Miercurea Mare, tradiții și obiceiuri! Ce nu este bine să faci în această zi

Miercurea Mare. Este ziua în care Iuda Iscarioteanul L-a vândut pe Iisus fariseilor care voiau să-L ucidă, pentru treizeci de arginţi. Gestul lui Iuda a făcut că, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post.

Tradiţii şi obiceiuri

După cum spun tradițiile din Săptămâna Mare, Miercurea Săptămânii Patimilor este ultima zi în care se mai pot face treburi casnice. Astăzi, mai este permis doar să se spele rufe şi să se calce, dar şi treburile câmpeneşti.

De asemenea, este bine să te împaci cu oamenii cu care nu ai avut o relație tocmai bună în ultima perioadă. Cel mai indicat lucru pe care poți să îl faci astăzi este să spui rugăciuni.

Nu este bine să te enervezi sau să arunci vorbe necurate în această zi şi nici să te superi pe ceilalţi.

În anumite zone, se obişnuieşte, ca în Miercurea Mare copiii să meargă cu colindul la asfinţitul soarelui, la final primind ouă pentru a le înroşi.

Femeia păcătoasă şi Trădarea lui Iuda

Ultima Liturghie de pocăinţă din Miercurea cea Mare este o încheiere şi pecetluire a întregii lucrări de pocăinţă a postului, arătându-ne ce minuni poate săvârşi ea când se lucrează şi câtă pagubă aduce când lipseşte.

Cumpănă celor două prăznuiri ale zilei: păcătoasă – ucenicul Iuda, este răsturnată de pocăinţă. Păcătoasă se afla în starea cea mai de jos a căderii: desfrânarea, iar Iuda, în starea cea mai de cinste: ucenic al Stăpânului. Pe aceea, pocăinţa o ridică şi o face mironosiţa; pe acesta, lipsa ei, îl coboară la cea mai de jos cădere, îl face trădător şi-l duce la spânzurătoare. Această răsturnare ne umple de teamă şi îngrijorare pentru mântuirea noastră, dar totodată şi de mare încredere şi nădejde, pentru puterea cea mare a pocăinţei, ce ne stă la îndemână. Dar să ne oprim mai stăruitor asupra acestora.

Fariseii şi cărturarii, îndeosebi, şi poporul evreu în general, aveau credinţa că ei, ca popor ales şi chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinaţi din oficiu să fie moştenitori ai împărăţiei cerurilor.

Mântuitorul, în repetate rânduri, le-a arătat că această credinţă este greşită. Pilda Vameşului şi a Fariseului arată tocmai aceasta: un păcătos şi un drept, prin poziţia şi prin faptele lor, îşi schimba între ei locurile, prin poziţia lor sufletească.

Vierii necredincioşi, deşi la început se bucura de încrederea Stăpânului viei, vor auzi hotărârea:

„Se va lua împărăţia de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei” (Matei 21, 43). Ucenicul şi păcătoasă, pomeniţi în Miercurea Sfântă, arata şi mai deplin acest lucru. Ucenicul cunoaşte mai bine ca oricine pe Domnul său: trăise ani de zile împreună, văzuse atâtea minuni, auzise atâtea învăţături minunate şi cu toate acestea, pentru că s-a lăsat robit de iubirea de argint, a ajuns la pieire veşnică.

Dimpotrivă, desfrânată cea înstrăinată de Dumnezeu aducând cu mare căinţa lacrimi şi mir de mult preţ, devine mironosiţa şi pregăteşte spre îngropare pe Domnul, iar lucrul ei se va vesti în toată lumea spre pomenirea ei. (Mc. 14, 9).

Slujba Utreniei ne pune mereu fata în faţă cele două stări: ale ucenicului şi a păcătoasei; schimbarea cea bună adusă de pocăinţă şi căderea pricinuită de iubirea banilor.