Cătălin Denciu, medicul erou de la Piatra Neamţ, care a sărit în flăcări pentru a salva pacienţii din spital a fost umilit de Ministerul Sănătăţii la întoarcerea în România. Chiar dacă a suferit arsuri grave şi se află în continuare în proceduri de recuperare, acesta va rămâne fără concediul medical.
Cătălin Denciu nu îşi mai poate continua concediul medical pentru că Ministerul Sănătăţii nu îi permite acest lucru, din cauza unui vid legislativ.
Medicul erou de la Piatra Neamţ rămâne fără concediu medical
Precis, legislaţia în vigoare nu are în vedere un astfel de gest, respectiv faptul că medicul a sărit în foc pentru a îşi salva pacienţii bolnavi, să fie considerat obligatoriu pentru acordarea concediului medical în toată perioada în care se face recuperarea.
„Istoria dureroasă a acestui om constă în neclarităţile legislative cu care avem de-a face. În primul rând, istoria medicală arată că acest om pentru noi este un model. Este o emblemă vie, un om care are familie, are copii şi care, mai presus de tot, şi-a iubit semenii. Datori suntem ca toată viaţa lui să avem grijă de el, de copiii lui, de familia lui”, a declarat dr. Valeria Herdea, vicepreşedintele Colegiului Medicilor.
Dr. Herdea a explicat cum normele şi ordonanţele Ministerului Sănătăţii sunt în măsură să îl lase pe medicul erou de la Piatra Neamţ fără concediul medical începând cu data de 23 august 2021.
Cătălin Denciu a fost premiat de OMS pentru implicare și sacrificiu
Medicul Valeria Herdea a explicat faptul că s-a luat legătura cu ministrul Violeta Alexandru pentru a-i solicita ajutorul. Deşi a fost premiat de Organizația Mondială a Sănătății, statul român îl tratează într-o manieră necorespunzătoare.
„Ne lovim de celebra ordonanţă, OUG 158, care priveşte concediile medicale şi de normele de aplicare. Şi am să vă spun uşor traiectoria. Am încercat să luăm legătura cu doamna ministru prin Violeta Alexandru, pentru a-i prezenta situaţia şi pentru a-i solicita sprijinul. Pentru a se găsi un punct special pentru acest om în această „minunată” lege. Pentru că nu este prevăzută o astfel de situaţie. Un om care nu a trecut printr-un accident de muncă, ci a sărit în foc ca să îşi ajute semenii, nu poate fi ajutat pentru că nu avem prevedere legală şi nu putem face nimic.
În această situaţie, am mers pe 20 iulie, la discuţii, la negocieri cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări, pentru a discuta despre normele de aplicare ale acestei ordonanţe de urgenţă. Am explicat şi am spus frumos: hai să mai introducem încă un punct la această prevedere legală pentru că avem nevoie să îl putem ajuta. Aşa cum este dr. Denciu vor fi şi alţii pentru că sistemul medical nu a întinerit. Sistemul medical este la capătul unei birocraţii lungi, la capătul unei subfinanţări cronice de mai bine de 40-50 de ani şi astfel de situaţii vor mai fi”, a mai explicat dr. Valeria Herdea.
Vicepreședintele Colegiului Medicilor susține că statul român își bate joc
Vicepreşedintele Colegiului Medicilor a mai transmis faptul că, după toate discuţiile, nu s-a întâmplat nimic, iar situaţia medicului erou Cătălin Denciu a rămas la fel, respectiv o bătaie de joc din partea statului.
„După toate discuţiile, domnul preşedinte al Casei la momentul respectiv ne-a ascultat, a spus: da, o să văd. După care, a apărut această ordonanţă, în forma ei finală, a fost publicată şi nu s-a întâmplat nimic. Oamenii sunt obosiţi, disperaţi. Domnul doctor are nevoie de susţinerea tuturor.”, a precizat dr. Herdea.