Prima pagină » International » Milioane de oameni sunt pe străzi în Franța. S-a lăsat cu incidente la Paris – VIDEO
Milioane de oameni sunt pe străzi în Franța. S-a lăsat cu incidente la Paris - VIDEO

Milioane de oameni sunt pe străzi în Franța. S-a lăsat cu incidente la Paris – VIDEO

08 feb. 2023, 12:10,
în International

Numărul manifestanţilor a scăzut marţi, 7 februarie, în cea de-a treia zi de mobilizare naţională împotriva reformei pensiilor preconizată în Franţa, dar sindicatele privesc deja la cea de-a patra zi de acţiune, sâmbătă, pentru a menţine presiunea asupra majorităţii din parlament, relatează AFP, citat de news.ro.

Manifestaţiile au adunat 757.000 de persoane, potrivit Ministerului de Interne, şi „aproape două milioane”, potrivit sindicatelor.

Cifrele sunt ceva mai mici însă decât la 31 ianuarie, când sindicaliştii au anunţat peste 2,5 milioane de participanţi şi autorităţile 1,27 milioane, în timp ce la prima acţiune de protest, la 19 ianuarie, sindicatul CGT anunţase peste două milioane de participanţi, iar Ministerul de Interne -1,12 milioane.

Este nebunie totală în Franța

La Paris, manifestaţia a adunat 57.000 de persoane potrivit poliţiei, 400.000 potrivit CGT şi 60.000 potrivit firmei Occurrence, care a efectuat o numărătoare pentru un grup de media, printre care şi AFP. Aceste cifre erau de 87.000, 500.000 şi, respectiv, 55.000 la 31 ianuarie.

În schimb, demonstraţia pariziană a fost oarecum tensionată, cu mai multe vitrine sparte sau deteriorate şi cu pietre aruncate asupra poliţiei. Prefectura de poliţie a raportat 17 arestări la ora locală 18:00.

Şi în multe oraşe de provincie, protestele au fost mai modeste ca participare: la Strasbourg, prefectura a numărat 7.000 de persoane, faţă de 10.500 pe 31 ianuarie şi 10.500 pe 19 ianuarie. La Poitiers au defilat 4.400 de manifestanţi, potrivit poliţiei (faţă de 8.000 pe 31 ianuarie şi 7.000 pe 19 ianuarie, potrivit aceleiaşi surse).

La Le Havre, demonstraţia a luat forma unei procesiuni cu torţe care a reunit între 4.600 şi 12.000 de persoane, potrivit diverselor surse.

Nouă zi de protest pe 11 februarie

Sindicatele au făcut apel într-un comunicat să demonstreze şi mai masiv sâmbătă, 11 februarie. „Guvernul trebuie să îşi retragă proiectul fără a aştepta finalul procesului parlamentar”, au arătat sindicaliştii.

Liderul CGT, Philippe Martinez, a făcut apel la greve „mai dure, mai masive şi mai numeroase”, dacă guvernul „persistă” să nu asculte. „Primul responsabil este preşedintele Republicii, pentru că face din asta o chestiune personală. Când decide ceva, merge până la capăt, este periculos”, a avertizat el ulterior la BFMTV.

Şi greviştii, nu numai protestatarii, au fost mai puţini. În sectorul cheie al transporturilor, circulaţia trenurilor şi a metrourilor a fost „puternic perturbată” la SNCF şi RATP. Cu toate acestea, amploarea blocajelor a fost mai mică decât la precedentele două zile de protest. Miercuri sunt aşteptate noi perturbări la SNCF.

În sectorul energetic, mai mult de un operator din doi (56%) din turele de dimineaţă de la rafinăriile TotalEnergies erau în grevă, potrivit conducerii, şi între 75 şi 100%, potrivit CGT. Conducerea EDF a numărat 36,9% dintre salariaţi ca fiind grevişti, faţă de 46,5% la 31 ianuarie.

La rândul său, Ministerul Educaţiei a raportat că 14,17% dintre profesori au fost în grevă (faţă de 25,92% la 31 ianuarie), în zonele care nu erau deja în vacanţă.

Guvernul merge înainte cu proiectul de lege

Puţin peste 11% dintre funcţionarii publici se aflau în grevă la prânz în administraţia publică de stat, faţă de 19,4% pe 31 şi 28% pe 19 ianuarie.

„Nu poţi guverna împotriva propriei tale ţări pentru foarte mult timp”, a avertizat Olivier Faure, politician socialist din opoziţie. În ceea ce-l priveşte pe liderul stângii, Jean-Luc Mélenchon, acesta i-a cerut lui Emmanuel Macron să devină „rezonabil”, acuzându-l că „îşi începe noul mandat de cinci ani cu o lovitură de forţă”.

Interpelat în timpul întrebărilor adresate guvernului în parlament, ministrul muncii, Olivier Dussopt, a reiterat determinarea executivului. „Da, trebuie să o facem (reforma pensiilor), pentru că sistemul este structural deficitar”, a spus el.

Examinarea textului de lege pentru reforma pensiilor a început luni în Adunarea Naţională franceză într-o atmosferă tensionată. Guvernul a stabilit ca termen-limită data de 17 februarie pentru examinarea textului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024