Prima pagină » Actualitate » Medic în vârstă de 37 de ani, găsit mort într-un spital privat – VIDEO, FOTO

Medic în vârstă de 37 de ani, găsit mort într-un spital privat – VIDEO, FOTO

25 apr. 2021, 13:09,
în Actualitate
Un cadru medical al spitalului privat HEKA din municipiul Constanţa a fost găsit decedat duminică, în unitatea sanitară. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, care a constatat decesul femeii în vârstă de 37 de ani.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, Anamaria Stoica, a declarat că duminică echipele de intervenţie au fost solicitate să se deplaseze la un spital privat după ce o femeie fusese găsită căzută într-o cameră.

“În jurul orei 11 am fost solicitaţi să intervenim prin apel unic pe 112 la o persoană de sex feminin găsită căzută într-o cameră la un spital privat. De îndată, la faţa locului a fost alertat echipajul de Terapie Intensivă Mobilă, colegii ajunşi acolo au constatat din păcate decesul persoanei de sex feminin, în vârstă de aproximativ 37 de ani. Din primele informaţii se pare că aceasta era doctoriţă acolo”, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Este vorba despre Loredana Chircu, de 38 de ani, este căsătorită și are un copil.

Potrivit anchetatorilor, medicul de medicină internă Loredana Chircu a fost de gardă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în cadrul spitalului privat. Pentru că nu a avut urgențe, s-a retras în camera de gardă. Dimineața colegii s-au alertat, usa încăperii era încuiată. Când au deschis-o, au găsit-o pe doctoriță căzută.

Poliţia precizează că pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morgă pentru necropsie.

Potrivit unor informaţii neoficiale, prima variantă luată în calcul de anchetatori este sinuciderea. Femeia nu ar fi lăsat un bilet de adio, dar în ultima perioada s-ar fi aflat într-o stare depresivă.

Spitalul în care a fost găsită moartă o doctoriță de 38 de ani dă primele detalii

Într-o postare pe Facebook, echipa spitalului Heka anunță decesul doctoriței Loredana Chircu, medic specialist medicină internă, în vârstă de 38 de ani, care a intrat de gardă la ora 20:00 fără să prezinte vreo problemă vizibilă. Pe parcursul gărzii a avut două consultații.

”Cu profund regret anunțăm decesul colegei noastre, în vârstă de 38 de ani, Chircu Loredana, medic specialist Medicina Internă.

Aceasta a intrat de gardă la ora 20:00 fără sa prezinte vreo problemă vizibilă. Pe tot parcursul gărzii a avut două consultații.

Dispariția fulgerătoare a colegei noastre ne-a marcat pe toți și suntem alături de familia îndoliată.

Sincere condoleanțe!”, e mesajul postat de Spitalul Heka.

“Astăzi, în jurul orei 11.45, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanţa, s-ar afla o femeie decedată. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului. Pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis IPJ Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *