Prima pagină » Actualitate » Medicul Flavia Groșan trage un semnal de alarmă: „O să plângem după Covid-19”

Medicul Flavia Groșan trage un semnal de alarmă: „O să plângem după Covid-19”

27 mai 2021, 11:05,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Medicul Flavia Groșan a făcut un anunț joi, 27 mai 2021, care poate pune pe jar România. Cadrul medical susține faptul că au început să apară cazuri de pneumologie adevărată, dar și că ”vom plânge” după virusul COVID-19.

”O să plângem noi după un COVID-19. Prieteni, încep să apăra cazuri de pneumologie adevărată. O sa plângem noi după un Covid. Am pe țeavă niște cazuri de mă iau cu mâinile de cap. Doamne, ajută-mi!” a scris medicul Flavia Groșan, pe Facebook.

Dr. Flavia Groșan: ”Schema mea este minunată”

Reamintim faptul că medicul Flavia Groșan a ajuns în atenția publică în urma unor opinii ale sale referitoare la pandemia de COVID-19, dar și despre schema de tratament pentru boala provocată de SARS-CoV-2. Doctorul afirmă că tratamentul recomandat de ea face minuni.

„Eu consider că schema mea este minunată. Eu puteam să fac o vedetă din Azitromicină, dacă voiam. Nu, eu sunt cu Claritromicina. De ani de zile, am simţit tropismul ei, am simţit rolul ei antiinflamator, dar singură nu poate face faţă. Schema mea trebuie explicată fiecăruia în parte. Schema mea eu zic că a fost incredibilă! Am avut grijă de ea să nu fie distrusă, batjocorită. Sunt medicamente comune, vechi. Tratamentul etiologic, Claritromicina. Mă duc mai departe, cu grijă, la simptome, febră. Întăresc Claritromicina cu alte medicamente cu rol antiinflamator. Ventolinul este regina – bronhodilatatorul -, iar antiinflamatorul Flixotide a fost regele meu. Sunt două dispozitive unde a trebuit să stau la fiecare să explic cum se ia. (…) La zece zile, pacientul meu e bine”, spunea dr. Flavia Groșan, la Antena 3.

Ce spune prof. dr. Carmen Dorobăț despre tratamentul aplicat de Flavia Groșan

Prof. dr. Carmen Dorobăț, medic primar infecţionist Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, a discutat despre „rețeta minune” împotriva COVID-19, propusă de medicul Flavia Groșan. Medicul ieșean susține că schema de tratament nu este contraindicată și că dr. Groșan are o experiență deosebită.

„Este vorba despre un bronhodilator, iar celălalt este o administrare sub formă de spray a unui corticoid. Despre acest subiect s-a vorbit. Ultimul studiu apărut în martie, în acest an, când s-a spus și s-a subliniat că acești corticoizi sub formă inhalatorie categoric nu trebuie opriți în cazul pacientului astmatic care face infecție cu SARS-CoV-2, dar în ceea ce privește celălalt pacient poate fi folosit, nu este contraindicat, dar dacă este utilizată dexametazonă injectabil, atunci administrarea pe cale locală și inhalatorie nu ar mai avea sens. Importanța corticoizilor este cunoscută de multă vreme, că o dăm sub formă de pastile, că o dăm sub formă injectabilă. (…) Dna doctor are o experiență deosebită, dar în niciun caz aceste medicamente nu trebuie luate după ureche”, a afirmat Dorobăț, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.

Cine este Flavia Groșan

Flavia Groșan este medicul din Oradea, care face minuni în lupta cu pandemia. Aceasta vindecat aproape o mie de pacienți de COVID-19, potrivit propriului protocol. Ea avertizează că spitalele fac mari greșeli în ceea ce privește vindecarea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2.

Medicul a reușit să vindece aproape o mie de pacienți, fără spitalizare, ci doar prin intermediul medicației. Ea tratează infecția cu coronavirus ca pe o pneumonie atipică. Flavia Groșan dezvăluie că pacienții ei au fost vindecați cu ajutorul Claritromicinei, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`