Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că bugetul prevăzut pentru panourile fotovoltaice, în 2023, este de trei miliarde lei, bani cu care se vor putea finanţa peste 150.000 proiecte.
Potrivit ministrului Mediului, în România sunt peste trei milioane de case intabulate şi înregistrate la Oficiul de Cadastru care ar putea beneficia de un asemenea program, interesul este foarte ridicat şi e nevoie de creşterea fondurilor, pentru a finanţa mai multe solicitări.
„În România sunt peste trei milioane de case intabulate, locuinţe unifamiliale, teoretic care ar putea avea nevoie de sisteme fotovoltaice pentru a deveni independente sau semi-independente din punct de vedere al energiei electrice. Anul trecut am aprobat peste 40.000 de cereri de finanţare, interesul a fost unul uriaş şi este clar că trebuie să suplimentăm bugetul pentru a veni în întâmpinarea cererii şi nevoii din partea cetăţenilor. Pentru a sprijini cetăţenii în instalarea acestor sisteme de producere a energiei electrice, în 2023 continuăm programul, construim acum bugetul AFM (Administraţia Fondului pentru Mediu – n.red) şi vom bugeta pentru acest program o sumă de cel puţin patru ori mai mare decât anul trecut. (…) Trei miliarde lei este bugetul prevăzut pentru fotovoltaice, în 2023, şi vom putea finanţa cel puţin 150.000 de proiecte, faţă de 40.000”, a declarat Ministrul Mediului, pentru Agerpres.
Ministerul Mediului caută soluții pentru reducerea birocrației
El a spus că, în paralel, au fost discuţii cu unităţile administrativ-teritoriale pentru a găsi soluţii de eficientizare şi de reducere a birocraţiei în implementare a programului. Ministrul şi-a exprimat convingerea că „anul acesta numărul celor care vor putea aplica va fi de ordinul sutelor de mii”.
Tanczos Barna a precizat că se analizează şi posibilitatea finanţării capacităţilor de stocare.
„În acelaşi timp, analizăm posibilitatea finanţării capacităţilor de stocare, astfel încât independenţa energetică la nivel de gospodărie să fie susţinută şi prin posibilitatea de a stoca energia produsă în timpul zilei şi de a nu fi nevoie de fiecare dată de livrare în sistemul energetic. Am demarat negocierile şi cu Ministerul Fondurilor Europene pentru a căuta soluţii împreună de finanţare, atât din fondurile care sunt la dispoziţia Ministerului Mediului, cât şi din surse care sunt asigurate de Uniunea Europeană, adică fonduri europene”, a spus ministrul Mediului.
Acesta a făcut referire şi la limitările legate de capacităţile de producţie şi de instalare a sistemelor fotovoltaice.
„Desigur, există şi alte limitări, limitări de ordin economic şi de ordinul capacităţilor de producţie a sistemelor fotovoltaice şi a capacităţilor de instalare. Deci, nu numai partea financiară, de finanţare, este importantă, e important să vedem şi cât pot instala firmele care se ocupă de aşa ceva şi ce cantităţi se pot importa în România”, a mai arătat Tanczos Barna.