Prima pagină » International » Măsurile de carantină şi distanţare socială au redus incidenta altor boli transmisibile
Măsurile de carantină şi distanţare socială au redus incidenta altor boli transmisibile

Măsurile de carantină şi distanţare socială au redus incidenta altor boli transmisibile

31 iul. 2020, 13:31,
George Cristian în International

Măsurile de carantină şi distanţare socială au redus efectele Coronavirus, arata un studiu făcut la nivel mondial. Conform specialiştilor, incidenta virusului din întreaga lume a fost mai mică datorită acestor măsuri impuse de autorităţile naţionale şi internaţionale. Interesant este faptul că prin măsurile de carantinare s-a redus incidenta şi altor boli transmisibile cum ar fi rujeola, oreion.

Măsurile de carantină şi distanţare socială au redus efectele Coronavirus

China este prima ţară care a fost afectat de virusul care a făcut sute de mii de morţi la nivel mondial. Deci, China a fost prima tara în care s-au luat măsuri de carantină şi distanţare socială. Măsurile drastice luate de autorităţile comuniste de la Beijing au făcut ca să existe o scădere drastică a numărului de cazuri de coronavirus, dar şi altor boli transmisibile cum ar fi oreion, rujeola sau a gripei sezoniere. În China s-a observat o reducere cu peste 90% a cazurilor de gripă sezoniera de la începutul măsurilor de carantinare impuse de autorităţi. Dacă înainte de pandemie, în China existau aproximativ 290.000 de cazuri de gripă, în urma restricţiilor impuse de oficiali, lunar în China se înregistrează doar 23.000 de cazuri.

Tot în ţara din Asia a scăzut şi numărul de cazuri de hepatita cu peste 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Autorităţile publice din Canada au anunţat faptul că s-au înregistrat niveluri de scădere record a cazurilor de gripă sezoniera, cifre comparative ale scăderilor s-au înregistrat şi în Marea Britanie sau Australia. În altă ordine de idei, Coreea de Sud a raportat o scădere de peste 83% a cauzurilor de gripă din aceeaşi perioadă a anului trecut.

“Am înregistrat cele mai scăzute rate de până acum de internări cauzate de infecții virale pentru această perioadă a anului”, a declarat Ben Marais, expert în boli infecțioase la Universitatea Sidney din Australia, citat de Reuters.

Anual, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, mor peste 500.000 de oameni la nivel mondial din cauza gripei.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în fiecare an la nivel mondial se înregistrează o medie între 3 şi 5 milioane de cazuri de forme severe de gripă. În urma agravării formelor de gripă, la nivel mondial, anual mor peste 500.000 de persoane. Totuşi, o veste nu foarte bună legată de scădere este aceea că, deşi numărul persoanelor infectate s-a redus considerabil, acest lucru ar putea efecte negative în anii următori.

Specialiştii considera că prin reducerea numărului de cazuri de infectare cu gripa duce şi la lipsa unei imunizări colective care poate avea efecte nu tocmai benefice în anii următori. În ceea ce privește impactul măsurilor de izolare asupra altor boli transmisibile, precum tuberculoză sau HIV – care au perioade de incubație mai lungi -, acesta nu este încă clar.

Topul țărilor cu cele mai multe decese cauzate de coronavirus

Mexicul a devenit joi a treia ţară din lume în ceea ce priveşte decesele cauzate de coronavirus, atingând pragul de 46.000 de morţi, potrivit unui bilanţ stabilit de France Presse pe baza datelor oficiale.

Mexicul ajunge astfel înaintea Marii Britanii, care a înregistrat joi 45.999 de morţi. Primele două ţări cel mai puternic lovite de pandemia de coronavirus rămân Statele Unite, cu 151.496 de morţi, şi Brazilia, cu 90.134 de morţi, potrivit ultimului bilanţ. Pandemia a depășit, miercuri, un nou prag, în doar patru zile: peste 17 milioane de infectări la nivel global. Bilanțul celor infectați cu noul coronavirus a crescut cu un nou milion în doar patru zile, conform datelor worldometers.info.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`