Prima pagină » Local » Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au deschis sesiunea de admitere 2020 în școli militare. Au fost scoase la concurs 163 locuri în toată țara
Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au deschis sesiunea de admitere 2020 în școli militare. Au fost scoase la concurs 163 locuri în toată țara

Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au deschis sesiunea de admitere 2020 în școli militare. Au fost scoase la concurs 163 locuri în toată țara

13 iun. 2020, 04:00,
Vlad Rotaru, în Local

Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au deschis sesiunea de admitere 2020, în școli militare. 163 de locuri vor fi disponibile în unitățile de învățământ superior pentru ofițeri și cele pentru maiștrii militari în întreaga țară

Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au deschis sesiunea de admitere 2020 în școli militare din întreaga țară. Îîn anul 2020 vor fi organizate concursuri de admitere în vederea ocupării a 163 locuri atât pentru Ministerul Apărării Naționale (MApN), cât și pentru Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în instituțiile de învățământ superior ale instituțiilor respective.

„Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași desfășoară activități de recrutare candidați, în vederea întocmirii dosarelor pentru participarea la concursurile de admitere. Sunt organizate astfel de activități de instituțiile militare de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale și pentru Ministerul Afacerilor Interne în sesiunea 2020”, au menționat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Iași.

Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au deschis sesiunea de admitere la școli militare

MApN și MAI își așteaptă elevii la înscrierea la Învățământul Superior (Ofițeri)- studii universitare de licență, învățământ cu frecvență. Vor fi disponibile 8 locuri de ofițeri la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” – București, dar și alte 12 locuri la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu. Vor mai fi și alte 48 de locuri la Academia Tehnică Militară București „Ferdinand I”. La Institutul Medico-Militar sunt 2 locuri, iar la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” Brașov sunt 10 locuri și 21 locuri la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța.

Câte locuri sunt scoase la concurs în anul 2020 în instuțiile superioare de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne

Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au scos locuri noi și la Învățământul Postliceal, cel de Maiștri Militari. Este vorba de învățământ cu frecvență, cu durata studiilor de 2 ani. Sunt disponibile 19 locuri la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I” Pitești. Sunt disponibile și 9 locuri la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică – Sibiu. Alte 16 locuri sunt și la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” Boboc. Au mai fost scoase și 18 locuri la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” Constanța.

Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au impus condiții pentru sesiunea de admitere la școli militare

Conducerea Ministerului Apărării și cea a Ministerului de Interne au publicat și condițiile pentru intrarea la școlile de subofițeri și maiștri militari în anul 2020.

„Pentru a participa la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ din structura Ministerului Apărării Naționale, care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, candidații trebuie să îndeplinească condiții și criterii specifice. Candidații trebuie să aibă cetățenia română și domiciliul în România. Trebuie să cunoască limba română, scris și vorbit, să aibă capacitate deplină de exercițiu și să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic. Candidații trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere”, au menționat ce de la Inspectoratul de Jandarmi Iași.

Candidații pentru recrutare în anul 2020 trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru structurile Ministerului Apărării și ale Ministerului de Interne

Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au anunțat că cererea-tip de înscriere se descarcă de pe site-ul oficial al MAI (secțiunea Carieră), se completează de către candidat în mod lizibil. Cererea pentru admiterea la școli militare se semnează și se depune la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, până la data de 16.06.2020, ora 16:00.

„Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa la tel. 0232-410425 int. 24604 – Compartiment Resurse Umane sau consulta site-ul unității la secțiunea Carieră”, a mai transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *