Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a anunţat limitarea prețului la poliţele RCA pentru şase luni, la un preţ de referinţă stabilit de către ASF. Oficialul susţine că aceasta măsură va duce la o echilibrare a pieţei de asigurări.
Nu degeaba se spune că dacă eşti tânăr şi vrei să semnezi pentru o primă afacere păguboasă, atunci îţi cumperi maşina şi îţi închei RCA. Indiferent că te încadrezi la categoria de adolescent teribilist sau din contră, conduci cu simţul răspunderii şi adaptezi şi viteza la experienţă, pentru cei care calculează tarifele de referinţă RCA, intri în categoria celor predispuşi să facă accidente multe şi semnificative ca valoare de despăgubire şi astfel vei plăti un preţ mai mare pentru asigurarea RCA.
Ministrul Finanţelor, anunţă plafonarea RCA pentru şase luni
Ministrul Finanţelor a anunţat că împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, şi din discuţiile avute cu transportatorii, s-a ajuns la decizia de a promova un act prin care să se limiteze timp de şase luni preţurile pentru poliţele RCA, având ca referinţa un preţ stabilit de ASF.
„Preț care va duce la o echilibrare a pieței de asigurări, dar și la un grad de suportabilitate mai ridicat al cetățenilor și mai ales al transportatorilor. Proiectul de act normativ va fi ridicat astăzi în transparență decizională și sper că în cel mai scurt timp să fie adoptat de guvern.”, a declarat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.
Anunţul proiectului pregătit de Guvern vine ca răspuns în contextul în care transportatorii au anunţat astăzi că vor protesta din cauza preţurilor imense de la RCA, dar mai ales, din cauza costurilor pentru combustibil.
Decizia vine în urma explodărilor preţurilor, ce au la baza consecinţele falimentului City Insurance, ce avea aproximativ trei milioane de poliţe de asigurare RCA.
De atunci şi până acum, preţurile asigurărilor RCA au ajuns să se majoreze de trei ori.
Ce anume influențează preţul asigurărilor RCA
În România, potrivit rezultatelor unui studiu sociologic, frecventa daunelor RCA este una extrem de ridicată. Se pare că 10 % dintre respondenţi au recunoscut că au fost implicaţi anul trecut într-un accident rutier în urma căruia au fost nevoiţi să folosească poliţa RCA a persoanei vinovate pentru a-şi putea acoperi prejudiciile suferite.
În timp ce 29 % dintre respondenţi au declarat că au apelat la Poliţie, cei mai mulţi, într-un procent de 68 % au spus că au utilizat formularul de constatare amiabilă pentru instrumentarea daunei.
Sondajul a scos în evidenţă faptul că aproximativ trei din patru şoferi conştientizează faptul că un număr mai mare de accidente auto, precum şi valoarea despăgubirilor, va influenţa costul poliţei RCA.
Directiva europeană 2.118/2021, care a apărut în luna ianuarie a acestui an, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, trebuie pusă în aplicare la nivelul UE, deci și în România (prin lege sau ordonanță), începând cu data de 23 decembrie 2023.
Astfel, pentru vătămările corporale în caz de accident se pare că se va stabili o limită minimă de 1,3 milioane de euro pentru fiecare persoană prejudiciată sau de 6,45 milioane de euro pe accident (indiferent de numărul persoanelor prejudiciate). În același timp, pentru daunele materiale se va stabili o limită minimă de 1,3 milioane de euro pe accident.
Având în vedere amenințarea transportatorilor de a protesta din cauza majorărilor preșurilor RCA , cât și a combustibilului, Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a anunţat limitarea prețului la poliţele RCA pentru şase luni.