemă serioasă, spun eu, o durere maximă în braţul drept, mi-a amorţit mâna complet şi a fost nevoie să merg la medic. Şi uite aşa, după mai multe zile de consultări şi discuţii cu medici am ajuns în situaţia în care mă vedeţi acum. Vorbim despre o situaţie la coloană vertebrală, ceva vertebre – C6-C7 tasate. Deocamdată, nu diagnosticul contează atât de mult, ci faptul că de 10 zile am luat atâtea pastile cât nu am luat toată viaţa cumulat. Medicii mi-au recomandat repaus, să continui tratamentul, am luat-o treptat pentru faptul că nu pot să fac prea multe, că durerea persistă”, spunea atunci Ion Ştefan.

În textul moţiunii simple depusă de PSD, ministrul Ştefan este acuzat de fals în acte publice, „neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles”.

„Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul ‘Grindă’ o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România. (…) Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importate aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, au arătat semnatarii moţiunii.

PSD susţine în moţiune că Ion Ştefan şi-a început mandatul „cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul ‘Grindă’; în mod ironic, ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa decât după numele său real”.

„În cazul domnului ‘Grindă’ este vorba de un fals clar în acte publice, neanchetat încă de instituţiile abilitate, din motive greu de înţeles. Chiar în acest moment, pe site-ul Camerei Deputaţilor, la pagina deputatului Ion Ştefan pot fi consultate două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită: 910 metri pătraţi în declaraţia din iunie 2019 şi 524 metri pătraţi în declaraţia din noiembrie 2019. Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului”, se arată în moţiune.

În opinia social-democraţilor, „problemele de integritate ale ministrului nu se manifestă doar în declaraţiile sale de avere. ”Ele sunt ridicate la rangul de politică de stat, după cum se poate vedea în viziunea ministrului de reorganizare a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei”, consideră iniţiatorii moţiunii.

„În loc să întărească lupta anticorupţie, Guvernul PNL o diminuează la maximul posibil, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în deciziile ministrului Dezvoltării. În schema de reorganizare a MLPDA, acesta a redus Direcţia de integritate şi anticorupţie a ministerului la un rol minuscul. De la o direcţie cu zeci de angajaţi responsabili cu implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, atât în cadrul instituţiei, cât şi la nivelul întregii administraţii publice din România, structura de anticorupţie a MLPDA s-a transformat într-un firav compartiment cu una sau două persoane angajate! Astfel, cei responsabili cu integritatea şi anticorupţia au devenit doar nişte umili subordonaţi ai şefilor numiţi politic de ministrul Ion Ştefan. Tocmai în acest sector, unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanţate din bani publici, româneşti sau europeni, PNL şi ministrul ‘Grindă’ au găsit de cuviinţă să reducă la minim personalul şi resursele anticorupţie”, mai susţin semnatarii moţiunii.

Bugetul.ro
Bulgaria, umilință supremă pentru România! Țara noastră a fost exclusă definitiv din programul Visa Waiver, însă vecinii din sud vor avea acces neîngrădit peste Ocean
redactia.ro
Cine e miliardarul care a murit la polo după ce a înghițit o albină
Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
a1.ro
Cum a fost surprinsă Mihaela Botezatu, văduva lui Silviu Prigoană, la mormântul soțului ei. Cum arată locul de veci la șapte luni
Playtech.ro
Ţara în care româna este limbă oficială. Este vorbită de mulţi cetăţeni
observatornews.ro
Sporuri de 12 miliarde de lei pentru bugetari. Cele mai absurde, "pentru praf" sau "de antenă"
Playsport.ro
Descoperirea care șochează despre telefonul lui Trump: nici patriotic, nici american nu este
Evz.ro
Meta vine cu noutăți pentru WhatsApp. Ce se schimbă
realitatea.net
Românii au găsit o nouă metodă de a păcăli aparatele de reciclare. Reușesc să obțină o grămadă de bani cu un singur pahar de plastic
SportpeSurse
EXCLUSIV Imagini devastatoare cu casa părintească a lui Ion Țiriac din Brașov. Locuința a ajuns o dărăpănătură în care colcăie șobolanii. Primarul orașului face declarații tulburătoare despre miliardar: ““Nu l-a interesat niciodată”
Playtech.ro
Planta banală care îi poate îmbogăţi pe români. Se scot mii de euro la hectar
Dailybusiness.ro
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
RomaniaTV
Nicuşor Dan, mesaj important pentru români înaintea desemnării premierului
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Soţia celui mai temut interlop al României tună şi fulgeră: S-ar putea să se trezească BALAURUL!
redactia.ro
Un nou accident aviatic în India. Nu există supraviețuitori
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`