La inițiativa Spitalului Clinic de Urgență Militar ,,Dr. Iacob Czihac” Iași și în spirit de camaraderie pentru ruda unui coleg aflată în suferință, militari din garnizoană au data dovadă de solidaritate și au donat astăzi sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași.
Militarii ieșeni au donat sânge
Personal din cadrul comandamentului Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” și colegi din Batalionul 151 Infanterie ,,Războieni” au dorit să facă un gest de suflet, dovedind încă o dată că sunt receptivi la nevoile semenilor.
Jandarmii ieșeni au donat sânge
O campanie de donare de sânge are loc la nivel naţional. Aceasta a fost organizată la iniţiativa Patriarhiei Romane. Jandarmii ieşeni au fost prezenţi la Centrul de Transfuzie Sanguină din Iaşi pe data de 16 iulie 2020, ora 11.00
În data de 16.07.2020, ora 11.00, jandarmii ieșeni vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină din Iași, răspunzând pozitiv inițiativei Patriarhiei Române, care organizează o Campanie națională de donare de sânge.
„Conștienți de importanța pe care o are o inițiativă de acest fel, jandarmii doresc să își aducă aportul la completarea rezervei locale de sânge, iar la activitatea sus menționată participă în mod voluntar, în speranța că prin gestul lor umanitar să determine un număr cât mai mare de persoane să ia atitudine și să conștientizeze faptul că, prin sângele donat pot salva viața unor oameni ce se află în suferință.
Fiecare dintre noi înțelegem ce înseamnă camaraderia, să ajuți un semen aflat în situații aparent fără soluții, motiv pentru care, jandarmii ieșeni nu se află la prima acțiune de acest gen, conștiienți fiind de faptul că, dacă sângele înseamnă viață, donarea reprezintă speranța unui nou început.”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi (IJJ Iași).
Apel către ieșeni! Tot mai puțini donatori de sânge
Prof. dr. Diana Cimpoeșu face un apel către cetăţenii municipiului Iaşi. Aceasta roagă populaţia sănătoasă să doneze şi să ajute. În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon din Iaşi este o mare nevoie de sânge şi produse de sânge. Necesarul exista pentru ca marea majoritate a intervenţiilor chirurgicale sunt de urgenţă, anunţa şefa Unităţii de Primiri Urgente SMURD Iaşi.
„În Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sfântul Spiridon este nevoie de sânge şi produse de sânge. Necesarul există pentru că marea majoritate a interventior chirurgicale sunt de urgenţă. În loc de 2110 unităţi de sânge recepţionate din toate centrele Moldovei în aceeaşi perioadă aprilie, mai, iunie din 2019 anul acesta am primit doar 824. Sunt intervenţii chirurgicale şi ortopedice amânate 24/48 h. Rugăm populaţia sănătoasă să doneze şi să ajute!”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa Unității de Primiri Urgențe SMURD Iași.
În ultimele luni, numărul ieșenilor care aleg să doneze cantitatea de 450 ml de sânge este unul extrem de insuficient pentru necesitățile spitalelor din Iași. Din ce în ce mai puțini ieșeni se prezintă la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) din Iași. Medicii trag un semnal de alarmă și îi îndeamnă pe toți ieșenii să întindă o mână de ajutor pentru cei neajutorați, aflați pe paturile de spital, care au nevoie de intervenții chirurgicale sau tratament.