Prima pagină » Local » Medicii ieșeni trag un semnal de alarmă după ce un bărbat de 47 de ani a murit din cauza abuzului de alcool: „Cazurile au crescut cu 50 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut!”

Medicii ieșeni trag un semnal de alarmă după ce un bărbat de 47 de ani a murit din cauza abuzului de alcool: „Cazurile au crescut cu 50 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut!”

10 ian. 2023, 02:00,
în Local

În prima săptămână a anului 2023, o mulțime de pacienți au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din cauza abuzului de alcool. Prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD, a precizat că la Spitalul „Sf. Spiridon” ajung cu 50 la sută mai mulți pacienți față de aceeași perioadă a anului trecut. De altfel, doi pacienți, un bărbat de 47 de ani și o femeie în vârstă de 44 de ani, și-au pierdut viețile din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice

Cel mai grav caz care a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” a fost reprezentat de un bărbat 47 ani, din mediul rural, care a fost descoperit în stare comatoasă de preotul din localitate care mergea cu Ajunul Bobotezei. Bărbatul avea ciroză hepatică, iar în ciuda eforturilor personalului medical, a fost declarat decedat după 24 de ore de la internare.

Un bărbat de 47 de ani a murit din cauza abuzului de alcool! A fost descoperit în comă de preotul care mergea cu Ajunul Bobotezei!

un barbat inconjurat de sticle

De altfel, doi pacienți, un bărbat de 47 de ani și o femeie în vârstă de 44 de ani, și-au pierdut viața din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice

Doi pacienți, un bărbat de 47 de ani și o femei de 44 de ani, și-au pierdut viețile din cauza abuzului de alcool. Prof. dr. Diana Cimpoeșu a transmis că astfel de situații sunt cu atât mai dramatice cu cât este vorba de persoane tinere, aflate abia la jumătatea vieții.

„În prima săptămână a anului 2023 ne-a impresionat mulțimea cazurilor care au ajuns în urgență în urma consumului excesiv de etanol. Au fost, pe de o parte, pacienți cu ciroză hepatică, care nu au respectat tratamentul și regimul indicat, astfel încât au ajuns în stadii foarte grave, cel mai frecvent fiind vorba de encefalopatie hepatică sau hemoragii digestive superioare.

Considerăm că aceste cazuri au crescut cu 50 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, iar asta înseamnă mult. E vorba de cazuri dramatice, la pacienți tineri. Doi dintre ei, din păcate, în ciuda eforturilor de Terapie Intensivă pe care le-am făcut în urgență, împreună cu colegii din Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie, au avut o evoluție nefavorabilă. Este vorba de un bărbat de 47 de ani și de o femeie de 44 de ani. Bărbatul a fost descoperit în casă, de către preotul care a venit cu Ajunul Bobotezei.

L-a găsit comatos și a apelat 112. Pacientul a ajuns la noi într-o stare foarte gravă, iar, în ciuda Terapiei Intensive făcute din primul moment, evoluția sa a fost nefavorabilă. Pentru acești oameni ar trebui să ne dorim încă 30-40 de ani de viață”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu: „Prognosticul lui este nefavorabil, pentru că rămâne cu tulburări severe”

Prima săptămână a anului 2023 a fost dominată de cazurile de consum de alcool și de urmările lor. Astfel, medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” au avut zilnic între 4 și 10 cazuri de etilism și între 5 și 10 cazuri de pacienți cu ciroză hepatică. Medicii au avut de furcă și cu un pacient care a ajuns la UPU cu sevraj etanolic sever. În acest caz, prognosticul rămâne nefavorabil.

„Au fost între 4 și 10 cazuri de etilism acut zilnic, cazuri de sevraj de etanol și psihoză etanolică cu tulburări severe, care nu presupuneau doar intervenția psihiatrului, ci și intervenții de tip Terapie Intensivă. Un astfel de pacient, în vârstă de 39 de ani, cu un sevraj etanolic sever și contuzii prin cădere, a necesitat suport ventilator, suport circulator, investigații complexe de Urgență, iar prognosticul lui este nefavorabil, pentru că rămâne cu tulburări severe, intubat, ventilat mecanic, cu tulburări metabolice și acido-bazice. Din nou spun, un pacient pentru care speranța de viață ar trebui să fie de peste 50 de ani”, adăugat prof. dr. Diana Cimpoeșu.

Chiar dacă consumul de alcool în exces nu conduce neapărat la deces, trebuie conștientizat faptul că este toxic pentru celulele organismului, reprezentând cea mai frecventă cauză a bolii hepatice cronice.

Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
redactia.ro
Cine este și cu ce se ocupă ginerele lui Gheorghe Hagi, Thomas Ferfelis
Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
a1.ro
Cum s-au îmbrăcat Gheorghe și Marilena Hagi la cununia religioasă a fiicei lor. Soacra mică, apariție demnă de covorul roșu
Playtech.ro
Anunţul momentului despre soţia lui Ion Iliescu! Toţi se aşteptau ca el să cedeze primul! Ce se întâmplă cu Nina, vestea a...
observatornews.ro
Daniela și soțul ei au transformat o idee într-o afacere parfumată. Mii de vizitatori le trec pragul
Playsport.ro
Elena Udrea, dusă de urgenţă la spital pentru operaţie. Adrian Alexandrov face acuzaţii: “Am aflat din presă şi de la...
Evz.ro
Cine are cea mai bună ofertă de la 1 iulie la curentul electric
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Ce au descoperit medicii pe corpul tânărului artist care a murit lovit de fulger în timp ce cânta la vioară? Declaraţii dureroase despre Liviu
Dailybusiness.ro
Ministrul Muncii: „Fără excepții!” Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți angajații din sectorul public
RomaniaTV
DOLIU la la „Românii au talent”! A murit trăsnit de fulger în propria casă!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Corina Caciuc, ironizată pe internet pentru că-și editează excesiv pozele. E total diferită față de cum e în realitate: Dacă n-ai job, este și retușatul pozelor o activitate în sine
redactia.ro
O nouă tragedie aviatică! Trei persoane și-au pierdut viața
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
27 iunie 2025
27 iunie 2025