Mihai Chirica îi pune pe ieșeni să aducă artiștii pentru spectacolul de Revelion, din fața Palatului Culturii. Primarului îi este frică de un nou dosar penal
Sub paravanul unui sondaj, publicat pe pagina de socializare, edilul Mihai Chirica le cere ieșenilor să spună ce artiști doresc să fie aduși pe scena din fața Palatului Culturii, în noaptea de Revelion. Dacă în anul 2023 edilul nu a adus niciun artist celebru de frica unui nou dosar DNA, anul acesta a schimbat strategia, îi bagă pe ieșeni la înaintare.
Mihai Chirica îi pune pe ieșeni să aducă artiști pentru spectacolul de Revelion, din fața Palatului Culturii
Pentru a evita un nou dosar penal, Mihai Chirica le cere părerea ieșenilor și le solicită idei, cu privire la artiștii care vor urca pe scena din fața Palatului Culturii, din Iași, în noaptea de Revelion. Primarul a publicat și un mesaj, în acest sens, pe paginile de socializare, unde așteaptă comentariile oamenilor cu propuneri.
„Ce artiști doriți la concertul de Revelion? Și în acest an, Primăria Municipiului Iași va organiza un spectacol în noaptea de Revelion, cu participarea unor artiști români recunoscuți pe plan național și internațional, dar și a unor interpreți locali cu mare priză la public. Pentru a face cea mai bună alegere a invitaților care vor cânta la Revelionul 2025, în Piața Palatului Culturii, vă rugăm să ne spuneți preferințele dumneavoastră, accesând chestionarul din primul comentariu! Având în vedere că este vorba de un spectacol pentru publicul larg, vă rugăm să faceți propuneri rezonabile și să aveți în vedere artiști cunoscuți la nivel național și care, pe cât posibil, să acopere o gamă cât mai amplă de preferințe muzicale”, este mesajul publicat de Primăria Iași, pe platforma de socializare.
Toate aceste decizii sunt urmare a deschiderii dosarului penal „Revelionul”, privind contractele dintre Primăria Iași și Radu Groza. Amintim că, anul trecut, edilul s-a transformat în organizator de evenimente, acesta nu a mai apelat la impresarul vedetelor, ci totul a fost pus la punct doar de primar. Suma cheltuită de Primăria Iași, anul trecut, a fost de 150.000 de lei. Banii au fost cheltuiți pentru asigurarea scenografică, scena, sonorizarea, luminile, ecranele video și asistența de specialitate, pe toată perioada de organizare și desfășurare a evenimentului. Astfel, pe scena din fața Palatului Culturii din Iași, au fost prezenți pe scenă doar artiști locali. Același lucru s-a întâmplat și de sărbătorile Iașului 2023.
Dosarul „Revelionul” l-a panicat pe Mihai Chirica
La începutul anului 2023, DNA a ridicat din Primăria municipiului Iași mai multe documente, legate de contractele care au fost încheiate cu firmele impresarului vedetelor, Radu Groza. Ancheta are ca principal obiectiv modul în care au fost încheiate și atribuite contractele de organizare a evenimentelor din Iași, începând cu anul 2016 până în 2023.
Este important de știut că, în perioada 2016 – 2022, peste 20 de contracte au fost încheiate între firmele administrate de impresarul Radu Groza și Primăria municipiului Iași, iar valoarea totală a acestora depășește 9.000.000 de lei, fără TVA. În ceea ce privește concertul de Revelion 2022, suspecții ar fi inserat condiții restrictive, în cadrul anunțului de participare la licitație, Caietului de sarcini și, apoi, în procesul de evaluare a ofertelor și de execuție, astfel încât singura societate care ar fi putut îndeplini condițiile solicitate ar fi fost SC R&A EVENTS & CONCERTS SRL, administrată de Radu Groza, împiedicând participarea la procedură și a altor operatori economici.
Din cauza dosarului penal, Mihai Chirica este, în continuare, speriat și îi pune pe ieșeni să aducă artiștii pe scena din fața Palatului Culturii, în noaptea de Revelion.
Mihai Chirica e un bou si are o multime de angajate in PMI care canta la diverse spectacole…..guriste mai exact, adica care sug si polanu’. Sa cante ele de Revelion!!!!
Nu îl stimez pe “alunecosul “ de Chirica dar mai democratic de atît nu se poate !,
Adică ce mama măsii mai vreți ? Ce nu e în regulă cu faptul ca în cel mai corect mod ieșenii sunt puși să își aleagă ei prin sondaj cine să le cînte de revelion ori alte spectacole ?
Dar n-ar fi mai bine ca, în loc de spectacol de revelion, sa punem un semafor la intersectia din Tg Cucu (Strada Elena Doamna și strada Cucu)?
Cel mai nimerit ar fi Ansamblul profesionist „Constantin Arvinte” si Paul Surugiu Fuego!La marele succes de acum o saptamana se intelege ca nimeni nu va mai cumpara bilete la restaurant ci vor ingheta, pe bune, la asa minune de spectacol! Si cei 3 Tenori ar fi bine primiti! Cred ca acestia sunt cei cei mai iubiti artisti ai momentului de catre ieseni.
