,,Mecanicul prietenos” este noua metodă de înșelătorie care face victime printre șoferi! Escrocheria, cunoscută sub numele de „mecanicul fals” sau ,,mecanicul prietenos”, constă în abordarea conducătorilor auto de către persoane necunoscute, care pretind că vehiculul acestora prezintă o defecțiune gravă. Înșelătoria a căpătat proporții îngrijorătoare în Spania. Iată cum rămân fără bani posesorii auto.
,,Mecanicul prietenos”, noua metodă de înșelătorie care face victime printre șoferi!
O nouă metodă de înșelătorie face ravagii pe șoselele din Spania și îi vizează mai ales pe șoferii în vârstă. Metoda numită ,,mecanicul prietenos” se bazează pe inducerea unui sentiment de panică în rândul șoferilor, determinându-i să creadă că mașina lor are o problemă tehnică. Escrocii aleg ca pretext o defecțiune la roți sau la direcție. Unul dintre ei abordează victima, pretinzând că a observat problema, și se oferă să o ajute. Șoferii sunt convinși să plătească fie direct, fie prin retragerea banilor de la un bancomat, după ce li se creează falsa impresie că defecțiunea a fost remediată.
În alte cazuri, escrocul recomandă șoferului să meargă la un mecanic și îl duce la unul anume, de fapt tot un escroc. Poliția din Spania îi avertizează pe șoferi să fie precauți și să nu accepte ajutor de la necunoscuți, ci să verifice orice problemă mecanică doar în service-uri autorizate. Acest tip de escrocherie numit mecanicul prietenos face ravagii în Spania. Mulți șoferi devin victime ale infractorilor.
Bancnota pe parbrizul mașinii, un nou mod de înșelătorie
Și autoritățile din Italia au semnalat recent o metodă ingenioasă și periculoasă folosită de hoți pentru a fura bunuri din mașinile parcate. Mulți conducători auto sunt înșelați de noua tehnică de înșelătorie. Concret, hoții plasează o bancnotă falsă de 50 de euro contrafăcută sub ștergătorul de parbriz al unui vehicul parcat sau oprit la semafor. Scopul acestui truc este de a atrage atenția șoferilor, determinându-i să coboare din mașină pentru a ridica bancnota. În acel moment, mașina rămâne neasigurată, iar hoții pătrund rapid în interiorul vehiculului și fură obiectele de valoare, fie portofelul, fie telefonul sau alte lucruri persoanele din mașină. Noua metodă de furt face victime printre șoferi mai ales în Napoli. Autoritățile recomandă, de asemenea, ca șoferii să nu lase obiecte de valoare la vedere în mașină și să fie întotdeauna atenți. Autoritățile fac apel la prudență atât din partea localnicilor, cât și a turiștilor.
O altă înșelătorie mascată este spargerea intenționată a oglinzii retrovizoare laterale a unei mașini parcate. Tot mai mulți conducători auto sunt victime ale acestui tip de înșelăciune. După spargerea oglinzii, infractorul lasă un bilet cu un număr de telefon, oferindu-se să rezolve daunele. De fapt, este un mod de a fura banii din contul bancar al victimei pentru că infractorul propune să trimită o sumă pentru a achita daunele pe un cont bancar. Atunci când victima sună la numărul indicat, i se va solicita să acceseze un link pentru a procesa plata despăgubirii către o presupusă companie de asigurări. În acest mod, escrocii reușesc să obțină acces la dispozitivul victimei, ceea ce le permite să se infiltreze în contul bancar sau în portofelul virtual și să transfere fonduri.
Metoda ,,mecanicul prietenos” face tot mai multe victime printre șoferii din Spania. Aceștia sunt păcăliți de escroci care pretind că sunt mecanici și se oferă să repare mașinile conducătorilor auto.
La noi este generalizata si aceasta inselatorie de muuulti ani !, mecanicii si servicele prietenoase de te pacalesc cu tot felul de defecte inchipuite numai sa schimbe aiurea piese la masina si ore sublimentare manopera la greu !, culmea ca piesele pe care ti le schimbe le vor tot iei ca mai apoi sa le vinda mai departe de bune la alti clienti !, mi sa intimplat si la reprezentanta cu pretentii si nume de masina frantuzeasca !