Liviu Apetroaie, scriitor şi muzeograf în cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iași a postat pe o reţea de socializare câteva cuvinte despre trecerea la cele sfinte a preotului Merticaru de la Biserica Banu din Iași. Acesta îi aduce un pios omagiu celui care a bucurat zeci de mii de suflete:
Să bine-lucrăm! Să bine-zidim! Erau imperativele categorice care se impuneau din toate zicerile și facerile celui căruia îi se spunea, cu admirațiune „Părintele Merticaru”. Pentru că el așa trăia. Din lucrare și zidire. Venea din cultura solidă a țăranului acela, dintotdeauna, pe care azi, din păcate, îl pierdem zi de zi. Adică, gospodarul născut, țiitor de vatră și de împlinirea ei. Țiind focul vetrei aprins și muncind la lumina flăcării vetrei. Preot născut, iar nu făcut, Părintele Merticaru era din stirpea autentică a celor ce luminează comunitatea. Nu doar să cetească la biserică, așa cum fac mulți, ci să zidească până la capăt o casă a Domnului și o mentalitate, de valori moral-creștine, care să dureze o identitate.
Trecut prin Seminarul Teologic de la Monastirea Neamțului, prin Facultatea de Teologie de la București, unde se sfătuia cu Dumitru Stăniloae ori cu Părintele Galeriu, Dumitru Merticaru dădea avântul tinereții sale bunei lucrări de suflet. Prin anii 1989 și începutul anilor 1990, urca schelele restaurării unei vechi biserici din Erbicenii Iașului, trăgându-i după el pe maeștrii pictori Dumitru Gavrilean, Dragoș Pătrașcu și pe mai tânărul, ucenic pe atunci, Florin Buciuleac, să picteze sfinții din sinaxar.
Prelua, acum mai bine de două decenii, Biserica Banu, de pe Lăpușneanu Iașului, o construcție veche, de patrimoniu, dar intrată în ruină. Începe să bată la toate ușile administrației birocratice ca să găsească o găleatușă cu bani ca să restaureze Banu. Și bate, și bate, și reușește, dar nu fără eforturi imense (care au însemnat chiar împrumuturi în nume propriu) și reușește să readucă monumentul n strălucirea pe care o vedem azi. De câțiva ani, Biserica Banu e o bijuterie a arhitecturii ieșene, admirată de orice trecător.
În acest timp, se impune și ca o personalitate culturală, de care se atașează întreaga elită ieșeană (și numai de aici, de la Iași, ci și de aiurea), casa parohială a Bisericii Banu fiind un mic amfiteatru al întrunirilor dedicate spiritului național, al resuscitării valorilor românismului, unde El se înflăcăra vorbind despre Basarabia, Bucovina și alte locuri ale ființei naționale, pe care le bătea cu discursul său autentic și întemeiat din cultură pe care o purta în puterea lui de judecare.
Era ubicuu, acum la Primărie ori alte ghișee, să găsească bani pentru Banu, tot acuși pe la instituțiile de cultură, cu tolba de obiecte de colecție, făcând expoziții acolo unde se găsea un astfel de spațiu. Restaurând Biserica Banu, a creat și un spațiu muzeal unde s-au așezat aceste bijuterii de artă pe care le-a adunat într-o viață. Să vizitați acest muzeu…
Cu artiștii Iașului și din țară, avea o relație necondiționată. Îi iubea necondiționat și asemenea era iubit… necondiționat. Așa s-a născut sintagma „Părintele Merticaru, preotul artiștilor”. Om fi și noi cei de la Muzeul Literaturii din Iași „cioclii literari”, cum frumos ni se spune (pe mine nu mă deranjează, dimpotrivă), dar Părintele Merticaru era un Caron al artiștilor. Și cum lua drumul câte unul din tagma inspiraților către Eternitate, primul chemat să fie acolo era el. Și ce uimitor vorbea despre fiecare, fiecare fiindu-i prieten…
Azi, suntem noi chemați să fim Caron, azi când Părintele Merticaru, lipsindu-ne din lumea lumească a binefacerii și bunei-zidiri, se duce ca temelie pentru o nouă construire. Știu că Dumnezeu l-a făcut deja șef de șantier pentru zidirea sufletului și a casei în care să se adăpostească sufletul! Părinte Merticaru, să ne faci o temelie peste care să încăpem cu toții! La bună revedere! Iar faptul că, până la kalende, te-au pus la zidirea bisericii pe care bine ai slujit-o, e un gest de omagiu, poate prea puțin din câte ai merita întru veșnica zidire!
Liviu Apetroaie, april 2021, Iași