Scene desprinse din filmele de comedie, la Iași. Mihăiță, un polițist prins beat la Coropceni, l-a pus pe preotul din sat să-l caracterizeze pentru a da bine în fața judecătorilor. Zilele trecute însă a fost condamnat la închisoare, dar pedeapsa i-a fost amânată
Mihăiță Cătălin Bârsan, un polițist local din comuna ieșeană Scânteia, a fost condamnat la închisoare după ce a fost prins beat la volan. Bărbatul a fost tras pe dreapta de polițiști, în comuna Ciortești.
„În ziua de 12.11.2023, numitul Mihăiță Cătălin Bârsan a consumat mai multe băuturi alcoolice și a condus autoturismul marca Volkswagen pe drumurile publice. Ulterior, în jurul orei 10:00 a fost oprit de către organele de poliție la intersecția străzii Parohiei, cu strada Rozelor din Coropceni, jud. Iași. Din cauza faptului că emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic cu aparatul marca Drager ARRM-0183, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul Mihăiță Cătălin Bârsan a fost condus la sediul IML Iași pentru a-i fi prelevate mostrele biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, la interval de o oră, respectiv, prima probă fiind recoltată la ora 11:07, iar cea de a doua, la ora 12:07. Prin buletinul de analiză toxicologică din data de 13.11.2023, medicul din cadrul IML Iași a concluzionat faptul că la prima probă recoltată inculpatul avea o alcoolemie de 1,30 g‰, iar la a doua probă a reieșit o alcoolemie de 1,07 g‰”, au precizat anchetatorii.
Mihăiță, un polițist prins beat la Coropceni, l-a pus pe preotul din sat să-l caracterizeze
Oamenii legii au stabilit ce alcoolemie ar fi putut avea polițistul local când s-a urcat la volan.
„În cauză s-a efectuat și o expertiză medico-legală privind estimarea retroactivă a alcoolemiei, iar cu această ocazie, IML Iași a emis raportul prin care medicul specialist a precizat faptul că în jurul orei 10:00, ora opririi acestuia de către organele de poliție, numitul Mihăiță Cătălin Bârsan ar fi putut avea o alcoolemie de 1.55 g‰. Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut și a declarat că regretă comiterea infracțiunii de «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe», înțelegând totodată pericolul la care s-a expus pe sine și pe ceilalți participanți la trafic. Totodată, inculpatul dorește încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. Numitul Mihăiță Cătălin Bârsan a depus la dosarul cauzei o caracterizare de la locul de muncă, din care rezultă că este funcționar public în cadrul Primăriei Scânteia, pe funcția de polițist local, că nu a avut niciodată abateri disciplinare, îndeplinindu-și sarcinile de serviciu în mod corespunzător, cât și de la preotul paroh, din care rezultă că incidentul anchetat este unul izolat, iar autorul regretă cele întâmplate, filele 31-32. Inculpatul nu are antecedente penale, nu a mai fost cercetat pentru fapte de natură penală și a avut o atitudine sinceră pe timpul anchetei, cooperând cu organele poliției judiciare”, au arătat anchetatorii.
Același polițist, Mihăiță Cătălin Bârsan, a fost implicat într-un scandal legat de un curs de specializare.
Polițistul local a fost condamnat la închisoare
Zilele trecute, polițistul local a fost condamnat.
„Admite acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, jud. Iași. Stabilește inculpatului BÂRSAN MIHĂIȚĂ-CĂTĂLIN, cercetat în stare de libertate, pedeapsa principală de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe», faptă prev. și ped. de art. 336 alin. l din Codul penal. În baza art. 83 Cod penal, dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de supraveghere de 2 (doi) ani, prevăzut de art. 84 din Codul penal”, se arată în decizia judecătorilor de la Judecătoria Răducăneni.
Condamnat pentru că a condus beat a fost și un șofer din Coarnele Caprei. Reporterii BZI l-au contactat pe polițistul local Mihăiță Cătălin Bârsan, iar acesta a confirmat că a fost condamnat pentru că a condus beat un autoturism.
„Așa este, dar e bine că s-a rezolvat. Am primit amânarea pedepsei”, a declarat polițistul local Mihăiță Cătălin Bârsan.
Cert este că Mihăiță, un polițist prins beat la Coropceni, a scăpat de închisoare.
„Strada Rozelor din Coropceni.” ?! Nu tu alee, ulita ori poteca. Auzi, strada! Te pomenesti ca are si pista de bicle 🙂
La 1.55 alcoolemie ii dai 1.6 ani cu amanare aplicarii pedepsei / la Raducaneni ???? ……..era manga, totusi!!
