Primarul Mihai Chirica a anunțat sâmbătă, 12 septembrie, într-o conferință de presă, ultimele măsuri luate de municipalitatea ieșeană în vederea organizării începerii noului an școlar în condiții cât mai sigure.
„Suntem pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru începerea în condiții cât mai bune a noului an școlar și fac din nou apel la toți directorii instituțiilor de învățământ preuniversitar și la toate cadrele didactice și nedidactice să ia toate măsurile necesare pentru ca școala să înceapă în condiții cât mai sigure! Îi asigur pe toi dascălii ieșeni că Primăria Municipiului Iași și eu, personal, suntem alături de unitățile școlare, le susținem și facem tot ceea ce este legal și omenește posibil pentru a fi create cele mai bune condiții!
Vom fi alături de unitățile școlare și în continuare și, împreună, vom depăși toate dificultățile acestui început de an școlar atipic! Fac apel și la părinți să respecte toate măsurile recomandate de specialiști și să își aducă copiii la școală, în condițiile specifice decise de fiecare unitate de învățământ! Este greu, știu că este o perioadă stresantă, plină de incertitudini, însă educația este prioritară, o necesitate fundamentală atât pentru fiecare dintre copii, cât și pentru societatea românească, în ansamblu!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Curse speciale în transportul public
Astfel, începând cu data de 14 septembrie, Compania de Transport Public (CTP) Iași reintroduce cursele speciale pentru elevi și preșcolari. Acestea vor circula pe următoarele trasee, conform orarului de mai jos:
traseul 1 – un tramvai cu plecare la ora 7.20 din Rond Baza 3 spre Copou;
traseul 3 – două autobuze cu plecare la ora 7.10 și 7.20 din Rond Dancu spre Copou;
traseul 9 – două tramvaie cu plecare la ora 7.20 și 7.30 din Rond Tehnopolis spre Copou;
traseul 36 – două autobuze cu plecare la orele 7.15 și 7.25 din Rond Dacia spre Copou;
traseul 42 – trei autobuze cu plecare la 7.10 , 7.20 și 7.30 din zona Frigorifer spre Copou.
Toate cursele vor avea autocolante speciale pentru identificare. Începând cu data de 15 septembrie, vehiculele speciale vor repeta traseele menționate până la ora 9.00. Conducerile Primăriei Municipiului Iași și Companiei de Transport Public fac apel la ceilalți călători să respecte specificul acestor curse, accesul în acestea fiind permis doar pentru elevi, iar în cazul preșcolarilor și pentru însoțitori.
Abonamente gratuite pentru elevi în transportul public
Reamintim că transportul public a devenit gratuit pentru elevi la începutul lunii iunie, iar la nivelul Municipiului Iași sunt acreditate / autorizate 124 de unități de învățământ ai căror elevi au dreptul de a obține abonamente de la CTP Iași.
Pentru ca numărul elevilor care beneficiază de abonamente gratuite electronice să fie cât mai mare, este necesar ca unitățile școlare să se înregistreze, în prealabil, în aplicația creată de CTP Iași. Aici reprezentanții școlilor pot introduce, în mod facil, un set minim de date necesare înregistrării ulterioare a elevilor în aplicația 24pay. După această etapă, pentru a crea contul de elev, aceștia vor putea accesa link-ul www.sctpiasi.ro/elevi, unde vor completa denumirea instituției școlare la care studiază, numărul matricol, adresa de e-mail și parola.
Toți acești pași sunt parcurși doar o singură dată. Ulterior, prin accesarea aplicației 24pay și scanarea oricărui cod QR, fie a celui afișat pe site-ul CTP Iași, fie a celor din stații ori din mijloacele de transport, va putea fi procurat un abonament gratuit pentru 30 de zile. Pentru informații suplimentare referitoare la modul de înregistrare a unităților de învățământ pe platforma CTP Iași solicitările pot fi trimise la adresa: abonamente.invatamant@sctpiasi.ro.
În situația în care elevii înscriși la școlile din oraș solicită eliberarea abonamentelor gratuite de la tonetele CTP Iași este necesar ca beneficiarii domiciliați în Municipiul Iași să prezinte carnetul de elev care să conțină, în mod obligatoriu, și numărul matricol, iar cei proveniți din alte localități să depună o adeverință eliberată de instituția la care studiază. Pentru a evita, însă, parcurgerea acestor etape anevoioase, CTP Iași recomandă alternativa modernă și rapidă: aplicația 24pay.
Din august 2018, CTP Iași a comercializat peste 1,2 milioane de titluri de călătorie digitale prin intermediul aplicației 24pay, Iașul fiind în topul orașelor din România în ceea ce privește numărul cetățenilor care aleg instrumentele digitale pentru folosirea transportului public.
Măsuri de fluidizare a traficului rutier
La dispoziția primarului Mihai Chirica, și Poliția Locală Iași a stabilit un plan de măsuri pentru fluidizarea traficului rutier și asigurarea securității și siguranței elevilor în perimetrul unităților de învățământ. Astfel, în urma diagnozei situației traficului rutier din apropierea unităților de învățământ și a evaluării riscurilor privind securitatea fizică a preșcolarilor și elevilor, precum și pentru evitarea blocajelor în trafic, s-au stabilit locurile în care este necesară prezența polițiștilor locali. Aceștia vor avea în vederea fluidizarea traficului prin crearea unor spații de parcare ocazionale și acordarea sprijinului necesar pentru părinții și bunicii care își aduc copii sau nepoții la unitățile de învățământ.