Prefer Napalm Death (au mai fost la Iasi!, Canibal Corpse si Dimmu Borgir. Cine plm e Fuego?
Regret ca nu ati sesizat ironia!
Poate data viitoare.
Clar asta il paste daca mai cheltuie banii de la Primarie pe astfel de concerte, artificii si in contextul cand nu mai sunt bani, iar viitorul este incert si unii de abia il asteapta la cotitura sa il manjeasca public.
Bine face ca nu mai face nimic.
Sa-l aduca pe Martha Logue ca tot e contaran din Iasi
https://m.youtube.com/watch?v=Ypp8N239I9s
https://m.youtube.com/watch?v=wDpaAYVzTaE
Asa ceva meritati din plin mai ales ca ati votat cu 2 maini neschimbarea.
Cine il mai suporta pe acest betiv bataus ,lingau ,escroc si penal de primar, chrica ???
Cum de nu a ajuns electrician? Carniceniul a dat comunitatii foarte multi electricieni destoinici.
Fara muzica, sunt multi bani ! Cei trei tenori e destul! Banii sa fie pentru iluminat public si pentru situatii de ugenta.
Da, nici macar calitatea de martor? Sau se aplica chestia cu usturoiul, gura si mirosul.
Cine plm are nevoie de spectacol de revelion?! Doar politicienii, fiind o buna ocazie sa se laude cu „binele facut iesenilor” si sa atraga voturi.
Atarnatul pe strazi in noaptea de revelion e o meteahna veche in Europa, numai ca aia o tin doar vreo 15 minute, cat dureaza artificiile. Dupa aia se sparge gasca, fiecare la casa lui. Da’ meltenii romani nu, ei vor spectacol. Pentru ca oricum nu au ce face acasa. Ba mai rau, acasa consuma curent si gaz, pt caldura. Asa ca mai bine stau moca pe strada…
Cea mai buna trupa rock din Iasi se numeste… Bucovina! Asta spune tot despre ieseni. Hai sictir cu taranismele voastre. Vreti taraf? Mars inapoi la iesle. Acolo aveti destul, fara sa va milogiti la primarie. Iesenii au cultura muzicala facuta la nunti si botezuri. Iar aia de se cred mai cool, prin cluburi. Atat pot.
băi, lasă-mă cu leşinaţii ăia… nişte lălăieli şi cacofonii care vor să aducă a viking metal. Vocalul ăla pracă behăie. Când îl văd şi pe ardei umplut de chitarist al lor, moşneagul ăla care nu poate screme decât câteva armonii la chitară…
Aha. Daca ei sunt asa, concurenta e si mai trista. Stii vreo alta formatie ieseana care a fost la Waken in urma castigarii unui concurs national? Eu nu stiu.
Inca ceva: spune-mi trupa preferata. Curaj 🙂
Hmm, din RO niciuna, cu excepţia Pheonixului clasic (nu cel acaparat de Covaci rip) şi poate câteva mai vechi de la Cargo şi CC (de asta poate mi se pare atroce [şi] partea vocală la Bucovina. Kempes şi Baniciu au ridicat prea sus ştacheta pt rockul românesc).
Dacă te referi la modul general, momentan cred că Tool, dar nu în sensul, ca să spun aşa, adolescentin de „formaţie favorită” (adică indiferent de stare, să aleg o melodie de la respectivii). Nu am ascultat cap coadă toate albumele lor. Mă uit la cum interpretează anumite piese complicate live. Pur şi simplu mă intrigă alegerile ritmice ale lui Danny Carey. Când mă plictisesc mai bag o melodie de-a lor pe care nu am auzit-o niciodată. Cred că, cu trceerea anilor, rockul sau metalul progresiv începe să mă prindă mai mult.
Îmi plăceau formaţiile nordice, cele gothic-doom gen PL, MDB, Anathema veche, dar şi pe ucrainienii de la Drudkh.
Din Iaşi GOD a fost chiar ok-ish primele 2 albume, dar au devenit penibili după ce au plecat în Portugalia.
Primiti si spectacole cu zmee, si daca da, la cine trebuie sa ma adresez? Am zmei adevarati care scuipa jaratec si nu drone ametite ca ale grozavului. Se poate fara licitatie, si daca da, cui ma adresez? Aveti compartiment dedicat guristilor, zmeelor si dronelor? Pasiunea pentru fotbalul de tapsan poate constitui un avantaj sau o circumstanta favorizanta?
chirica = primarul cocoase. a umplut iasul de cocoase . cocoase = poluare
Laura Codruța Kövesi ca ,, interpretă” principală. Să ne cânte ea despre poveștile lui Chichirica… Că poate o acompaniază și DNA-ul din Iași.
conform ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 107 din 4 septembrie 2024, primaria nu mai are voie sa organizeze astfel de manifestari. exceptie daca sunt bani primiti din sponsorizari, dar ma indoiesc ca vor fi