Prima pagină » Actualitate » Ministerul Apărării Naţionale a tras un semnal de alarmă. Zeci de fake news-uri privind vaccinarea obligatorie anti-Covid-19
Ministerul Apărării Naţionale a tras un semnal de alarmă. Zeci de fake news-uri privind vaccinarea obligatorie anti-Covid-19

Ministerul Apărării Naţionale a tras un semnal de alarmă. Zeci de fake news-uri privind vaccinarea obligatorie anti-Covid-19

03 dec. 2020, 12:03,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Ministerul Apărării Naționale a tras un semnal de alarmă joi, 3 decembrie 2020, referitor la știrile false ce circula pe internet care vizează campania de vaccinare împotriva noul coronavirus.

Ministerul Apărării Naționale a publicat pe pagina de socializare Facebook faptul că știrile bazate pe un așa-zis document ce arată că „Vaccinarea va fi obligatorie”, „Campania de vaccinare împotriva COVID-19 este o acțiune militară, iar vaccinul, un medicament experimental testat pe populație” și că „În România se va folosi un vaccin care nu este autorizat” sunt false.

Ministerul Apărării Naţionale: „Vaccinarea nu este obligatorie”

Într-o postare pe platforma de socializare Facebook, reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au ţinut să menţioneze că „acestea sunt doar o parte din știrile false care au apărut și cresc în spațiul public.”

Pentru ca lucrurile să fie clare, MApN a spus extrem de clar că „vaccinarea nu este obligatorie. Este alegerea fiecăruia de a se vaccina sau nu.”

‼️‼️‼️

„Vaccinarea va fi obligatorie”

”Campania de vaccinare împotriva COVID-19 este o acțiune militară, iar vaccinul,…

Posted by Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro on Thursday, 3 December 2020

Nelu Tătaru, despre vaccinul anti – SARS – COV – 2

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a discutat despre vaccinul împotriva virusul Covid-19. Nelu Tătaru a ținut să precizeze faptul că acesta va fi gratuit și nu va avea caracter obligatoriu. Oficialul a menționat că din fiecare tranșă de vaccinuri livrată Uniunii Europene, România va primi aproximativ 4,6 procente din producția lunară.

„Trebuie să înțelegem! Vaccinul nu este obligatoriu, este voluntar și este gratuit. Noi sperăm ca în ianuarie să putem avea prima tranșă și să putem vaccina prima categorie, și anume personalul din unitățile sanitare publice și private, în jur de 550.000. Persoanele fără comorbidități, peste 18 ani, sunt cele care vor primi acest vaccin din martie, aprilie“, a declarat Nelu Tătaru.

Vaccinul împotriva virusului Covid-19 este sezonier

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a menționat, în data de 29 noiembrie 2020, faptul că vaccinul împotriva noului coronavirus se va face „sezonier”, ca şi vaccinul antigripal.

Reprezentantul Guvernului Orban a precizat că se va administra şi o a doua doză cu rapel la nu mai puțin de 28 de zile.

„Se face cu rapel la 28 de zile (vaccinul împotriva noului coronavirus – n.r.). La fel, sezonier, ca şi vaccinul antigripal. Sperăm ca, odată cu vaccinarea, să putem vedea în vară o scădere a numărului de cazuri şi să putem avea acea perioadă liberă. La fel ca şi în sezonul gripal, atunci se va face şi vaccinul anti-COVID”, a explicat Tătaru.

Peste 4.000 de români din Marea Britanie vor fi vaccinați anti-COVID-19

În sistemul sanitar din Marea Britanie lucrează peste 4.000 de români. Nicoleta s-a mutat în Marea Britanie în 2016. Tot de atunci, lucrează ca asistentă medicală la un centru pentru tratarea persoanelor cu afecţiuni psihice. Luna aceasta ar urma să beneficieze de vaccinul anti-COVID. Vaccinarea ar trebui să fie făcută pe bază de voluntariat. Nicoleta povesteşte, însă, că tonul patronilor a fost unul imperativ.

„Oficial, fiecare membru al staff-ului a primit un mail, cum că trebuie să ne vaccinăm şi, spunând printre rânduri, că dacă se refuză această vaccinare, angajaţii vor primi mai puţine ore. 80% din acel care home nu vor să-l facă”, povestește Nicoleta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`