Prima pagină » International » Mii de militari scoşi pe străzile din Spania din cauza pandemiei de COVID-19
Mii de militari scoşi pe străzile din Spania din cauza pandemiei de COVID-19

Mii de militari scoşi pe străzile din Spania din cauza pandemiei de COVID-19

25 aug. 2020, 16:15,
George Cristian în International

Decizie de ultima oră luată de premierul spaniol. Mii de militari vor fi scoşi pe străzile din Spania din cauza pandemiei de COVID-19, susţine Pedro Sanchez, şeful Guvernului spaniol.

Mii de militari scoşi pe străzile din Spania din cauza pandemiei de COVID-19

Conform declaraţiilor făcute de premierul spaniol, autorităţile vor recurge la sprijinul armatei pentru limitarea răspândirii infectării cu COVID-19. Decizia vine ca un ajutor în lupta împotriva unor explozii a cazurilor de coronavirus. Premierul a declarat faptul că vor fi mobilizaţi peste 2000 de militari.

”Guvernul spaniol va pune la dispoziţia regiunilor efective ale forţelor armate pentru a realiza urmărirea” cazurilor, a anunţat şeful Guvernului spaniol într-o alocuţiune televizată, precizând că 2.000 de militari urmează să fie desfăşuraţi în acest scop.

Spania şi-a asigurat deja vaccinul anti-COVID

Ministerul Sănătății al Spaniei s-a alăturat statelor membre UE pentru achiziționarea vaccinului Oxford-Astrazeneca.

Conform ABC.es, oficialii sănătății spanioli se referă la înțelegerea din Comisia Europeană anunțată pe 14 august care presupune că Uniunea Europeană are cel puțin 300 milioane doze ale vaccinului anti-Covid-19 rezervate.

În comunicat, Ministerul Sănătății asigură faptul că distribuirea dozelor de vaccin va fi făcută echitabil fiecărei țări, în funcție de populație. Murcia Today anunță că Spania va primi 31 de milioane de doze, la o populație de 47 milioane locuitori. Același vaccin ar putea fi prezentat în fața legiuitorilor până la finalul acestui an.

Spania a introdus noi restricţii în mai multe regiuni

Spaniolii au introdus mai multe restricţii în mai multe regiuni din ţară după creşterea cazurilor de COVID. Şeful Guvernului regional din Catalonia, Quim Torra, declarase că reuniunile cu mai mult de zece persoane sunt interzise

″Situaţia nu mai este deloc stabilă, cifrele (infectărilor) cresc constant″⁣, a avertizat el. Alte măsuri luate de executivul regional catalan privesc reducerea numărului de elevi în fiecare clasă şi distribuirea a 500.000 de teste pentru COVID-19 destinate instituţiilor de învăţământ.

În Spania elevii revin la şcoală la începutul lunii septembrie şi mulţi angajaţi îşi încheie concediile, amplificând temerile privind o creştere şi mai accentuată a numărului contagierilor.

În regiunea sud-estică Murcia vor fi interzise întâlnirile cu mai mult de şase persoane care nu fac parte din acelaşi cămin.

Câte cazuri de imbolnavire cu COVID-19 au fost în Spania

De la începutul pandemiei, Spania a fost una dintre cele mai afectate tari ca număr de persoane infectate şi decedate. Din martie, în Spania au fost raportate în total un număr de 405 mii de cazuri de infectări, un număr de 150 mii de paersoane s-au vindecat şi altele 28.872 au decedat.

Coronavirusul revine cu putere în Europa

Conform unui raport publicat de BBC, cele mai afectate tari de COVID-19 din Europa încep să simtă iar o creştere a infectărilor. Acelaşi raport arata ca în Italia, Spania, dar şi Germania, numărul cazurilor de îmbolnăviri a început să crească.

Spania raportate, în urmă cu câteva zile, peste 3000 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Italia se confrunta tot cu o creştere, în peninsulă raportându-se în jur de 642 de cazuri (fiind cel mai mare număr de noi cazuri de la sfârşitul lunii mai.) Germania înregistrează, odată cu reluarea şcolilor, tot o creştere a numărului de cazuri de covid-19. Totuşi, se pare că situaţiile sunt ţinute sub control în aceste ţări.

Numeroase alte țări europene au reintrodus restricții de călători pe lângă măsurile de distanțare fizică și purtarea măștii în încercarea de a opri din nou răspândirea virusului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`