Prima pagină » National » Ministrul de Finanțe anunță un nou impozit în România
Ministrul de Finanțe anunță un nou impozit în România

Ministrul de Finanțe anunță un nou impozit în România

30 dec. 2024, 22:21,
Redacția BZI în National

Guvernul a decis în şedinţa de luni ca taxa pentru construcţii speciale („taxa pe stâlp”) să fie redusă de la 1,5%, cum era prevăzută iniţial în „Ordonanţa trenuleţ”, la 1%, iar normele de implementare a acestei măsuri urmează a fi elaborate în termen 90 de zile, a anunţat, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

„Ordonanţa de urgenţă prevede introducerea unui nou impozit, impozitul pentru construcţiile speciale. Fiind un domeniu foarte complex, am solicitat în mod expres ca termenul de elaborare a normelor să fie de 90 de zile. În aceste 90 de zile se vor face analizele cu toate industriile implicate afectate, toate domeniile care pot fi afectate de acest nou impozit pe construcţii speciale. (…) Astăzi s-a făcut o modificare, nu mai este de 1,5% este de 1%. Impozitul se va aplica conform ordonanţei pe alte construcţii decât cele care sunt impozitate la nivel local”, a explicat ministrul Finanţelor.

Ministrul de Finanțe anunță un nou impozit în România

El a adăugat că Ministerul de Finanţe va veni cu o propunere de norme şi vor fi analizate inclusiv detaliile legate de impactul pe fiecare domeniu în parte, începând de la drumuri, infrastructura pentru energie electrică, infrastructura de comunicaţii etc.
„Este un domeniu foarte complex. Eu mi-aş fi dorit ca această analiză să se facă înainte de decizie. (…) Veniturile se fac venituri la buget. Dar, încă o dată, în următoarele 90 de zile avem răgazul necesar de a discuta cu toate ramurile industriale implicate, de a vedea impactul exact şi de a lucra la norme de implementare sustenabile, corecte şi norme care pot să ducă la o implementare reală. (…) Impactul trebuie calculat într-adevăr pe fiecare industrie în parte şi normele trebuie elaborate ca atare”, a precizat Tanczos Barna.
Potrivit ministrului, prima plată ar urma să fie făcută după data de 1 iulie şi a doua după 1 octombrie, urmând ca detaliile să fie stabilite în norme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`