De asemenea, Poliția Locală va avea în vedere și identificarea societăților comerciale amplasate în apropierea unităților școlare în sensul respectării prevederilor Hotărârii de Guvern 128/1994 privind categoriile de produse care pot fi comercializate minorilor.
Echipajele Serviciului Siguranța Circulației vor fi prezente în 20 de zone din proximitatea unităților de învățământ, în zone intens circulate și pe arterele de circulație care converg către acestea. Astfel, împreună cu Biroul Rutier al Poliției Municipale Iași se va acționa în 23 puncte critice pentru traficul rutier și pietonal, la orele de vârf (7.00 – 9.00 și 14.00 – 18.00):
- Tronson Bucium – Podu Roș
- tronson șos. Bucium – OMV Petrom
- intersecție b-dul Poitiers – șos. Bucium
- intersecție șos. Bucium – bd. Socola (Granit)
- Rond Podu Roș
- Cartier Nicolina
- șos. Nicolina – Belvedere
- șos. Nicolina – trecere pietoni Pasaj Nicolina
- Cartier Galata – Pod de Piatră
- str. Pantelimon Halipa – LIDL
- intersecție Calea Galata – șos. Iași – Voinești
- trecere pietoni Pod Cerna
- intersecție bd. Alexandru cel Bun – Piața Alexandru cel Bun (rond 28)
- Cartier Cantemir
- intersecție bd. Cantemir – str. Decebal
- Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” – Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”
- Cartier Tudor Vladimirescu – Tătărași
- intersecție bd. Tudor Vladimirescu – bd. Primăverii
- str. Elena Doamna – Hotel Hampton by Hilton
- Zona Centrală
- intersecție Târgu Cucu
- str. Nicolae Bălcescu – Spitalul „Sf. Spiridon”
- str. Vasile Conta – str. Lascăr Catargi
- str. General H. M. Berthelot – Spitalul Militar
- str. Gavriil Musicescu
- intersecție str. Cuza Vodă – str. Arcu
- str. I. C. Brătianu
- str. Sf. Sava – grădiniță
- str. Vasile Alecsandri – PIM Independenței
Măsuri de ordine publică
Poliția Locală a stabilit și un plan de măsuri pentru siguranța elevilor și personalului didactic în anul şcolar 2020 – 2021. Astfel, angajații municipalității vor veghea inclusiv pentru prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ. Experiența acumulată pe linia menținerii unui climat de ordine și siguranță în proximitatea unităților școlare a evidențiat faptul că perioadele vulnerabile zilnic sunt reprezentate de sosirea și plecarea elevilor de la școală. În acest context, începând cu data de 14 septembrie, efectivele Poliției Locale vor acționa zilnic, în intervalele orare 7.30 – 08.30, 13.00 – 14.00 și 16.00 – 18.00, în zonele unităților de învățământ repartizate. În afara acestor intervale orare, polițiștii locali vor face patrulări repetate în zonele unităților de învățământ.
Conform protocolului de cooperare cu Poliția Municipiului Iași, unitățile de învățământ repartizate Poliției Locale Iași sunt:
Serviciul Poliție Locală 1
Liceul Teoretic „Miron Costin”
Liceul Tehnologic Economic de Turism
Serviciul Poliție Locală 2
Liceul de Informatică „Grigore Moisil”
Liceul cu Program Sportiv
Serviciul Poliție Locală 3
Școala Primară „Gheorghe Asachi”
Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”
Serviciul Poliție Locală 4
Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”
Școala Generală „Bogdan Petriceicu Hașdeu”
Serviciul Poliție Locală 5
Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”
Liceul Tehnologic de Transporturi și de Construcții
Colegiul Tehnic „I. C. Ștefănescu”
Serviciul Poliție Locală 6
Grupul Școlar „Ion Holban”
Școala Gimnazială „Ion Simionescu”
Biroul Protecția Mediului
Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu”
Școala Gimnazială „Alexandru cel Bun”
Poliţiştii locali care vor desfăşura activităţi în zonele unităţilor şcolare menţionate vor avea în atenţie următoarele:
– persoanele sau grupurile de persoane care, deşi nu au legătură cu şcolile, sunt prezente în zonele adiacente acestora şi au manifestări agresive sau violente;
– elevi sau cadre didactice interceptate de astfel de persoane şi supuse unor acţiuni violente;
– prevenirea unor altercații între elevi și gestionarea corectă a celor declanșate;
– identificarea unor elevi problemă și monitorizarea acestora;
Având în vedere creșterea numărului de consumatori de droguri și alte substanțe interzise în rândul elevilor, polițiștii locali vor acționa în direcția identificării furnizorilor de astfel de substanțe și monitorizării permanente a elevilor cunoscuți cu astfel de preocupări, în scopul informării organelor competente și prevenirii unor acțiuni menite să compromită ordinea și siguranța publică.
De asemenea, Poliția Locală va asigura monitorizarea afluirii şi defluirii elevilor spre unitățile de învățământ prin intermediul camerelor video de supraveghere stradală (acolo unde posibilităţile tehnice permit acest lucru) şi dirijarea rapidă a unor patrule de ordine publică sau din Serviciul Intervenţie în cazul producerii unor incidente.