Astăzi, 8 mai, se împlinesc 77 de ani de la capitularea Germaniei naziste, iar momentul a fost marcat de președintele Ucrainei. Volodimir Zelenski a transmis un mesaj dureros, dar le-a promis ucrainenilor că acest război se va termina, iar pacea va reveni pe teritoriul țării conduse de el.
În ziua în care se fac 77 de ani de la capitularea Germaniei naziste, Volodimir Zelenski a transmis un mesaj în care a spus adevărul dureros despre situația în care se află Ucraina. Spre final, liderul ucrainean a precizat că acest război se va încheia, iar pacea va reveni pe teritoriul țării conduse de către el.
Volodimir Zelenski: ,,Vom fi din nou împreună şi va fi pace!”
Cu capul sus, Zelenski a menționat că în această zi îi onorează alături de întreaga lume civilizată pe cei care au apărat această lume de nazismul din cel de-al Doilea Război Mondial. Însă, în anul 2022, lucrurile stau diferit, deoarece contextul în care se află Ucraina este unul plin de durere.
”Poate exista, oare, o primăvară alb-negru? Poate fi, oare, un februarie continuu? Din păcate, Ucraina cunoaște răspunsurile la aceste întrebări. Din păcate, răspunsul este «da».
Pe 8 mai, îi onorăm alături de întreaga lume civilizată pe cei care au apărat această lume de nazismul din cel de-al Doilea Război Mondial. În acest an, spunem într-un mod diferit «niciodată din nou». Auzim în mod diferit «niciodată din nou». Sună dureros, plin de cruzime. Fără semnul exclamării, ci ca o întrebare. Acum spunem: «Niciodată din nou?» Spuneți-i asta Ucrainei. Pe 24 februarie, cuvântul «niciodată» a dispărut. Imaginați-vă oamenii care au mers la culcare în aceste apartamente. Și-au urat «noapte bună», au stins lumina, i-au îmbrățișat pe cei dragi. Dar în câteva ore, au fost treziți de zgomotul exploziilor. Alții nu s-au mai trezit niciodată.
Orașele noastre, care au rezistat unei ocupații îngrozitoare, de neuitat nici măcar după 80 de ani, au devenit din nou ținta ocupanților. La zeci de ani de la cel de-al Doilea Război Mondial, întunericul a revenit în Ucraina, iar totul a devenit din nou alb-negru. Din nou! Răul s-a întors. Din nou! N-am rezistat nici măcar un secol.
Sintagma «Niciodată din nou!» a rezistat doar 77 de ani. În ciuda noii măşti pe care o poartă bestia, restul ţărilor o recunosc, pentru că îşi amintesc pentru ce au luptat strămoşii lor. Vom depăşi iarna care a început pe 24 februarie şi care continuă şi pe 8 mai. Se va încheia, pentru că soarele ucrainean o va topi! Steagul nostru va flutura din nou deasupra oraşelor ocupate temporar. Vom fi din nou împreună şi va fi pace! În sfârşit, din nou! Nu vor mai fi vise alb-negru, ci unul singur, galben-albastru! În sfârşit, din nou!”, a declarat Volodimir Zelenski, într-un mesaj video.