A ramas si cu permisul etc..practic nu i-ati facut nimic ….mie pt aceiasi alcoolemie mi-ti dat 1.2 ani cu suspendare / la Iasi…’ cine va mai intelege !?…
….si m-a laudat si pe mine popa si babele din scara , dar ….ori popa nu a avut har ori babele nu au fost convingatoare !!!, sa fie legi diferite, in …functie de localitate ? 🤔
Binecuvântează părinte pe umilul tău rob Gabor Garcea, apară și păzește unde legea se tocmește. Apară doamne de pușcărie, că el bat no să mai fie!!! Apară doamne și-l păzește, până doamne no’belește! Iartă-l doamne pe săracu, că a dat puțin de dracu, și-a umblat băut tot satu la volanu lu Passatu! Apară și miluiește, până tot se sfârșește, că-i băiat bun săracu, știe asta și tot satu!!!!! Doamne ajută!
Mare știre,nu glumă !
Mihaita, vezi ce se intimpla cand nu foti bine la c’oana preoteasa si primarita din Ciortesti, Alina Apostol? Te da pe toaca preotu’ Ionutz!!! Da-i la falci si Alinuta iti va multumi si pedeapsa nu vei mai primi!!!
Gardian Public nu Polițist….!!!!
Corect
mda, informatie traznet! mai sus un nene cu ochelari la profil zice ca a primit si mai putin decat Mihaita asta, exact pentru aceeasi alcoolemie…
terminator de coropceni :)))
Nu joci cu condusul la volan in stare de ebrietate că riști de a călca mortal pe cineva, fie om fie animal.
Dar viața omului e mai importantă, deși și animalele trebuiesc ocrotite.
Acest polițist trebuie clasat și trimis după gratii, că altfel și alții că el vor profita de a conduce la volan cu alcoolul la cerebelin.
Credeam că tinerii sunt mai asumați, dat fiind că sunt generații mai agere, mai inteligente datorită tehnologiei moderne și accesul la informații. Avem totuși țineți responsabili, dar uite că un din ăsta zelos le strică imaginea, în special a Poliției că e încă polițist.
De aceea merg treburi prost în țara asta că se încalcă flagrant legile, și nu se iau măsuri pentru toți infractorii din punct de vedere juridic.
Lumea sa cam prea săturat de corupție.
Vai ,, Părinte”,incidentul s-a întâmplat la intersecția străzii Parohiei cu strada Rozelor.
O fi vreun semn divin ăsta,pentru credinciosul Miăiță?
Frumos v-ați mai rugat ,,Părinte” pentru inculpat…
Și nu uitați să vă rugați și pentru justiție,că e oarbă,și de-aceea dă in gropi…
Doamne-ajută,bani de-o sută, Părinte Paftunie!Amin!
,,S-a dus la preot să se spovedească,
C-o față chinuită de…,,Băbească”,
Iar preotul,că să îi intre-n joc,
I-a dat aghiazmă și i-a urat…NOROC!(la judecătorie,să primească pedeapsa cu amânare,să rămână cazierul curat)”
Nistor Valentin comisarul șef de la secția de poliție mai iubește colegele…mai poate..cu fata aia de retard mintal 😆
Porfir Bârsan Mihăiță Ionuț nume complet pentru cine nu știe.
Babele de la secția 5 politie cunoaște ,prietenii știu de ce.
Porfir Bârsan Mihăiță Ionuț este numele complet.
Pt MICHI ;
Daca nu stii nu vorbi!
E diferenta mare intre condamnare cu amanarea aplicarii pedepsei si condamnare cu suspendare !
Condamnare cu amanare, ramaii cu permis, fara cazier etc, doar ca la prima abatere iti iei si ” coada” iar condamnare cu suspendare, inseamna automat permis anulat( cu tot ce scrie pe el….ABCDEF…cum am avut eu ), probatiune, munca in folosul comunității , sedinte ” de dirigenție ” obligatorii etc etc
As fi vrut si eu sa iau 4 ani condamnare dar cu amanarea aplicarii pedepsei , intelegi dl MICHI?
Vai ,, Părinte”,incidentul s-a întâmplat la intersecția străzii Parohiei cu strada Rozelor.
O fi vreun semn divin ăsta,pentru credinciosul Miăiță?
Frumos v-ați mai rugat ,,Părinte” pentru inculpat…
Și nu uitați să vă rugați și pentru justiție,că e oarbă,și de-aceea dă in gropi…
Doamne-ajută,bani de-o sută, Părinte Paftunie!Amin!