Medicul Alexandru Rafila explică modul în care va administrat vaccinul anti-COVID 19. Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății susține că vaccinul anti-COVID-19 ar putea fi administrat diferit în funcție de vârstă sau de istoricul medical al persoanei căreia urmează să-i fie administrat vaccinul.
„Este posibil să avem vaccinuri diferite care să fie aprobate cam în aceeași perioadă. Deci nu este sigur că va fi un singur vaccin. Iar numărul de doze administrate poate să varieze, poate să fie la persoane tinere o singură doză, la persoane vârstnice la care reacția imună este puțin mai lentă să fie de două doze, iar lucrurile astea nu le știm acum”, a declarat Alexandru Rafila.
Medicul Alexandru Rafila explică modul în care va administrat vaccinul anti-COVID 19
Președintele Societății Române de Microbiologie este de părere că modul de administarre ar putea varia în funcție de vârstă. Astfel, planul medicilor este ca tinerilor să li se administreze o singură doză, iar vârstnicilor, câte două.
„Numărul de doze administrate poate să varieze. În acest moment, planul medicilor este ca tinerilor să li se administreze o singură doză, iar vârstnicilor, câte două. Politica de vaccinare în momentul în care va fi disponibil un anumit tip de vaccin va trebui să țină cont de priorități, de personalul medical, de categoriile de risc care ar trebui protejate în primă instanță“, menționează Alexandru Rafila.
Când va fi disponibil vaccinul anti COVID-19 în România
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății crede că despre administrarea unui vaccin împotriva COVID-19 în România este greu de vorbit anul acesta.
„Orice produs farmaceutic, nu numai vaccinul, trebuie să treacă prin perioada de testare la om. Și sunt 3 faze, iar numărul de subiecți care sunt incluși în fiecare dintre aceste faze este tot mai mare, astfel încât faza a treia să includă circa 30.000 de persoane care să ”garanteze” că avem cele două elemente: siguranță și eficacitate“, precizează Alexandru Rafila.
Reacția medicului vine în condițiile în care ministrul Sănătății anunța că vaccinarea începe în luna ianuarie.
Sezonul gripal ar putea începe mai târziu
Sezonul gripal ar putea începe mult mai târziu, potrivit profesorului Alexandru Rafila. Doctorul consideră că fenomenul a apărut datorită măsurilor luate peste tot în lume împotriva noului coronavirus. Din perspectiva medicului Alexandru Rafila, coronavirusul are şi o parte pozitivă, deoarece sezonul gripal în emisfera sudică apare în momentul în care în emisfera nordică este vară.
Anul 2020, în sezonul gripal din emisfera sudică, circulaţia virusului care conduce la gripă a fost anul acesta de circa 500 de ori mai mică comparativ cu anii precedenți. Acest fapt îl face pe profesorul Rafila să menționeze că anul acesta sezonul gripal ar putea începe în România mai tâziu, posibil chiar în luna decembrie.
Doctorul afirmă că acest fenomen a apărut datorită măsurilor care s-au luat în lume împotriva corononavirusului, lucru care a dus la limitarea răspândirii gripei din fericire.
„Ăsta este un lucru foarte bun pentru că, pe de o parte permite o bună pregătire a sezonului gripal, vaccinul se poate administra în integralitate, până la debutul sezonului, şi nu ne vom găsi în situaţia în care să facem campanie de vaccinare în plin sezon gripal”, spune prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății.