Prima pagină » Local » Medicul Tudor Ciuhodaru, despre Vladimir Putin și presupusa boală de care suferă

Medicul Tudor Ciuhodaru, despre Vladimir Putin și presupusa boală de care suferă

17 mai 2022, 10:41,
în Local

Medicul ieșean, Tudor Ciuhodaru a vorbit într-o emisiune despre Vladimir Putin și despre presupusa boală de care suferă. Ieșeanul menţionează faptul că nu vom avea niciodată date concrete care să infirme sau să confirme bănuielile Occidentului.

S-a spus recent că Vladimir Putin ar fi fost operat de cancer din această perspectivă. Oricum, sunt multe bănuieli la nivel internațional şi ipotezele sunt de-a dreptul incendiare.

Tudor Ciuhodaru, despre boala lui Vladimir Putin

Tudor Ciuhodaru a precizat pentru antena3.ro despre presupusa boală de care suferă Vladimir Putin. Medicul ieșean a precizat pașii pe care un pacient trebuie să îi urmeze în cazul unei boli cum ar fi leucemia. Specialistul susţine că sunt speculații și că, probabil, nu vom afla niciodată date concrete despre Putin:

Dacă vorbim despre leucemie, prima intenție terapeutică este chimioterapia, apoi urmează radioterapia, se ajunge la imunoterapie țintită. Și se poate face, în situațiile limită, în cazurile acute și atunci când este indicat, acel transplant de măduva. Nu este o procedură complicată. Se poate face rapid, fără anestezie generală, doar cu anestezie locală dacă este necesar. Recuperarea pacientului ține exact de ceea ce s-a făcut înainte, și cum sunt monitorizate condițiile de asepsie, de antisepsie, în timpul intervenției, iar pe de altă parte de starea generală a pacientului. (…).

Pacientul poate fi conștient şi poate monitoriza mai multe lucruri. Cât despre un posibil transplant, Ciuhodaru a punctat că în contextul actual, 1 din 4 pacienți pot muri ca urmare a tranplantului medular. Leucemia înseamnă o profilerare anormală a celulelor din sânge și că există riscul de hemorogie. Totuși, intervenția chirurgicală nu este extrem de complicată din punct de vedere tehnic.

Speculații referitoare la boala de care suferă Vladimir Putin

Vladimir Putin a fost o apariție constantă în spaţiul public de la începutul războiului. În momentele în care acesta a apărut în diverse întâlniri a părut că ar avea mai multe probleme de sănătate. De la tremuratul mâinilor, până la celebra păturică din timpul paradei de 9 mai. Unele surse au susţinut că Vladimir Putin ar suferi de cancer şi că a fost operat în secret de specialiștii de la Kremlin. Recent, preşedintele Putin, cu fața foarte umflată, a fost văzut ghemuit, ținându-se cu mâna de piciorul mesei, în timpul unei întâlniri televizate cu ministrul rus al Apărării, pe fondul zvonurilor că acesta se luptă cu cancerul.

„Există dovezi că, în urmă cu aproximativ o săptămână, președintele rus a fost dus degrabă la clinică. Era noapte, era foarte bolnav”, au precizat surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Vladimir Putin a fost o apariție controversată de la începutul războiului din Ucraina existând numeroase speculații asupra stării de sănătate a acestuia

În altă ordine de idei, unii specialiști au considerat că problemele medicale ale lui Vladimir Putin ar fi și de natură psihiatrică. Alții au susținut că președintele Rusiei este pe moarte și că războiul din Ucraina reprezintă un ultim efort pentru acesta. Așadar, medicul Tudor Ciuhodaru a vorbit despre boala lui Vladimir Putin, dar în acest moment nimeni nu poate spune cu exactitate ce se întâmpla cu liderul de la Kremlin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`