Măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus, au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial al României.
Măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor și afterschoolurilor
Măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor și afterschoolurilor. Astăzi, 15 iunie, a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul comun dintre Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care stabilește măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschoolurilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.
„Începând de astăzi, părinții care doresc să beneficieze de serviciile oferite de grădinițele/unitățile de învățământ preșcolar de stat, în perioada vacanței de vară, pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar.
Cererile vor fi centralizate de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București și, ulterior, transmise autorităților publice locale pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de unități de învățământ în care se vor desfășura doar activități recreative.”, potrivit unui comunicat.
Materialul necesar pentru fiecare activitatea va fi asigurat individual
Lista cu unitățile de învățământ preșcolar va fi afișată la avizierul inspectoratelor școlare județene/al municipiului București și/sau pe site-urile acestora. Unitatea de învățământ va asigura adoptarea măsurilor necesare în vederea pregătirii deschiderii unităților de învățământ preșcolar, conform prevederilor Ordinului comun.
De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale.
Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri. Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învățământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.
Când se deschid grădinițele
Când se deschid grădinițele. Grădinițele și creșele ar fi trebuit să se redeschidă astăzi. Cel puțin așa stabilea Hotărârea de Guvern publicată vineri în Monitorul Oficial. Cu toate astea, acest lucru nu a fost posibil, deoarece n-au fost gata normele de aplicare.
Deși unitățile de învățământ private puseseră totul la punct pentru data de 15 iunie, au fost nevoite să amâne momentul deschiderii și să anunțe părinții că încă nu pot primi înapoi copiii.
Monica Anisie spune că astăzi vor fi gata normele, iar odată cu publicarea lor în Monitor, unitățile private își vor putea redeschide porțile.
„Suntem trei ministere implicate în realizarea acestor norme. Ministerul educației a realizat partea în care sunt menționate activitățile pe care trebuie să le desfășoare în cadrul unităților de învățământ preșcolar cadrele didactice, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii trebuie să completeze cu elementele specifice.
Azi vor fi gata normele metodologice. Când normele vor fi publicate în Monitorul Oficial, se vor deschide aceste unități particulare. Pentru cele de stat am anunțat că de azi se pot depune cererile unde copilul a frecventat”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.