Medicul Radu Ţincu a vorbit duminică, 21 martie, despre posibila carantinare a Capitalei. Radu Ţincu, medic toxicolog la Spitalul Floreasca, a spus că pentru a evita carantinarea Bucureştiului este necesară o imunizare colectivă care să depăşească 70%.
El consideră că fiecare dintre români participă la eradicarea pandemiei prin respectarea măsurilor de protecţie stabilite, care până în urmă cu câteva săptămâni au dat rezultate, prin scăderea numărului de infectări.
Totuşi, spune medicul, cea mai bună soluţie ar fi o imunizare colectivă care să depăşească 70%, procent la care poate participa fiecare dintre noi.
„Nimeni nu își dorește carantinare a nici unei localități, însă evoluția epidemiologică este cea care poate să impună astfel de măsuri. Întru-un fel arăta 6 la mie vara trecută când eram în ATI cu 200-300 de persoane, altfel arată 6 la mie când avem peste 1.300 de pacienți în ATI. Cred că un factor extrem de important în luarea acestei decizii, dincolo de rata aceasta de transmitere și de incidență, este determinată de capacitatea sistemului sanitar de a prelua acești bolnavi. Cel puțin pentru București în acest moment există o mare presiune pe sectorul ATI. Sunt foarte mulți pacienți care nu pot fi preluați din camerele de gardă”, a spus medicul Radu Ţincu.
Alin Stoica: „Este posibil să se ia măsura carantinării zonale”
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit duminică, de la ora 12.00, pentru a prelungi măsurile în vigoare pentru Bucureşti. Duminică, prefectul Alin Stoica a precizat că autorităţile nu au de gând să introducă noi restricţii, dar că vor fi intensificate controalele. Măsurile în vigoare au fost prelungite cu 14 zile, însă o carantinare a Capitalei nu este exclusă.
Prefectul Alin Stoica a precizat că autorităţile nu au de gând să introducă noi restricţii, dar că vor fi intensificate controalele. Măsurile în vigoare au fost prelungite cu 14 zile, însă o carantinare a Capitalei nu este exclusă.
„Sunt măsurile sanitare, igiena, masca, să nu ne deplasăm să creăm aglomerație în mijloacele de transport în comun, să nu punem în pericol sănătatea celorlalți. Școlile funcționează și ele cu restricții, și aici măsurile sanitare trebuie respectate și aici. Având în vedere faptul că rata a crescut cu jumătate de punct procentual, mâine voi avea discuții cu INS și DSP pentru a vedea ce măsuri pot fi luate dacă rata crește peste 6 la mie. Dacă ajungem peste 6 la mie, nu se vor putea face cursuri. Este posibil să se ia măsura carantinării zonale”, a declarat Prefectul Capitalei.
Prefectul capitalei a adăugat că nu se pune problema carantinării anumitor sectoare din Capitală.
„Nu cred că este o măsură eficientă. Un oraș nu poți să-l carantinezi pe bucățele, ca și cum am încerca să carantinăm zona asta de aici, cu o grămadă de artere, ar fi imposibil acest lucru, nu cred că se poate. În ceea ce privește carantinarea zonală, nu avem acum alte măsuri de luat în calcul, dar, în măsura în care ni se vor indica aceste măsuri ca fiind utile pentru menținerea sub control a situației, atunci le vom lua, bineînțeles“, a precizat prefectul Alin Stoica.