Mihai Petre, jurat al emisiunii „Te cunosc de undeva”, a anunțat schimbări importante în cadrul show-ului, după plecarea Andreei Bălan. Coregraful își va păstra rolul de jurat și va analiza cu atenție prestațiile concurenților selectați.
Mihai Petre se simte foarte bine în rolul de jurat la „Te cunosc de undeva” și a împărtășit câteva detalii despre noul sezon.
Mihai Petre, despre emisiunea „Te cunosc de undeva”
Mihai Petre a confirmat că lista concurenților este deja stabilită, dar nu va dezvălui numele acestora. După demisia Andreei Bălan de la Antena 1, au avut loc schimbări semnificative, iar fanii vor fi surprinși de evoluțiile din show-ul de talente.
„Da, cred că mă voi muta mai la dreapta sau mai la stânga, am auzit și eu. Nu știu dacă pot să comentez despre asta și în ce măsură. Vor fi schimbări și ăsta e un lucru firesc în show-ul ăsta.
Show-ul ăsta e despre transformări și e un show viu în care se întâmplă lucruri surprinzătoare, neașteptate. Vor fi schimbări de dinamică, vor fi schimbări și la masa juriului, în interacțiunea dintre noi. Vor fi concurenți noi. Eu știu lista, dar nu o voi spune. E impresionant ce va fi acolo”, a declarat Mihai Petre, pentru Cancan.ro.
Despre plecarea Andreei Bălan, Mihai Petre a mărturisit că, de obicei, nu îi plac despărțirile, dar a subliniat că acestea sunt un fenomen natural în televiziune.
„Mie nu-mi plac, în general, despărțirile. Despărțirile au așa un soi de … Și despărțirea de petrecerea asta… se încheie ceva. Sunt firești în viață, adică întotdeauna încep lucruri, se transformă lucruri. În televiziune chestia asta e un lucru firesc, deci ca orice despărțire„, a mai spus dansatorul.
Mihai Petre a renunțat la karate pentru dans
Mihai Petre, antrenorul de dans, a câștigat de-a lungul carierei sale numeroase premii, fiecare având o semnificație aparte și legându-l de amintiri prețioase din diferite etape ale vieții sale. Finala de la Cupa Europeană este considerată unul dintre cele mai importante momente din cariera sa.
Deși a început cu karate în copilărie, Mihai Petre s-a dedicat acestui sport până la vârsta de 12 ani. Mama sa a fost cea care i-a sugerat să încerce dansul, ghidându-l pe acest drum. Drumul său către succes a fost unul dificil, dar a muncit din greu pentru a ajunge acolo unde este astăzi.
„Am avut o copilărie foarte frumoasă, în care părinții mi-au fost alături, necondiționat, constant și cu toate resursele pe care le-au avut, și de aceea eu m-am bucurat foarte mult de joacă, în primii ani, prin spatele blocului, ca toți cei din generația mea… Și apoi de sport, de toată perioada în care am început să iau în serios sportul, care mi-a ocupat, practic, mare parte din copilărie, adolescență și tinerețe chiar; cu excepția studiilor. Viața mea, de pe la 14-15 ani, a însemnat studiu și dans, cam atât”, a mărturisit Mihai Petre, juratul de la „Te cunosc de undeva”.