Breaking News
Iaca, pe final de rubricuță, babele vă spun câteva vorbe despre Pilălău de la Deredepeu, care, de plictiseală, se duce pe la Casa Vânătorilor, unde pune ospătarii să-i pună melodia preferată, „Ce mai cai am călărit și ce mândre am cordit…”, apoi se uită la șliț și vede cocoșul mort, dar se compensează cu buzunarele doldora de bănet. Iaca încasează de ani buni vreo 5 mii de iepuroi pe lună și pare că mai are mult până bate în retragere…
Toată viața Kilălău s-a ghidat după principiul ca omul nu rămâne decat “ cu ce bagă-n în gură și ce trage pe sulă “ Nu a iertat nimic încă din studenție trăgeau damele la el ca muștele la kăkat ,apoi ca ofițer secu și-a rafinat pretențiile și le urmărea pe cele mai bunoaice apoi le șantaja “ dai bișboc mă fac ca nu știu dacă nu dau dosarul lui barbatatu “ Când a ieșit la pensie ( rupt în kur de foame “ a început să șantajeze cu evaluările la case, apartamente, spații , terenuri …. pentru a primi dreptul la savarină. A trecut la politica ,drumuri și șpăgi + furturi ca na ofițerului îi merge ,poate orice cat arată legitimația și șantajează prostimea ca le face dosare sau îi scapă de dosare.Se spune ca in perioada asta omul a avut un butoi de mingeac la ștromeleag și a făcut 4 butoaie de bănet din pensie special, salar de belfer ,șpăgi peste șpăgi de pe vii si de pe morți de pe copchii si de pe babe sau moșnegi,nu contează pentru Kilaloi nu contează mirosul și proveniența șpăgii important e să fie multă, cat mai multă ca el a vorbit cu baba Vanga ca va trai 100 și de cotolani și va cordi până la 90 … Bune calcule și bună viața de nabab a dus turnătorul ( asta e alta etapă a vieții lui de kakat ) pe spatele amărăștenilor .
La ăștia se poartă, el cordeste, ea ( cadână de Ștef ) nu iartă nimic prin Țările de Jos iar blonda de la Salvare se călărește cu un handralău fost șef pe la hop ec eu,nu poți în viață să le ai pe toate.
Nu este sanatos sa vorbesti asa de fata prietenului nostru!
Milache da de melodia asta ce zici ? “ Ce-o mai călăream pe Lora/ Pe bancheta de la Skoda / Skoda făcea tronca – tronca / Si Lora făcea ca foca … “
Milache dacă ghicești cine cântă și cui îți dăm o șampanie ( de Cricova Roze ) ca noi nu avem saielele tale dar avem în schimb ștromeleag functionabil !
Sub haina anonimatului multi lasi sunt cu muschi si multi labagii sunt cordaci! Omul cand arata cu degetul se gandeste la el de fapt! Dati o parte in parte fraierilor!
Da tu sifon ule slugoi sub ce haină postezi??? Ai grijă cu cântarele și filmele de la care va luați tainul pe anumite ture de la Albița când dai cantarul defect… Ție ți-a luat femeia un cordaci adevarat, cu pilaloi alt cor daci io rezolvă și tot așa Dumnezeu va da după inima .
Iarăși are cel fără de rost pe lume inspirație la ceas târziu de noapte Laica sterp Delia și ea a trecut viața așa,urâtă maimuță ești mos porno un paduchios ordinar care urmează calea bătrâneții fără sens,mori ca prostul singur…
Pipiloască iar își pune slugoii să mănânce kakat în locuri publice sperând ca mai păcălește pe careva ! Stai dreacului de animală de pradă ca lumea e convinsă ca ești un jaf uman dacă mai e ceva umane în tine.
De ce nu verifică nimeni de unde provin banii lui Pilalau de și-a făcut palat de neam prost la Valea Lupului, de unde are bănet să o țină pe ficăsa în Olanda,de unde are bani să stea prin cluburi de niște cu consumații incredibile pentru un om normal!!! La pușcărie Pilalăuuuuuuuuu
cum de unde are? din șpăgi. pe el nu-l interesează salariul, e un bonus pe care oricum îl ia fără a fi deranjat. pe el îl interesează să fie decident ca să ia șpăgi și comisioane de peste tot ( angajări, cântare în vamă, achiziții la licitații și la derulare etc . aici e bătaia peștelui ,acum e mort . păi a mers să dea 500000 de epuroi ( banii cash în servietă la purtător ) numai să-l pună șef (!!!???) să-i dea pixul … de unde are pilalau atâta bănet ? cine oprește jaful ?
Zilele astea e control la capitală de la pișcot pe tema furtului de la iași un jaf al secolului cu asfalt … se spune ca pilalau ar fi încercat să ajungă la capitală să vadă cum poate bloca dar băieții deja i-au închis ușile-n nas gibonului cu pensie specială.
pensionarul speciali pilalau nu are nici cea mai mică tresărire în fața ideii că salariații își pierd drepturile iar el continua să trândăvească pe banii statului în timp ce compania de drumuri se prăbușiește economic.
Singura lui preocupare este ca, lună de lună, banii să îi intre fără întârziere în conturi. asta o face din 2011 luna de luna ( !!!???) INCREDIBIL !