Medicul Radu Ciornei, cu un doctorat în SUA a oferit o declaraţie interesantă în contextul creşterii numărului de cazuri ale persoanelor infectate de COVID din România. Prezent într-o emisiune, medicul care a terminat la UMF Iaşi şi care a profesat iniţial în localitatea ieşeana Golăieşti susţine faptul că nu toate persoanele care ies pozitive în urma testării, au şi COVID-19.
Medicul Radu Ciornei, cu un doctorat în SUA: Nu toate persoanele depistate pozitiv sunt infectate cu COVID
Prezent într-o emisiune televizată, medicul sucevean, care şi-a aprofundat studiile doctorale în Imunologie și Genetică Moleculară la University din Kentucky, și postdoctorale la Universitatea din Missouri, SUA, susţine că nu toate persoanele testate pozitiv au şi COVID-19. În altă ordine de idei, medicul atrage atenţia asupra comunicării deficitare a Grupului de Comunicare Strategică şi susţine ideea de a exista o statistică concisă legată de persoanele infectate şi de numărul de teste făcute:
”Consider ca Grupul de Comunicare strategică comunica parţial şi tunchiat. Trebuie să avem o strategie referitoare la numărul de testări, OMSa spus că trebuie să testăm, testam, testam. Ar trebui să avem o capacitate de testare de 25.000 de teste pe zi. Germania a reuşit să depăşească criza printr-o testare în masă. Când avem 3% din necesarul de testări, nu trebuie să ne lăudăm. Un pacient când îl diagnostighezi trebuiesc trei teste pe pacient. Unde sunt capacităţile de testare ale României? Vreau să ştiu cum, Institutul Matei Balş antrebeaza noi specialişti. Am cerut asta încă din martie. Noi aici la Suceava ne-am descurcat singuri.
Numărul de îmbolnăviri trebuie ştiu pe UAT, pe fiecare judeţ, în fiecare oraş, unde e focarul, câţi pacienţi sunt
Numărul de îmbolnăviri trebuie ştiu pe UAT, pe fiecare judeţ, în fiecare oraş, unde e focarul, câţi pacienţi sunt. Este o mare secretomanie, iar eu sunt adeptul ca autorităţile trebuie să aibă o comunicare totală cu medicii şi cu publicul. Am făcut o afirmaţie pe care o susţin, nu toţi pacienţii pozitivi la test sunt şi infectaţi. Acest lucru se ştie în comunitatea medicală şi ştiinţifică de foarte multă vreme. Mie personal mi s-a reproşat că propag incertitudine. Cu ce îi ajută pe bieţii oameni? Sunt om de ştiinţă şi spun adevărul, adevărul ne va face liberi, este calea şi viaţa. Să spui oamenilor adevărul arata că eşti cinstit. Am spus adevărul despre testare PCR. Bineînţeles, nu înseamnă că foarte mulţi, sau toţi testaţii nu au virusul, dar o mică parte dintre ei se ştie că pot fi asimtomatici, au virus neinfectant. Hai să încercăm să nu mai ţinem oamenii internaţi două luni, nu s-a întâmplat doar la noi, s-a întâmplat în toată lumea.
Guvernul Orban nu a trimis echipamentele la timp
Medicul Radu Ciornei lansează acuzaţii grave la adresa Guvernului PNL. Acesta susţine faptul că Ludovic Orban nu a făcut aproape nimic în ajutorarea Sucevei, asta deşi mereu s-a lăudat:
”La Suceava noi ne-am descurcat singuri. Aveam o linie de testare PCR achizionata, printr-un grant, de Universitatea din Suceava şi vreau să le mulţumesc celor de acolo că ni l-au dat spre folosinţă. Domnul prorector şi echipa dumnealui a decis să ne împrumute acest echipament. După acest lucru, Arhipescopia ne-a donat un alt echipament, iar primăria încă unul. Domnul Orban a spus că a trimis echipament PCR la Suceava, dar l-a trimis în luna mai-iunie, iar acesta a devenit funcţional acum câteva zile pentru că nu a avut teste. Vreau să îi transmit un mesaj domnului Ludovic Orban, Suceava funcţionează, dar nu datorită dumneavoastră.” a conchis medicul.
Cine este Radu Ciornei, medic care şi-a început cariera la Iaşi
Radu Ciornei este medic și cercetător. Și-a început cariera ca medic de familie în comună Golăiești, județul Iași, apoi a fost asistent universitar la Universitatea de Medicină din Iași. Și-a continuat studiile doctorale în Imunologie și Genetică Moleculară la University din Kentucky, și postdoctorale la Universitatea din Missouri, SUA. Radu vorbește fluent engleză, franceză, rusă, germană și italiană.
În 2011, împreună cu un grup de cercetători de la Universitatea de Medicină din Viena, a fost printre câștigătorii competiției europene Marie Curie. A primit un grant pentru a-și pune în aplicare planul de cercetare al modului de transmitere a astmului de la părinți la copii, cercetare care încă este în desfășurare.