Prima pagină » National » Mesaj Ro-Alert în Predeal, după ce un urs a fost văzut pe o pârtie
Mesaj Ro-Alert în Predeal, după ce un urs a fost văzut pe o pârtie

Mesaj Ro-Alert în Predeal, după ce un urs a fost văzut pe o pârtie

02 feb. 2021, 17:44,
în National

Autorităţile din Braşov au emis marţi o avertizare Ro-Alert după ce un urs a fost văzut pe o pârtie.

„Atenţie, a fost semnalata prezenta unui urs în Predeal pe Pârtia Cocoşul. Animalul este considerat periculos. Nu încercaţi să vă apropiaţi de el sau să îl hrăniţi. Evitaţi deplasarea în zonă, dacă nu este absolut necesară”, a transmis ISU Braşov.

Alte două mesaje similare, sesizate în Braşov

Duminică, două mesaje similare au fost emise, la interval de câteva minute, prin care populaţia era anunţată de prezenţa a doi urşi, unul pe Pârtia Clăbucet şi unul în zona unui hotel, în Predeal.

„Mesaj Ro-Alert pentru prezenţa unui urs pe Pârtia Clăbucet, localitatea Predeal. În zonă se deplasează şi echipajul SMURD”, anunţă ISU Braşov.

De altfel, în ultimele zile, un urs a fost filmat pe pârtia Clăbucet din Predeal, la doar câţiva metri de turişti. Reprezentanţii Jandarmeriei Braşov spuneau că nu a fost necesară izolarea zonei şi că turiştii nu au fost în pericol. Într-un filmuleţ făcut de un turist s-a văzut ursul cum iese din pădure, se opreşte pentru câteva clipe la marginea pârtiei şi, apoi, speriat, fuge înapoi printre copaci.

Schior fugărit de urs pe o pârtie din Predeal

Un turist care schia sâmbătă pe o pârtie din Predeal a avut ghinionul de a se întâlni cu un urs, care a început să-l urmărească și să alerge după el. Incidentul a fost observat de oamenii care erau în telescaun. Aceștia au încercat să îl avertizeze pe schiorul aflat în pericol.

„Dă-i mai repede, dă-i mai repede! Hai, că te fugărește ursul! Dă-i mai repede! Doamne ferește, nu te mai uita înapoi!” – i-au strigat oamenii din telescaun.

Din fericire, tânărul a scăpat cu bine după întâlnirea neașteptată cu animalul. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmerie, Ion Zaharia, a declarat la Digi24 că turistul a procedat corect atunci când, la un moment dat, a aruncat rucsacul, iar ursul a devenit preocupat să examineze acest obiect, iar pericolul a fost depășit.

Potrivit jandarmilor montani, în cursul zilei au fost primite trei apeluri la 112 care semnalau prezența unui urs. Două apeluri se refereau la pârtia Clăbucet, iar un altul la pârtia pe care schia turistul fugărit de animal, o pârtie care, din câte se pare, era închisă. În consecință, autoritățile din Brașov au emis două mesaje Ro-Alert.

Nu este însă prima dată când este semnalată prezența unui urs pe pârtia Clăbucet. Și săptămâna trecută un pui de urs a fost filmat în timp ce traversa o zonă în care se aflau turiști, în apropiere de zona de telescaune.

La fiecare dintre apelurile primite sâmbătă, jandarmii s-au deplasat în zonă cu un ATV cu șenile, iar ursul, speriat probabil de zgomot, s-a refugiat în pădure. Ion Zaharia spune că astfel de incidente nu sunt ieșite din comun, ba chiar anul acesta au fost mai puține decât în anii precedenți.

O variantă luată în calcul acum este relocarea animalului, soluție care a fost aplicată și anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 decembrie 2024
20 decembrie 2024