Prima pagină » Culinar » Melitzanosalata – Salată de vinete făcută altfel decât în România
Melitzanosalata - Salată de vinete făcută altfel decât în România

Melitzanosalata – Salată de vinete făcută altfel decât în România

10 iul. 2020, 10:41,
în Culinar

Iata o salată de vinete (Melitzanosalata) interesantă.

Ingrediente:

  • 1 vânătă
  • 1 morcov
  • ½ legătură pătrunjel
  • 2-3 căţei de usturoi
  • 60 ml ulei de măsline
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • sare şi piper, după gust

Mod de preparare:

Preîncălzeşti cuptorul la 200 de grade Celsius. Pui vânăta într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi o laşi la cuptor 50-55 de minute până s-a înmuiat, întorcând-o de câteva ori în tot acest timp. Ulterior, laşi la răcit şi o tai bucăţi. Cureţi, speli şi dai morcovul prin răzătoarea mare. Cureţi şi zdrobeşti usturoiul, apoi toci mărunt pătrunjelul. Le pui pe toate într-un bol, torni uleiul de măsline şi storci zeama de lămâie, apoi asezonezi cu sare şi piper după gust. Dai salata de vinete la frigider timp de 1 h.

Bugetul.ro
Cutremur provocat de CEC Bank pe piața din România. Banca de stat numărul 1 din țară a decis să intre pe un teritoriu neexplorat, dar foarte dificil
redactia.ro
Doliu în politica românească. A murit un membru important USR. S-a și filmat înainte să se arunce de la etaj
Bugetul.ro
Adio, 0,50 lei din garanția SGR! Românii care colectează sticle și PET-uri vor avea parte de schimbări importante în viitorul nu foarte îndepărtat
a1.ro
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Playtech.ro
Moneda din ’75 care se vinde acum cu peste 33.000 de lei. Detaliul care o face atât de scumpă
observatornews.ro
Adeverinţele medicale, falsificate de elevi cu ajutorul AI, pentru a scăpa de ore
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Trei luni de închisoare dacă nu îți plimbi câinele. Cea mai absurdă lege naște polemici intense
realitatea.net
Se anunță scumpiri în lanț. Expiră plafonările pe care Guvernul nu se știe dacă le va mai prelungi
SportpeSurse
Șumudică a plecat de la Rapid! Dialog șoc în toiul nopții!
Playtech.ro
Moneda din ’75 care se vinde acum cu peste 33.000 de lei. Detaliul care o face atât de scumpă
Dailybusiness.ro
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
RomaniaTV
Românii nu vor mai plăti cash sau cu cardul. Noua metodă de plată care va deveni obligatorie
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Eliza Natanticu, sfâșiată de durere, după moartea lui nea Gioni din Las Fierbinți. Era TATĂL ei, dar puțină lume știa. O părăsise când era mică
redactia.ro
Care au fost, de fapt, ultimele cuvinte ale Papei înainte de a muri. Gestul emoționant pe care l-a făcut cu puțin timp înainte să intre în comă
ego.ro
Anca Alexandrescu, de nerecunoscut! În aceste imagini, îți e greu să-ți dai seama că ea este FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`