Prima pagină » National » Minerii amenință cu greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi soluționate

Minerii amenință cu greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi soluționate

21 feb. 2021, 23:25,
Bianca Rebegea în National

Duminică, 21 februarie, minerii din subteran amenință cu greva foamei. Mai multe persoane de la mina din Lupeni au anunțat că vor intra în greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocieri între liderii sindicali şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara.

De asemenea, luni este programată o nouă rundă de negocieri la București, la Ministerul Energiei şi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

„Am discutat cu colegii mei care se află în subteran şi mi-au transmis că cel puţin 10 dintre ei sunt dispuşi să intre în greva foamei, de luni, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate. Oamenii cer plata integrală a salariilor pe luna ianuarie şi restanţele la tichetele de masă şi transport, acestea fiind întârziate de 10 luni de zile”, a declarat duminică preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn, citat de Agerpres.

Minerii amenință cu greva foamei: „Oamenii cer plata integrală a salariilor pe luna ianuarie şi restanţele la tichetele de masă şi transport”

Potrivit aprecierilor făcute de directorul general al CEH, Samuel Dioane, suma necesară pentru plata la zi a restanțelor băneşti – salarii, tichete de masă şi transportul la locul de muncă – este de aproximativ 18 milioane de lei.

Pentru a cincea zi consecutiv, protestul minerilor de la Lupeni continuă. Un miner, care lucrează de 7 ani la mina din Lupeni, a venit la protest în brațe cu bebelușul său, de doar două luni. Bărbatul declară că nu mai suportă chinul prin care trece.

„Am venit pentru că nu mai avem din ce trăi. Nu mai am ce să-i pun copilului ăsta pe masă. Nu mai am bani de lapte praf, nu mai am bani de pampers, nu mai am bani de nimic. Să ne dea banii pentru care am muncit. Să ne dea restanțele. Ne-au mințit, ne-au păcălit că e greu . că trece. A trecut un an de zile. Nu mai avem tichete de masă. Nu avem transport. Nu avem utilaje cu ce lucra, sunt învechite, ne lovim. Nu am cuvinte să vă povestesc.

Cine nu crede să vină să vadă cum e să mergi pe galerii de 1 metru, cu lanț, fier, căldură, gaze. Pentru ce? pentru un salariu mizerabil și nici pe ăsta nu sunt în stare să ni-l asigure. Sunt rănit la ochi, m-am lovit la locul de muncă. S-a desprins un bolovan din tavan, cum le spunem noi, și mi-a venit în ochi. Astea sunt zilnice. Nu este miner care  să nu se fi accidentat la locul de muncă. Dureri de spate avem, dacă ne controlați, unul nu-i sănătos în mina aia. Sunt disperat, nu știu ce să mai fac.”, a mărturisit minerul.

Marcel Ciolacu, despre protestele minerilor: „Nu este o sumă pe care statul roman să nu şi-o permită„

Liderul PSD a menționat că, pentru primăriile liberalilor, Guvernul a dat două miliarde de lei „într-o noapte”, însă pentru mineri nu a fost rezolvată încă problema.

„Este o indolenţă aproape criminală. Minerii nu revendica măriri de salarii, nu cer alte beneficii sau sporuri, ci doar să-şi primească banii, salariul lor, pentru munca prestată. Vorbim de 3.300 de mineri cu toţii în Valea Jiului, nu vorbim de o situaţie pe care să nu o poţi gestiona guvernamental. Sumele datorate către mineri sunt de 12 milioane la tichetele de masa neplatate din martie anul trecut şi de 8 milioane de lei pentru transport şi salariile restante. Vorbim de 20 milioane lei în total. Există la dispoziţia premierului Fondul de Rezervă. Nu deblochezi aceşti bani, ţii o bombă socială, dar când a fost vorba să dai 2 miliarde de lei la administraţiile PNL acest lucru s-a făcut într-o noapte. Nu este o sumă pe care statul roman să nu şi-o permită”, a declarat Marcel Ciolacu.

Bugetul.ro
Dispare lacul din București văzut de milioane de localnici măcar o dată în viață. Totul se transformă într-un spațiu dedicat activităților sportive
redactia.ro
Cum l-a numit Mihai Gâdea pe George Simion după ce președintele AUR a jignit femeile din România
Bugetul.ro
Cel mai analfabet județ din România. Un vlogger din țara noastră a întocmit un clasament al județelor unde gradul de analfabetism este foarte ridicat
a1.ro
Ce salariu va avea Nicușor Dan ca președinte al României. Cu cât este mai mare față de salariul pe care îl lua ca primar general
Playtech.ro
Succesiunea și bunurile imobile: cum se face transferul proprietății asupra apartamentelor și terenurilor
observatornews.ro
Fructele românești, lovite de vreme. Cireşele au ajuns să coste şi 50 de lei pe kilogram
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
România, pe marginea prăpastiei. Situația e tot mai gravă
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
S-a aflat cine este în spatele lui George Simion. Întâlnire controversată în Austria
Playtech.ro
Ce se întâmplă în culisele PSD? PNL și USR își împart rămășițele partidului condus de Ciolacu / Surse EXCLUSIVE
Dailybusiness.ro
Iunie 2025 aduce odihna binemeritată. Zile libere extinse și drepturi sporite pentru angajați
RomaniaTV
CUTREMUR la CCR! Se cere ANULAREA alegerilor
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Carmen Iohannis și-a făcut INTERVENȚII la față. Soția lui Iohannis a întinerit peste noapte. Toți și-au dat coate când au văzut-o / FOTO
redactia.ro
Prima decizie importantă luată de americani în privința României imediat după alegerea lui Nicușor Dan ca președinte
ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`