Prima pagină » Informații utile » Meniu de pomană de dulce. Ce preparate să pregătești pentru sufletele celor adormiți

Meniu de pomană de dulce. Ce preparate să pregătești pentru sufletele celor adormiți

27 feb. 2025, 15:41,
în Informații utile

Să pregătești un meniu de pomană de dulce este o tradiție înrădăcinată în cultura românească, ce reprezintă un omagiu adus celor dragi care ne-au părăsit. În acest context, trebuie să fie alcătuit din alimente de origine animală, după obiceiurile străvechi. Potrivit tradiției, pomenirea sufletelor celor adormiți face în ziua a treia, a noua şi a patruzecea după moarte, la trei, șase și nouă luni și la un an după trecerea în neființă, după care în fiecare an, până la șapte ani după deces.

Meniu de pomană de dulce

În pregătirea unui meniu de pomană de dulce, trebuie să folosești ingrediente de origine animală, cu precădere dintre cele care erau preferatele celor dragi.  Carnea de porc este cea de bază în multe preparate tradiționale. Friptura de porc se prepară prin marinarea cărnii în condimente specifice, cum ar fi usturoi zdrobit, ierburi aromatice și puțin ulei, iar apoi se coace la cuptor până când devine fragedă și aromată. Drobul de miel este un alt fel de mâncare specific sărbătorilor și pomenilor, fiind pregătit din organe de miel, precum ficatul, inima și plămânii, combinate cu verdețuri și ouă, care leagă compoziția într-o formă omogenă. Se adaugă, de asemenea, condimente tradiționale, printre care cimbru și piper, iar rezultatul este un preparat cu textură fină și gust intens, ce aduce aminte de mesele festive de altădată. Drobul este servit de obicei rece, alături de pâine proaspătă, astfel încât fiecare porție să poată fi savurată cu respectul cuvenit.

Piftia, deși poate părea un preparat simplu, este o rețetă tradițională ce se pregătește pentru pomană de multe ori. Aceasta se prepară din carne de porc, de regulă, picioare și alte părți bogate în gelatină, fierte împreună cu usturoi și condimente, până când se obține un lichid gelatinos ce se transformă, odată răcit, într-o delicatesă savuroasă. Piftia este considerată o mâncare de pomană clasică, fiind o alegere inspirată pentru a onora tradițiile culinare de altădată.

Cum să cinstești memoria celor adormiți

Pe lângă preparatele principale din carne, un meniu de pomană de dulce trebuie să includă și dulciuri tradiționale. Două dintre cele mai apreciate deserturi în acest context sunt cozonacul și plăcintele, care, prin compoziția lor, aduc un plus de savoare. Cozonacul este un desert preparat, în mod tradițional, cu ouă, lapte, unt și diverse arome, printre care vanilie și esență de rom. Pentru un cozonac de pomană, umplutura poate include nuci sau rahat. Procesul de dospire a aluatului și coacerea lentă asigură o textură fină și o aromă ce aduce aminte de copilărie.

Plăcintele sunt un alt desert tradițional care face parte din meniul pomană. Pentru a le da de pomană atunci când se mănâncă de dulce, pot fi preparate cu un aluat care conține ouă și lapte, iar umplutura se poate realiza dintr-o cremă bogată, obținută din lapte proaspăt, gălbenușuri și puțin unt, îndulcită moderat pentru a nu copleși simțurile. Aceste plăcinte, cu o crustă ușor crocantă și un interior fin și catifelat, pot fi decorate cu zahăr pudră sau semințe.

În plus, dacă vrei să faci un parastas, trebuie să ai grijă să nu fie într-o zi de duminică, la Praznicele Împărătești, nici în zilele de luni și până vineri ale Postului Mare sau în zilele aliturgice. Acestea sunt interzise și în perioada de la Duminica Floriilor până la Duminica Sfântului Apostol Toma, precum și în perioada de la Crăciun până la Bobotează. Un meniu pomană de dulce trebuie să fie pregătit cu atenție poate aduce împreună preparate din carne de porc, miel sau alte tipuri de carne, pentru a onora memoria celor dragi.

Bugetul.ro
Cel mai analfabet județ din România. Un vlogger din țara noastră a întocmit un clasament al județelor unde gradul de analfabetism este foarte ridicat
redactia.ro
Cine este tânărul de la SPP care-l păzește pe Nicușor Dan. Poza lui a devenit virală. "Ce fain arată băiatul de la SPP! Dar ce băiat! Mândru și chipeș, ca bradul de înalt!”
Bugetul.ro
Panică la Raiffeisen Bank, BT, ING, CEC Bank sau BCR după decizia celei mai noi bănci românești. Suma tentantă oferită pentru orice tranzacție
a1.ro
Gafa făcută de George Simion în timp ce transmitea live pe TikTok. A filmat mai mult decât voia
Playtech.ro
Ce nu ai voie să pui pe parbriz. Detaliul pentru care şoferii iau amenzi usturătoare
observatornews.ro
Despăgubirea record primită de un român în baza unei asigurări de călătorie
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Concediu medical 2025. Ce s-a schimbat și cum se calculează plata
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Anca Alexandrescu e terminată după ce s-a descoperit adevărul din spatele cortinei. Reacții virulente în mass-media din România
Playtech.ro
Vreme cum nu a mai fost în iunie de ani de zile, în România. Fenomenele periculoase anunţate
Dailybusiness.ro
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
RomaniaTV
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
CÂŞTIGĂTOR ROMÂNII AU TALENT 2025. Ce surpriză! ce a spus Andi Moisescu
redactia.ro
George Simion a plecat din țară în ziua în care Nicușor Dan a fost validat președintele României. Simion a fost surprins într-un loc neobișnuit la discuții
ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 mai 2025
24 mai 2025